Cum a fost posibil să consimțim la interdicția de a ne lua un ultim rămas bun de la mama sau tatăl care ne-a crescut? Ori să ne abandonăm bunicul care ne-a încântat copilăria, lăsându-l să moară singur într-o cameră de spital, lipsit de o ultimă, tandră mângâiere? De ce oamenii continuă să poarte măști chiar și atunci când nu mai este nevoie?

Este vorba despre neajutorarea învățată, un proces bine documentat[1] care apare atunci când un individ se confruntă continuu cu o situație negativă, incontrolabilă, și sfârșește prin a renunța să mai riposteze, depunând armele. În psihologie poartă numele de răspuns inadaptativ[2] și se caracterizează prin descurajare generalizată și renunțarea la luptă.

De exemplu: trebuie să vă conformați ”măsurilor” în continuă schimbare, cum ar fi regulile privitoare la măști, respectând, de asemenea, toate celelalte restricții, dintre care foarte multe totalmente lipsite de sens. Ați putea riposta, dar v-au îngrozit amenințând că dacă nu faceți ce vă spun ei, o să vă ucideți bunicii și părinții, sau veți muri în chinuri, cu un tub în gâtlej. Vi s-a promis că vaccinul va pune capăt întregii nebunii, iată însă că lucrurile nu stau deloc așa și, până în cele din urmă, ați cedat psihic începând să credeți că nu se va mai sfârși niciodată.

Termenul de neajutorare învățată a fost creat în 1967 de psihologii americani Martin Seligman și Steven Maier. Ei au administrat șocuri electrice repetate unor câini care, la început, se străduiau să scape, însă pe măsură ce observau că lucrul acesta nu este posibil, renunțau să mai încerce, rămânând pe loc chiar și după îndepărtarea barierelor care îi ținuseră prizonieri.

Neajutorarea învățată are trei trăsături distinctive: stresul, răspunsul pasiv la traumă și neîncrederea că aceasta ar putea fi vindecată.

De exemplu: sunteți amenințat de un virus ucigaș care provoacă o boală deseori nesemnalată de niciun simptom exterior. Motiv pentru care nu puteți face nimic altceva decât să vă ascundeți și să cumpărați lucruri de pe Amazon. Guvernul a dat greș și nu există suficiente ventilatoare și echipamente de protecție. Nu doar că sunteți în pericol de moarte, dar ați putea să vă ucideți toți membrii familiei. V-ați pierdut slujba și sunteți nevoiți să supraviețuiți fără venituri, doar prin intermediul unor ciudate stimulente financiare – o dependență provocată. (Totul este cât se poate de real: în luna aprilie 2020 WebMD[3]a înregistrat o creștere de 251% a căutărilor legate de anxietate[4]) Sau, problemele voastre se datorează faptului că ați depășit o anumită vârstă, sunteți prea grași, sau aveți ”comorbidități”. Nu încercați să înțelegeți prea multe, fiindcă nu aveți nicio competență în medicină sau virusologie și, oricum n-ați putea remedia ceva atât de sistemic. E preferabil să tăceți din gură și să faceți exact ceea ce vi se spune.

Oamenii nu pot ieși din starea de neajutorare învățată decât atunci când li se permite să ia decizii și să facă alegeri pe cont propriu. O terapie altminteri utilizată și cu alte victime ale acesteia, cum ar fi, de pildă, ostaticii. Cum pe întreg parcursul captivității toate deciziile importante precum și cea mai mare parte a celor minore au fost luate de răpitori, după eliberare mulți dintre ei se tem să facă chiar și cele mai simple alegeri, nemaiputând fi scoși din această stare decât încetul cu încetul, printr-o stimulare continuă.

Nu puteți alege unde să stați, așa că urmați semnele de pe podea. Ignorați ceea ce au dovedit deja cercetătorii, anume că o distanță de un metru este la fel de utilă sau inutilă precum una de trei. Nu vă gândiți de ce într-un parc[5] trebuie să urmați aceleași reguli ca într-un hol îngust, reguli care nu se aplică, însă, niciodată, în interiorul unui avion….

Și, apoi, mai există… ”străjerii”. Chelnerița nu mai este cineva care vă servește, ci a devenit, dintr-o dată, persoana care vă ordonă să purtați mască, să stați singur sau să mâncați afară. Așișderea însoțitorii de zbor sau vânzătoarele din magazine. Ne-am trezit, pe nepusă masă, o republică de paznici, de gardieni și de monitori de sală!

Unul dintre cele mai bune exemple de neputință învățată este Zbor deasupra unui cuib de cuci[6], o carte extraordinară, transformată într-un film impresionant, cu un Jack Nicholson costeliv și o asistentă Ratched care îndobitocește un grup de bolnavi mintal, încurajându-i să se toarne reciproc pentru cele mai mici abateri de la ordinele ei, oricât de absurde ar fi acestea. Pentru ca la sfârșit să aflăm că toți pacienții (cu excepția lui Nicholson) erau și sunt liberi să părăsească spitalul în orice moment. Doar că nu pot s-o facă.

Este uimitor cât de repede au putut intra unii în rolul asistentei Ratched. Oficiali și ”experți medicali”, diverși alți specialiști la botul calului, ”cioclii pandemici” și ”presa apocaliptică” nu au încercat nicio clipă să evalueze impactul și efectele deciziilor luate, ignorând toate informațiile care îndrăzneau să le pună sub semnul întrebării. Și au răsturnat complet regula conform căreia într-o societate liberă, datoria de a-și proba fiecare afirmație revine celor care încearcă restricționarea libertății și nicidecum celor care încearcă să le reziste[7].

Au creat neputința învățată prin cea mai sofisticată operație de propagandă concepută vreodată, în scopul câștigării a cât mai mulți bani prin intermediul a cât mai multe ”vizualizări”/clickuri și în acela al învingerii lui Donald Trump. Spectacole anterioare, de tipul 11 septembrie, când americanii au cerut singuri mai puține libertăți pentru a se simți mai în siguranță, deschiseseră deja calea. Astfel încât oamenilor li s-a injectat mesajul: Ești neajutorat și Donald ”Covid” Trump te va ucide, singura ta speranță este să te conformezi pe deplin ”asistentelor” Ratched de la CNN care administrează șocurile electrice!

Și a funcționat.

Sălile de sport au fost închise, restaurantele de asemenea, sau și-au forțat oaspeții să mănânce afară, în ploaie. Industrii întregi au dispărut peste noapte. Copiilor li s-a refuzat educația, bolnavilor de alte boli decât covid 19 li s-a refuzat tratamentul, iar adulții au fost împinși în sărăcie și în șomaj. Tuturor li s-a interzis să-și îmbrățișeze apropiații, să-și sărbătorească zilele onomastice și să meargă la Biserică. Bucuria a fost suprimată și li s-a spus să se teamă de oricare altă ființă umană ca de un potențial răspândac al bolii.

De fiecare dată când apăreau informații divergente – Florida deschizându-și plajele pentru vacanță, de exemplu – mass media se grăbea să-și toarne cenușă în cap, bocind că vor muri cu toții, în chinuri. Texasul a fost declarat mort și îngropat, Dakota de Sud așișderea, iar oamenii au crezut de fiecare dată, chiar și atunci când vedeau cu ochii lor că nu este adevărat.

Americanilor nu le place să admită că viețile lor pot fi manipulate, astfel încât tind să respingă ”teoriile conspirației” surâzând cu superioritate. Dar, să ne întrebăm, totuși, câte din măsurile temporare de supraveghere și securitate adoptate după 11 septembrie continuă să ne controleze viețile, până în ziua de astăzi? Să fie oare amenințarea terorismului atât de intensă încât să fie necesară, într-adevăr, monitorizarea mass media și a rețelelor sociale? O fi fost, oare, vreodată, astfel?!

Nimic din ceea ce am scris nu va să însemne că vaccinurile nu funcționează sau sunt, prin ele însele, periculoase. Aceasta este o dezbatere diferită. Este vorba, însă, despre politica controlului de masă. Adăugați noua disciplină covid: nu are sens dar o facem oricum, și încercați să înțelegeți.

De ce lideri altminteri inteligenți ar dori să implementeze așa ceva, de exemplu în cazul New-York-ului, sărăcind în mod intenționat un oraș, sau încercând să reducă bugetul poliției în plină creștere a criminalității?

Uitați-vă pe fereastră. Vă mai aduceți aminte de ”cele 15 zile necesare pentru aplatizarea curbei”?

Un sistem instaurat fără vot sau dezbatere, bazat pe o procedură medicală capabilă să ne controleze călătoriile, hotelurile în care ne cazăm, locurile de muncă pe care le putem dobândi, educația pe care o putem accesa…

Și amintiți-vă că adevărata întrebare este, întotdeauna, de ce? S-ar putea să fie cel mai important lucru pe care îl puteți face.

Peter Van Buren

Traducere și adaptare Nedeea Burcă

Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/the-other-virus-learned-helplessness/

 

 

3WebMD este un editor onlinede știri și informații referitoare la sănătate.