Oamenii au avut dintotdeauna capacitatea de a-și imagina realități alternative. Conceptul în sine s-a cristalizat însă abia odată cu apariția literaturii științifico-fantastice. Ne amintim cu toții cele două scenarii favorizate de autorii genului: 1) din întâmplare sau cu bună știință protagonistul trece printr-un portal și se pomenește într-o altă lume, paralelă sau, 2) sesizează, la un moment dat, că trăiește într-o realitate simulată, controlată din exterior. Scopul arhetipal al ambelor scenarii fiind căutarea și descoperirea adevărului.

The Matrix are ca temă principală ideea că oamenii trăiesc într-o lume virtuală, Matricea, o realitate simulată iluzorie, construită după modelul lumii din 1999 și dezvoltată de mașini pentru a ține populația umană sub control.

Popularitatea de durată a filmului și a noțiunilor pe care le vehiculează (pilula roșie, pilula albastră) se datorează faptului că acesta a izbutit să atingă câteva puncte nevralgice ale epocii noastre. Suntem tot mai suspicioși cu privire la lumea în care trăim. Societatea postmodernă, supertehnologizată, internetul și cultura de masă exercită o influență tot mai mare asupra conștiințelor noastre, care nu mai izbutesc să distingă diferența dintre realitate și simulare.

Acesta este, în parte, motivul pentru care vedem atât de mulți oameni cu privirile pierdute în telefonul mobil, pe stradă și chiar la masă, trăind aproape exclusiv online, astfel încât până și relațiile interumane au ajuns să se lege și să se dezlege într-o lume iluzorie, care a ajuns să ne definească existența.

Dar să luăm, de exemplu, așa zisele ”bule” create pe rețelele sociale sau prin intermediul mijloacelor media, în special a televiziunilor. Sunt adevărate ”societăți închise”, care operează după propria lor logică internă, formate din oameni care interacționează aproape exclusiv doar unii cu alții, în cadrul unor adevărate subculturi de amploare variabilă, informându-se de pe blogurile și site-urile de știri (sau urmărind acele posturi de televiziune) care li se adresează preferențial, motivați să acționeze de lucrurile imaginare pe care le experimentează online sau în fața ecranelor de televizor.

Epidemia de covid a adus în prim plan problema acestor realități alternative.

Există un mare număr de oameni care fie au făcut forme foarte ușoare ale bolii, fie au fost cu totul asimptomatici și habar n-au că au fost infectați. Pentru aceștia, politicienii nu sunt decât niște ipocriți siniștri care nu prididesc să vorbească despre ceva care poate că nici nu există, impunând totodată restricții fără nici cea mai mică legătură cu realitatea.

Pe de altă parte, oamenii din birourile guvernamentale, aflați în siguranță, la căldurică, dar umflați de simțul propriei importanțe, au îmbrăcat mantia de salvatori și au declarat război ”virusului ucigaș”. Lupta lor constând în consultările cu ”experții” (altă specie de mesianici), instituirea de ”măsuri” și o grămadă de alte acțiuni de o bizarerie fără egal, de natură să le satisfacă orgoliul și dorința de putere absolută.

Mijloacele media mainstream s-au aruncat, rândul lor lor, cu capul înainte într-o realitate alternativă a pandemiei. Cot la cot cu clasa politică, desigur tot pe bani mulți și la fel de deconectați de problemele reale ale populației, ”jurnaliștii” nației s-au ”luptat” pe viață și pe moarte, instituind o teroare de o factură cu totul inedită chiar și pentru cei care au apucat ultimii ani ai regimului pre-decembrist.

O mențiune specială merită și aceia care au intrat bucuroși în matricea covid, îmbrățițând ideea carantinării cu entuziamul celui mai înrăit jucător de Counter-Strike. Femei care țipă să-ți tragi masca până sub ochi, tineri care nici nu mai îndrăznesc să se apropie de o persoană necunoscută, corporatiști care se dezinfectează compulsiv, chiar și după ce toți ceilalți au renunțat la șaradă…

Totodată, în regiunile mai retrase ale țării sau chiar în anumite zone ale marilor orașe, locuite de oameni care petrec mai puțin timp pe internet și la televizor, s-a trăit tot timpul aproape normal, ”regulile” și ”restricțiile” fiind respectate doar de fațadă, adică întocmai ca pe vremea lui Ceaușescu.

Există multe încercări interesante de a analiza aceste realități divergente. S-a scris mult despre psihoză în masă sau despre manipulările la care am fost supuși de către politicienii, ”experții” și jurnaliștii înnebuniți de tentația banilor și a puterii absolute.

Tot atât de adevărat este că, pe lângă toate acestea, mai există și o altă explicație, anume aceea a realităților diferite în care trăim.

Așa zisa societate de masă, rezultată în urma strădaniilor de globalizare, nu doar că nu a izbutit să ne contopească într-o monocultură, ci a izbutit chiar contrariul a ceea ce se intenționa. Astfel încât, în urma distrugerii identității noastre comune, ne-am zăvorât acum în realități alternative, furnizoare ale hranei spirituale care lipsește atât de mult ideologiei consumeriste.

Obișnuiesc uneori să mă amuz privind câte un hipster covidian încercând să-și facă târguielile într-o piață tradițională. Cei din lumea lui cad morți pe stradă doar dacă îndrăznesc să-și scoată masca, motiv pentru care trăiesc într-o teroare continuă și urmează cu sfințenie instrucțiunile lui Raed Arafat, păstrând distanța și spălându-se cu dezinfectant după fiecare atingere a unei suprafețe Și e, bietul, înspăimântat de moarte când vede oamenii frecându-se unii de alții în îmbulzeală, sau poștind cu veselie câte-o sticlă de bere, discutând între ei și strângându-și mâinile exact ca înainte, deseori fără mască sau, în cel mai bun caz, purtând-o superficial, sub bărbie. Motiv pentru care nu știe cum s-o șteargă mai repede dintr-un loc atât de periculos și să se întoarcă printre ai săi. Iar dacă cumva dă și un telefon la poliție, este nu atât din dorința de a face rău, ci mai ales pentru a obține o confirmare, pentru a-și dovedi sie însuși că realitatea lui este cea adevărată.

Cultura tehnologică de masă crează falii artificiale în societate și grupează indivizii în tabere aleatorii. Oamenii care merg singuri în mașină, cu trei măști puse una peste alta, există într-o altă realitate decât aceia care realizează că numai ieșind în stradă își mai pot salvagarda drepturile și libertățile de bază. Iar identitățile lor, distincte, sunt la fel de reale ca rasa, etnia sau religia din lumea reală.

Nu este vorba despre un conflict de opinii, ci despre înțelegeri complet diferite ale realității. Conflictul dintre aceste realități paralele dinamitează societatea și este resimțit dureros de fiecare dintre noi.

Hipsterul  are încredere în realitatea descrisă la televizor de Jurma și Arafat mai mult decât în propriii săi ochi, ceea ce înseamnă că nu are nicio posibilitate de a găsi un modus vivendi cu precupețele și cheflii din piață, care își trăiesc propria lor realitate.

Lucru valabil, din păcate, pentru fiecare aspect al culturii de masă, chiar și la un nivel mult mai înalt. Urmăream zilele trecute, pe facebook, un videoclip în care ministrul Comerțului Exterior și al Afacerilor Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, le povestea cu sinceritate urmăritorilor săi cât de greu îi este să se înțeleagă cu birocrații de la Bruxelles câtă vreme aceleași cuvinte, folosite atât de unii cât și de ceilalți, au încetat să mai aibă același înțeles pentru toată lumea. O mărturisire care dovedește o dată în plus că nu mai este vorba doar despre politică, marea miză fiind însăși natura realității în sine.

Nedeea Burcă