Jon Miltimore

Aldous Huxley și George Orwell sunt autorii celor mai cunoscute două romane care prevestesc viitorul distopic al Occidentului.

Timp de zeci de ani, gânditorii au discutat care dintre cele două coșmaruri totalitare absolut distincte – cel din Minunata lume nouă, al lui Huxley, sau cel din O mie Nousute Optzeci și Patru, al lui Orwell era mai probabil să se împlinească (sau, după cum susțin unii, s-a și împlint).

Ceea ce se știe mai puțin este faptul că Huxley însuși s-a pronunțat în această privință. La scurtă vreme după lansarea romanului O mie Nouă sute Optzeci și Patru, în anul 1949, Huxley i-a scris fostului său elev (Orwell a studiat franceza cu Huxley, la Eton College din Windsor, Anglia.)

Iată scrisoarea:

Wrightwood. Cal.

21 octombrie 1949

Stimate domnule Orwell,

Ați fost foarte amabil spunându-le editorilor să-mi trimită un exemplar al cărții dvs. Când mi-a parvenit mă aflam în toiul unei lucrări care necesita multă lectură și consultare a referințelor. Cum vederea slabă mă obligă să-mi raționalizez lecturile a trebuit să aștept mult timp înainte de a mă apuca de citit.

Fiind de acord cu tot ce au scris criticii, nu trebuie să vă mai spun, încă o dată, cât de bună și profundă este cartea. Aș putea, să vorbesc, în schimb, despre subiectul abordat – revoluția supremă?

Primele indicii ale unei filozofii a revoluției finale – aceea care se află dincolo de politică și economie și care urmărește subminarea totală a psihologiei și fiziologiei individului – se găsesc în marchizul de Sade, care se considera continuatorul, consumatorul lui Robespierre și Babeuf. Filozofia minorității conducătoare din Nouă sute Optzeci și Patru este un sadism dus la concluzia sa logică, dincolo de sex, și negându-l. Faptul că politica cizmei-pe-obraz poate continua la infinit pare îndoielnic. Convingerea mea este că oligarhia conduătoare va găsi modalități mai puțin dificile și costisitoare de a guverna și a-și satisface pofta de putere, iar aceste căi vor fi asemănătoare cu acelea pe care le-am descris în Brave New World. Am avut, nu demult, ocazia de a consulta istoria magnetismului animal și a hipnotismului, fiind foarte impresionat de felul în care, vreme de o sută cincizeci de ani, lumea a refuzat să ia în considerare în mod serios descoperirile lui Mesmer, Braid, Esdaile și restul.

Parțial din cauza materialismului predominant și parțial din cauza respectabilității predominante, filozofii și oamenii de știință din secolul al XIX-lea nu au fost dispuși să investigheze ciudațeniile psihologiei, astfel încât practicienii (oamenii politici, soldații și polițiștii) să o poată aplica în domeniul guvernării. Datorită ignoranței voluntare a părinților noștri, revoluția finală a fost amânată cu cinci sau șase generații. Un alt accident norocos a fost neputința lui Freud de a hipnotiza cu succes și, în consecință, denigrarea hipnotismului, ceea ce a întârziat aplicarea generală a acestuia în psihiatrie timp de cel puțin patruzeci de ani. Dar acum psihanaliza este combinată cu hipnoza; iar hipnoza a fost înlesnită și extinsă la infint prin utilizarea barbituricelor, care induc o stare hipnoidă și sugestibilă chiar și la cei mai recalcitranți subiecți.

Cred că, în următoarea generație, conducătorii lumii vor descoperi că narcohipnoza și condiționarea copiilor sunt mai eficiente, ca intrumente de guvernare, decât bătaia și închisorile și că, sugerând oamenilor să-și iubească servitutea, își pot satisface pofta de putere la fel de complet ca atunci când îi supun cu șuturi și lovituri de bici. Cu alte cuvinte, simt că oroarea din Nouă sute Optzeci și Patru este menită să se transforme în coșmarul unei lumi care seamănă mai mult cu aceea pe care mi-am imaginat-o în Brave New World. Schimbarea va surveni ca urmare a nevoii de creștere a eficienței. Între timp, desigur, poate exista un război biologic și atomic mondial – caz în care vom avea coșmaruri de alte tipuri și greu de imaginat.

Vă mulțumesc încă o dată pentru carte. [Nota editorului: sublinierea mea]

Cu stimă,

Aldous Huxley

Tonul lui Huxley este măgulitor și politicos. Cu toate acestea, din pasajul subliniat mai sus – ”simt că oroarea din Nouă sute Optzeci și Patru este menită să se transforme în coșmarul unei lumi care seamănă mai mult cu aceea pe care mi-am imaginat-o în Brave New World” – este evident că Huxley credea că, până în cele din urmă, coșmarul său se va împlini.

Nu se știe dacă Orwell i-a răspuns vreodată lui Huxley. Dar, pentru a-l parafraza pe Neil Postman, dacă O mie Nouă sute Optzeci și Patru prevedea apariția unui sistem care năzuia să controleze oamenii provocându-le durere, în vreme ce The Brave New World vestea un sistem de control prin plăcere, se poate argumenta că Huxley a avut, într-adevăr, dreptate.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Jonathan Miltimore este directorul Foundation for Economic Education (FEE). Scrierile sale au făcut obiectul unor articole apărute în Time, The Wall Street Journal, CNN, Forbes, Fox News și Star Tribune. Semnatura lui se regăsește în Newsweek, The Washington Times, MSN. Com, The Washington Examiner, The Daily Caller, The Federalist, The Epoch Times etc.