Dimineți clandestine
Dragi cititori ai ziarului „Vocea românului”, oameni buni, acest titlu nu-mi aparține. L-a ales domnul Valentin Irimia, poet și cantautor, prieten al Editurii „Izvorul Cuvântului”.
Da, a publicat „Dimineți clandestine” în 2019 (Karta-Graphic). Graficianul Mihai Catrună a ilustrat această carte. Din câte v-ați dat seama, conține poezie de dragoste. Ce poate fi mai frumos la început de vară, decât să citim astfel de versuri! Este, de fapt, doza de romantism de care avem nevoie.
Cartea începe cu poemul „Scrisoare despre zorii tainei”. „Diminețile” înseamnă foarte mult pentru poet, devenind leit-motiv, reper tematic, pendul intre optimism și pesimism. Mărturie în acest sens, stau poemele subsumate titlurilor: „Dimineți ale zborului”, „Diminețile stângi”, „Dimineți fără zori”, „Diminețile nu ne mai ajung”, „Dimineața oglindă”, „Dimineți de pâclă”, „Dimineți ciobite” sau „Ucigașii de dimineți”.
La prima vedere, volumul este o baladă. De fapt, este mai mult.
O abordare a iubirii din perspectiva echilibrului pe care îl obții iubind. În poezia „Versuri răbojuri” (pag. 90), „dimineața își potrivește cumpătul/ transformă vinul în apă/ veciile ei efemere/ ne răscolesc umbra sângelui/ /copii ca și noi/ îndurătoare metafore/ se preling pe nervurile așteptării/ ca niște convoaie de furnici (…)”.
Întâlnim în cartea lui Valentin Irimia metafora persistentă, grea, convingătoare. Muzicalitatea poemelor nu trebuie să ne mire. Autorul trăiește și cântă. Iubește și cântă. Este prietenul artei, mereu cu o chitară aproape și o poezie în gând.
„Scări pe zări” a creat poetul, intr-un moment marcat de un oarecare pesimism: „dimineața/ își asmute neînțelesurile/ peste toate cerurile dintre noi/ ca peste niște câmpuri de luptă/ unde n-a învins niciodată nimeni/ /ne-am plăsmuit scări pe zări/ dar acum chiar și aproapele/ ne pare prea departe/ /n-au mai rămas văpăi/ decât pentru un sfert de vis/ și de cele mai multe ori/ sfârșitul se pârguiește/ înaintea începutului/ /lumina/ pândește chircită/ ca un surâs înstrăinat” (pag. 125).
Valentin Irimia poate fi perceput ca poet solar. Umbra (tristețea) se manifestă cu limite. Relația sa cu „lumina” este permanentă: „(…) diminețile noastre sunt și ele/ niște amurguri care n-au ars/ /câte raze fără soare/ câte avânturi fără dorințe/ așteptarea asta e ca un pian fără clape/ /și- atunci te-întreb/ de ce devenim liberi/ doar când ajungem/ prizonieri ai luminii?” („Ca un pian fără clape”, pag.123).
Ca într-un „Alfabet al uitarii” (pag.134), având ca repere lirice „temnița” și ” lumina”, acest prieten al artiștilor afirmă, la un moment dat: „(…) iar dacă libertatea/ e singura noastră temniță/ vom mai putea sorbi culorile ei/ doar dacă le topim și le transcriem/ într-un alfabet al uitării”.
Iubita sau iubirea, „un cuvânt rătăcit printre îngeri”! În poezia „Dimineți ciobite” (pag. 117) cuvintele devin confesiune: „mai lasă-mă/ să locuiesc în surâsul tău/ /mai lasă-mă/ să te adun/ dintre diminețile ciobite ale toamnei/ /pe ridurile pereților/ trec umbre de îngeri/ transformate în frig/ /iar tu îmi faci semn/ cu târziul din pleoape/ să mai învățăm încă o dată/ luceferii să plângă (…)”.
Vă invitam să citiți „Dimineți clandestine”! Să mergeți la evenimentele care îl au ca invitat pe Valentin Irimia. O bucurie de om! Merită!
