Săptămâna trecută, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, secretarul de stat al SUA Antony Blinken și prim ministrul armean Nikol Pashinyan au anunțat un așa zis ”plan de referință privind scoaterea Armeniei de pe orbita Rusiei”.

În principiu, este vorba ca UE să aloce 270 de milioane de euro pentru a sprijini economia armeană, ca parte integrantă a ceea ce von der Leyen numește ”o agendă de parteneriat nouă și ambițioasă”.

Această știre vine pe fondul escaladării tensiunilor dintre Armenia și Azerbadjan. În noaptea de 6 aprilie, după ce forțele azerbaigiane au deschis focul asupra pozițiilor defensive armene, a izbucnit un puternic schimb de focuri.

Dar nu toți experții sunt impresionați de noua înțelegere anunțată. Astfel, Pietro Shakarian, bursier postdoctoral la Universitatea Națională de Cercetare – Școala Superioară de Economie din Sankt Petersburg – a spus, de curând, la Universitatea Americană din Armenia că, ” din punctul de vedere al majorității armenilor, acele 270 e milioane de euro seamănă foarte mult cu cei treizeci de arginți ai lui Iuda Iscarioteanul. Acesta fiind prețul plătit lui Pashinyan pentru că a trădat Armenia, a abandonat Artsak-ul și a expus țara la amenințări severe de securitate, din partea Azerbaidjanului și Turciei. Din partea SUA și a UE, este o încercare foarte evidentă de a scoate Rusia din Caucaz, o dată pentru totdeauna.”

Pashinyan ar trebui să fie avertizat că aceasta este un drum netezit extrem de periculos pentru cei care îl urmează. Este celebră expresia lui John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago, care a spus că acceptând Lovitura de Stat de la Maidan și susținând ambițiile Kievului de a deveni membru NATO, Departamentul de Stat condus de Victoria Nuland a ademenit Ucraina pe calea pavată cu floricele a dezastrului. Armenia ar putea trage învățăminte utile din experiențele Ucrainei sau, chiar mai aproape de Erevan, din cele ale Georgiei. Ambele națiuni au crezut vorbele dulci și promisiunile de integrare occidentală, inclusiv de aderare la NATO, a jupânilor de la Washington și Bruxelles.

Care ar putea fi reacția Moscovei? Artin DerSimonian, cercetător în cadrul programului Eurasia, la Quincy Institute for Responsible Statecraft a scris, pentru The American Conservative că, ”într-un moment de conflict serios cu Occidentul, Moscova percepe acest lucru în mod natural ca pe un afront. La granița dintre Armenia și Azerbadjan situația rămâne foarte tensionată, cu un potențial de escaladare ulterioară semnificativ, iar reacția Rusiei în acest context este incertă. La ora actuală Erevanul pare mai interesat de o politică externă de tip ”pivot”, decât de o ”diversificare” a relațiilor sale de securitate.

Așa cum este deja limpede, birocrația de securitate națională a Statelor Unite este capabilă să joace doar jocuri de sumă nulă, iar cei de la Erevan și patronii lor politici par incapabili (și nu sunt nici dispuși) să își imagineze o lume în care Rusia și Iranul nu sunt chiar cele mai întunecate puteri ale lumii actuale.

După cum s-a putut vedea atât cu prilejul recentului act terorist de la Moscova, cât și cu acela al atrocităților războiului din Gaza, o asemenea viziune asupra lumii este în contradicție puternică cu realitatea. Și, adevărul, oricât de neplăcut establishmentului de la Washington, este că garanții cei mai buni ai securității Armeniei sunt Rusia și Iranul.

Așa cum ne amintește Shakarian, ”o Armenie slăbită are implicații negative de securitate nu doar pentru Rusia, ci și pentru Iran. Teheranul a trasat o linie roșie fierbinte pentru orice atac azer sau turc asupra provinciei Syunik din sudul Armeniei, precum și pentru orice încercare de a separa provincia de restul Armeniei, deoarece astfel de acțiuni ar întrerupe singura legătură terestră a Iranului cu Uniunea Eurasiatică condusă de Moscova”.

”Cedarea Artsakh-ului de către Pashinyan și epurarea etnică ulterioară – spune Shakarian – nu doar că au șocat societatea rusă, dar au confirmat și informațiile serviciilor secrete rusești conform cărora Pashinyan acționează într-adevăr în numele intereselor externe și nu în beneficiul intereselor statului și poporului armean. Dorința sa de a ceda teritorii strategice aparținătoare propriei sale provincii natale, Tavush, este considerată, atât în Rusia, cât și în Armenia, drept o dovadă suplimentară a acestui fapt.”

S-ar putea ca Washingtonul să nu agreeze ideea, dar dacă Armenia are cea mai mică șansă la un viitor fericit – și o civilizație creștină străveche și magnifică precum Armenia merită cu siguranță una! – trebuie să încetăm să ne amestecăm în Caucaz limitând totodată daunele pe care le-am produs deja în spațiul postsovietic.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

 

James Carden este fost consilier al Comisiei prezidențiale bilaterale SUA-Rusia din cadrul departamentului de Stat al SUA. În prezent este membru al Consiliului de Administrație al Centrului Simone Weil, precum și editorialist al Asia Times. Articolele și eseurile sale au apărut într-o mare varietate de publicații, printre care The Nation, The American Conservative, Responsible Statecraft, The Spectator, UnHerd, The National Interest, Quartz, Los Angeles Times și American Affairs.