Toată lumea vrea să fie fericită. După cum explică Aristotel în „Etica Nicomahică”, fericirea este scopul nostru final, bunul cel mai înalt, pe care-l căutăm pentru el însuși, nu ca mijloc spre altceva. Celelalte lucruri la care jinduim – bogăția, plăcerea, relațiile – le căutăm de dragul fericirii.

Care dintre ele, fie că vorbim despre faimă, despre bani sau despre orice altceva – generează cu adevărat fericire? În cea mai mare parte a ”Eticii” sale, Aristotel încearcă să răspundă exact la această întrebare (el crede că binele absolut poate fi atins prin trăirea unei vieți virtuoase). Totuși, având în vedere că oamenii moderni se lasă convinși mai degrabă de datele științifice decât de înțelepciunea anticilor, voi încerca o abordare diferită – dar una care, în foarte multe privințe, se aliniază perfect cu gândirea lui Aristotel .

Oamenii de știință și psihologii moderni au adoptat o abordare empirică a problemei fericirii. În 2023, Robert Waldinger și Marc Schulz au publicat un volum numit “The Good Life: Lessons from the World’s Longest Scientific Study of Happiness.”(Viața bună: lecții extrase din cel mai vast studiu științific despre fericire”). Studiul în cauză este ”The Harvard Study of Adult Development” (Studiul Harvard privind dezvoltarea adulților), un proiect ambițios care a început în anii 1930 și care consta în monitorizarea vieții unor oameni care locuiau în diferite cartiere ale orașului Boston, cerându-le relatări periodice despre viața lor, care să cuprindă inclusiv date privitoare la sănătate, ocupație, venituri, stare civilă, nivelul de satifacție, dar și nemulțumirile lor. Waldinger și Schulz sunt coordonatorii acestui studiu.

Așadar, care este, în opinia lor, temelia unei vieți înfloritoare?

„Contrar a ceea ce am putea crede mulți dintre noi, nu este vorba despre realizări în carieră, exerciții fizice sau o dietă sănătoasă”, conchid ei. ” Cu adevărat importante se dovedesc, mereu, relațiile cu ceilalți oameni. Studiul arată în mod concludent că legăturile interumane joacă un rol integral în dezvoltarea sănătoasă, longevitate și fericire. Oamenii care au conexiuni sănătoase cu familia, cu prietenii și comunitatea din care fac parte sunt mai fericiți și mai sănătoși din punct de vedere fizic decât singuraticii, spun Waldinger și Schulz.

Cu alte cuvinte, dragostea este mai importantă decât realizările.

În această evaluare, studiul confirmă una dintre intuițiile lui Aristotel, care scria: „Fără prieteni, nimeni nu ar alege să trăiască, chiar dacă ar avea toate celelalte bunuri”. Aristotel atrage atenția asupra faptului că o abundență de bunuri și realizări lumești înseamnă prea puțin dacă nu avem pe nimeni cu care să le împărtășim.

Prietenia și legăturile dintre oameni sunt realități care ne înalță. ”Nu sunt doar necesare, ci și nobile; căci îi lăudăm pe cei care își iubesc prietenii și se crede că este un lucru frumos să ai mulți prieteni; și, din nou, credem că oamenii buni sunt și prietenii noștri”, scrie Aristotel.

Acest lucru nu înseamnă că o carieră nu înseamnă nimic sau nu poate fi o sursă de fericire. Cu toate acestea, se pare că aceia care se pot împlini doar prin muncă, fără nicio legătură cu ceilalți, sunt, într-adevăr, extrem de puțini. De fapt, semnificația muncii are și o puternică componentă socială: oamenii se împlinesc prin muncă atunci când pot vedea că aceasta îi ajută pe ceilalți, îmbunătățește societatea, servește comunității. Mai mult decât atât, putem găsi sens într-o muncă altminteri banală, atunci când o percepem ca pe un mijloc de a ne susține familia – caz în care devine o muncă făcută din dragoste, modelată și infuzată cu iubire.

Conform psihiatrului Viktor Frankl, oamenii își găsesc împlinirea în sens. „Căutarea sensului de către om este motivația principală a vieții sale și nu o «raționalizare secundară» a impulsurilor instinctuale”, scria el în cartea sa fundamentală, Omul în căutarea sensului vieții. În opinia sa, sensul poate izvorî din trei surse principale: anume din muncă (înfăptuire), relații profunde și putere în fața greutăților. Și aici vedem importanța formării unor legături solide cu ceilalți. Atât Aristotel cât și Frankl sunt de acord, de asemenea, că sensul poate fi găsit și în rezistența nobilă și virtuoasă în fața suferinței.

Un alt aspect care rămâne de explorat este relația cu Dumnezeu. Există o mulțime de studii care au descoperit că oamenii religioși tind să fie mai fericiți decât cei nereligioși, cărora le lipsește relația centrală cu divinul.

„Descoperirea unei relații între fericire și religiozitate este atât de bine cunoscută încât multe lucrări de cercetare o iau ca punct de plecare”, afirmă profesorul Stephen Cranney într-un articol din DeseretNews. El citează cartea “Handbook of Religion and Health” (Manual de religie și sănătate), a Oxford University Press, care a analizat 326 de studii privind legătura dintre religiozitate și bunăstare, fericire sau satisfacția în viață. Dintre aceste 326 de studii, 79% au constatat că persoanele religioase erau mai fericite decât cele nereligioase, doar 1% găsind o corelație negativă, iar restul dezvăluind rezultate mixte.

În mod similar, un chestionar numit Sondajul Social General a constatat, în ultimii trei ani de sondaje, că unu din trei participanți frecvenți la slujbele religioase sunt „foarte fericiți”, în timp ce doar unu din cinci neparticipanți spun același lucru. Dovezile empirice indică faptul că o relație cu transcendentul joacă un rol important în bunăstarea umană.

Astfel, intuițiile filozofilor antici se aliniază cu descoperirile oamenilor de știință moderni: fericirea ființelor umane depinde de legăturile dintre ele și accesul la transcendent.

Walker Larson a obținut o licență în scriere și un master în literatură engleză. Înainte de a deveni scriitor, a predat literatură și istorie la o academie privată din Wisconsin. Este autorul a două romane, Hologram și Song of Spheres.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici