Sculptorul și Arhitectul Cetății Eterne – I

Roma

Dacă Praga este capitala medievală a Europei, Roma este capitala Baroca, chiar dacă in Cetatea Eternă se regaseste istoria artei din antichitate si pana in epoca moderna.

Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma are o populație de 2.000.000 persoane. Aria metropolitană are o populație de circa 4 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.

Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala singurei religii care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).

Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l’Urbe („Orașul”),[3] este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei rămâne renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Roma a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea doar în urma Florenței, și a fost profund influențată de această mișcare. Cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii renascentiste în Roma sunt Piazza del Campidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo Senatorio, sediul guvernului local. În această perioadă, marile familii aristocratice ale Romei obișnuiau să construiască locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum sediul președintelui republicii), Palazzo VeneziaPalazzo FarnesePalazzo BarberiniPalazzo Chigi (acum sediul primului ministru), Palazzo SpadaPalazzo della Cancelleria, și Villa Farnesina.

Roma este, de asemenea, faimoasă pentru piețele ei imense și maiestoase (de multe ori decorate cu obeliscuri), multe dintre care au fost construite în secolul al XVII-lea. Piețele principale sunt Piazza NavonaPiazza di SpagnaCampo de’ FioriPiazza VeneziaPiazza Farnese și Piazza della Minerva. Unul dintre exemplele emblematice ale artei baroce este Fontana di Trevi, operă a lui Nicola Salvi. Alte palate baroce din secolul al XVII-lea sunt Palazzo Madama, acum sediul Senatului Italian, precum și Palazzo Montecitorio, sediul Camerei Deputaților.

O piață specific barocă, asemeni unor culise de teatru, este piața din fața bisericii Sant’Ignazio.

Sursa : Wikipedia

Barocul

Barocul e un stil în arhitecturămuzicădanspicturăsculptură și alte arte care au înflorit în Europa de la începutul secolului al XVII-lea până în anii’ 1740. Pe teritoriile imperiilor spaniol și portughez, inclusiv în Peninsula Iberică, a continuat, împreună cu noi stiluri, până în prima decadă a anilor 1800. A succedat arta renascentistă și manierismul, și a precedat rococoul și neoclasicismul. A fost susținut de Biserica Catolică, ca un mijloc de a combate simplitatea și austeritatea arhitecturii, artei și muzicii protestante, chiar dacă arta barocă luterană s-a dezvoltat și în anumite părți ale Europei.

Stilul baroc folosea contrastul, mișcarea, detaliile exuberante, culoarea profundă, măreția și surpriza ca să atingă un sentiment de uimire. Stilul a apărut la începutul secolului al XVII-lea, în Roma, apoi răspândindu-se rapid în Franța, Italia de nord, Spania și Portugalia, iar mai târziu în Austria, sudul Germaniei și Rusia. Până în anii 1730, evoluase într-un stil și mai flamboiant, numit rocaille sau rococo, care a apărut în Franța și Europa Centrală până la mijlocul secolului al XVIII-lea. În artele decorativă se produce un exces de ornamentație. Îndepărtarea de la clasicismul renascentist are căi proprii în fiecare țară. Dar o caracteristică generală e aceea că peste tot punctul de plecare îl constituie elementele ornamentsle introduse de Renaștere. Repertoriul clasic e aglomerat, îndesit, suprapus, încărcat, cu scopul de a stârni efecte de șoc. Motive noi introduse de baroc sunt: cartușul, trofeele și armele, coșuri cu fructe sau flori, și altele, realizate în marchetărie, stucaturi, sau sculptate.

Sursa : Wikipedia

Iata cateva exemple :

Peter Paul RubensCele Patru Continente Muzeul de Istorie a Artei din Viena

Gian Lorenzo BerniniExtazul Sfintei TerezaSanta Maria della Vittoria (Roma)

Arhitectura barocă italiană

Prima clădire din Roma care a avut o fațadă barocă a fost Biserica Il Gesù în 1584; era clar după standardele baroce de mai târziu, dar a marcat o ruptură de fațadele tradiționale renascentiste care au precedat-o. Interiorul biserici ăsteia a rămas foarte auster niște timp, până când a fost ornamentat intens.

La Roma în 1605, Paul al V-lea a devenit primul dintr-o serie de papi care au comandat construirea de bazilici și biserici concepute astfel încât sâ inspire emoția și uimirea printr-o proliferare de forme și o bogăție de culori și efecte dramatice.

Biserica Sant’Ignazio din Roma

Printre cele mai influente monumente ale barocului timpur au fost fațada Bazilicii Sfântul Petru (1606-1619), precum și noua navă și loggia care au legat fațada cu cupola lui Michelangelo din biserica anterioară. Noul proiect a creat un contrast dramatic între cupola în creștere și fațada disproporționat de lată, și contrastul pe fațada însăși între coloanele dorice și marea masă a porticului.

În mijlocul spre sfârșitul secolului al XVII-lea, stilul a atins apogeul. Multe lucrări monumentale au fost comandate de papii Urban al VIII-lea și Alexandru al VII-lea. Sculptorul și arhitectul Gian Lorenzo Bernini au proiectat o nouă colonadă cvadruplă în jurul Pieței Sfântul Petru (1656-1667). Cele trei galerii de coloane dintr-o elipsă uriașă echilibrează cupola supradimensionată și îi dau bisericii și pieței o unitate și o atmosferă de teatru uriaș.

 Bazilica Santa Maria della Salute din Venetia

 Un alt inovator major al barocului italian a fost Francesco Borromini, a cărui principală lucrare e Biserica San Carlo alle Quattro Fontane (1634–1646). Simțul mișcării este dat nu de decorare, ci de pereții înșiși, care se ondulează și prin elementele concave și convexe, inclusiv un turn și un balcon ovale introduse într-o traversă concavă. Interiorul e la fel de revoluționar, spațiul principal al bisericii fiind oval, sub o cupolă ovală.

Tavanele pictate, aglomerate cu îngeri, sfinți și efecte arhitecturale trompe-l’œil, sunt o trăsătură importantă a barocului italian. Lucrări importante includ Intrarea Sfântului Ignace în Paradis de Andrea Pozzo (1685-1695) din Biserica Sant’Ignazio din Roma și Triumful Numelui lui Iisus de Giovanni Battista Gaulli în Biserica Il Gesù din Roma (1669-1683), care prezintă figuri care se revarsă din cadru, o iluminare dramatică oblică și contraste întunecate de lumină. Stilul s-a răspândit rapid din Roma în alte regiuni din Italia: A apărut în Veneția în Bazilica Santa Maria della Salute (1631–1687) de Baldassare Longhena, o formă octogonală extrem de originală încoronată cu o cupolă enormă. A apărut și în Torino, în special în Capela Sfântului Giulgiu (1668–1694) de Guarino Guarini. Stilul a început să fie folosit și la palate; Guarini a proiectat Palazzo Carignano din Torino, în timp ce Longhena a proiectat Ca’ Rezzonico pe Canalul Mare, (1657), finalizat de Giorgio Massari, decorat cu picturi de Giovanni Battista Tiepolo. O serie de cutremure masive din Sicilia au făcut necesară reconstrucția majorității lor și mai multe au fost construite exuberantul baroc târziu sau în rococo.

Iata un exemplu : Galeria cu perspectivă forțată, de Francesco Borromini, care crează iluzia că holul e mult mai lung decât e defapt, în Palazzo Spada (1632)

Sursa : Wikipedia

 Gian Lorenzo Bernini

Gian Lorenzo Bernini ( 1598 – 1680) a fost printre cei mai mari artiști ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, deși a avut lucrări semnificative și în domeniul arhitecturii, picturii și poeziei.

Gianlorenzo Bernini  a fost o figură importantă în lumea arhitecturii, si deasemenea unul din cei mai importanti sculptori a epocii sale, creditat cu crearea stilului de sculptură baroc. După cum a spus un savant, „Ceea ce este Shakespeare pentru dramă, Bernini poate fi pentru sculptură: primul sculptor paneuropean al cărui nume este identificabil instantaneu cu o anumită manieră și viziune și a cărui influență a fost extrem de puternică …”  În plus, a fost pictor (în mare parte mici pânze în ulei) și om al teatrului: a scris, a regizat și a jucat în piese (în special satire de carnaval), pentru care a proiectat decoruri și mașini de teatru. El a produs și designuri pentru o mare varietate de obiecte de artă decorativă, inclusiv lămpi, mese, oglinzi și chiar vagoane.

În calitate de arhitect și urbanist, a proiectat clădiri seculare, biserici, capele și piețe publice, precum și lucrări masive care combină atât arhitectura cât și sculptura, în special fântâni publice elaborate și monumente funerare și o serie întreagă de structuri temporare (în stuc și lemn ) pentru înmormântări și festivaluri. Versatilitatea sa tehnică largă, inventivitatea compozițională fără margini și abilitatea de a manipula marmura au asigurat că va fi considerat un demn succesor al lui Michelangelo, depășind cu mult alți sculptori din generația sa. Abilitatea sa de a sintetiza sculptura, pictura și arhitectura într-un întreg conceptual și vizual coerent a fost numită de către regretatul istoric de artă Irving Lavin „unitatea artelor vizuale”.

S-a născut în anul 1598 la Napoli, fiul sculptorului toscan Pietro Bernini. În 1605 familia lui s-a mutat la Roma. În copilărie, Gian Lorenzo a lucrat ca asistent al mai puțin talentatului său tată. A fost considerat unul dintre cei mai importanți artiști ai barocului. Mare arhitect și sculptor, activitatea lui Bernini este legată de acțiunea papilor din secolul al XVII–lea.

Bernini a stat în serviciul a opt papi. A fost unul dintre cei mai de seamă artiști ai epocii.

Capodopera sa este Piața Sfântului Petru din Roma, delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfășurate pe patru rânduri, cu 140 de statui. Soluția găsită de Bernini uimește și astăzi: cele două brațe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii Catolice, reprezentată de catedrală, credincioșii aflați în piață.

Piața Sfântul Petru – Roma

Ca sculptor, Bernini poate fi încadrat barocului prin compozițiile sale ce redau mișcarea și prin preferința pentru policromie. Astfel, monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea combină marmura roșie, verde și albă, în care Bernini a sculptat figuri reale și alegorice, cu bronzul aurit. Personajele sunt dispuse scenografic și întreaga compoziție sugerează mișcarea.

Gian Lorenzo Bernini a construit două clopotnițe, care au trecut în istorie drept „Urechile de măgar ale lui Bernini”. La terminarea reparațiilor, același papă a ordonat să fie demontat plafonul din bronz din pridvorul Pantheonului, care de atunci oferă privirii scheletul și grinzile acoperișului. Bronzul, inclusiv cuiele, au fost reutilizate la turnarea coloanelor baldachinului din altarul Domului San Pietro din Vatican și a tunurilor noi pentru artilerie de pe zidurile Castelului Sant’Angelo. La 7 iulie 1894, în prezența unei delegații a guvernului, comisia arheologică italiană doboară „Urechile lui Bernini”, Pantheonul revenind la splendoarea sa anterioară, pe care o putem admira astăzi.

Nu trebuie uitate nici intervențiile sale din Piazza Barberini în Roma, unde a pus să fie construite două fântâni (a Tritonului și a Albinelor) și Palatul Barberini.

Fontana del Tritone

Scurta biografie

Bernini s-a născut la 7 decembrie 1598 la Napoli din Angelica Galante, o sculptor napolitană și manieristă , Pietro Bernini , originar din Florența . El era al șaselea dintre cei treisprezece copii ai lor.  Gian Lorenzo Bernini a fost definiția geniului copilăriei. El a fost „recunoscut ca un minune când avea doar opt ani și a fost încurajat în mod constant de tatăl său, Pietro. Precocitatea lui i-a adus admirația și favoarea unor puternici patroni care l-au salutat drept„ Michelangelo al secolului său ”. Mai exact, Papa Paul al V-lea a fost cel care, după ce a atestat mai întâi talentul băiatului Bernini, a remarcat faimos: „Acest copil va fi Michelangelo de vârsta lui”, repetând ulterior acea profeție cardinalului Maffeo Barberini (viitorul Papă Urban VIII), după cum relatează Domenico Bernini în biografia sa despre tatăl său.  În 1606 tatăl său a primit o comisie papală (pentru a contribui la o lucrare în Cappella Paolina din Santa Maria Maggiore) și s-a mutat astfel de la Napoli la Roma, luându-și întreaga familie cu el și continuând cu seriozitate pregătirea fiului său Gian Lorenzo.

Autoportret Bernini

Mai multe lucrări existente, datând în jurul anilor 1615–1620, sunt considerate prin consens științific general, eforturi de colaborare atât ale tatălui, cât și ale fiului. Acestea includ : Faunul tachinat de Putti (c. 1615, Metropolitan Museum, New York), Boy with a Dragon (c. 1616 –17, Getty Museum, Los Angeles), Aldobrandini Four Seasons (c. 1620, colecție privată) și recent descoperit Bustul Mântuitorului (1615–16, New York, colecție privată).

La un moment dat după sosirea familiei Bernini la Roma, s-a aflat despre marele talent al băiatului Gian Lorenzo și a atras în curând atenția cardinalului Scipione Borghese, nepot al papei domnitor, Paul V, care i-a vorbit unchiului despre geniul băiatului. Prin urmare, Bernini a fost prezentat în fața Papei Paul al V-lea, curios să vadă dacă poveștile despre talentul lui Gian Lorenzo erau adevărate. Băiatul a improvizat o schiță a Sfântului Pavel pentru minunatul papă și acesta a fost începutul atenției papei asupra acestui tânăr talent.

Odată ce a fost adus la Roma, rareori i-a părăsit zidurile, cu excepția (mult împotriva voinței sale) pentru o ședere de cinci luni la Paris în serviciul regelui Ludovic al XIV-lea și scurte excursii în orașele din apropiere (inclusiv Civitavecchia, Tivoli și Castelgandolfo), mai ales din motive legate de muncă. Roma a fost orașul lui Bernini: „ Ești făcut pentru Roma ”, i-a spus papa Urban al VIII-lea„ și Roma pentru tine ”.  În această lume a Romei secolului al XVII-lea și a puterii religioase-politice internaționale care a locuit acolo, Bernini și-a creat cele mai mari lucrări. Lucrările lui Bernini sunt, prin urmare, adesea caracterizate ca expresii perfecte ale spiritului bisericii romano-catolice de contrareformă asertivă, triumfală, dar auto-defensivă . Bernini a fost un om din vremurile sale și profund religios, dar el și producția sa artistică nu ar trebui să fie considerate pur și simplu instrumente ale papalității și ale programelor sale politico-doctrinare, impresie care este uneori comunicată de lucrările celor mai eminenți cărturari Bernini din generația anterioară, Rudolf Wittkower , Howard Hibbard și Irving Lavin . Așa cumsusținerecent monografia revizionistă a lui Tomaso Montanari , La libertà di Bernini (Torino: Einaudi, 2016) șibiografia anti-hagiografică a lui Franco Mormando , Bernini: His Life and His Rome(Chicago: University of Chicago Press, 2011), ilustrează, Bernini și viziunea sa artistică au menținut un anumit grad de libertate față de mentalitatea și moravurile catolicismului roman de contrareformă.

 Despre creația ca sculptor a lui Bernini ca și despre marile sale realizări arhitecturale cât și despre Papii pentru care a lucrat vom vorbi săptămâna viitoare…

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci