David Thunder

Pandemia de covid a înlesnit o notorietate fără precedent Organizației Mondiale a Sănătății și partenerilor săi, o uriașă putere ”soft” de a modifica legislația și politicile de sănătate publică din întreaga lume. În ultimul an, OMS și-a continuat eforturile de consolidare și extindere a capacității de a declara și gestiona urgențele de sănătate publică la scară mondială.

Principalele instrumente utilizate în scopul acestei consolidări sunt Acordul OMS privind pandemia și o serie de amendamente de anvergură la Reglementările internaționale în domeniul sănătății existente la ora actuală. Data țintă pentru finalizarea atât a amendamentelor, cât și a noului acord privind pandemia este martie 2024.

Consecința efectivă atât a textului propus pentru Acordul privind pandemia, cât și a modificărilor aduse Reglementărilor internaționale în domeniul sănătății, fiind crearea unei baze juridice și financiare necesare apariției unui regim general de biosupraveghere, condus de OMS, precum și consolidarea autorității aceleiași OMS în vederea coordonării reacției internaționale la amenințările generale și regionale privind sănătatea publică.

De fapt, fie și numai amendamentele la Reglementările internaționale în domeniul sănătății, fără Acordul privind pandemia, ar conferi OMS o putere fără precedent în direcționarea politicilor internaționale de sănătate și vaccinare în circumstanțe considerate de OMS drept ”urgențe de interes internațional”. Astfel încât, dacă aceste amendamente ar fi ratificate, cei care pot influența politicile OMS, în special cei mai importanți donatori ai săi, vor avea un instrument de putere mai eficient decât oricând înainte.

OMS își dorește ca amendamentele la Reglementările internaționale în domeniul sănătății să fie finalizate înainte de Adunarea Mondială a Sănătății de anul viitor, programată pentru 27 mai-1 iunie 2024. Presupunând că acestea vor fi aprobate de o majoritate simplă a delegaților, ele vor fi considerate pe deplin ratificate după 12 luni, cu excepția cazului în care șefii de stat le-ar respinge în mod oficial în perioada de renunțare desemnată (care a fost redusă de la 18 la 10 luni). Și vor intra în vigoare ca lege obligatorie un an mai târziu, așa cum se prevede în anexa la amendamentele aduse Reglementărilor internaționale în domeniul sănătății (din 2005), convenite la 28 mai 2022.

Cu alte cuvinte, revizuirile Regulamentului Internațional de Sănătate vor trece în mod implicit, fără a fi nevoie de o acceptare oficială venită din partea șefilor de stat. Tăcerea lor va fi interpretată ca un consimțământ. Ceea ce înlesnește adoptarea lor fără un control legislativ adecvat și desigur, în lipsa unei dezbateri publice în statele care fac obiectul noului cadru legal.

Pentru a ne face o idee privitoare la felul în care aceste modificări ale dreptului internațional pot avea un impact mai larg asupra politicilor guvernelor și asupra vieților cetățenilor, este suficient să aruncăm o privire asupra lor. Deși, deocamdată, nu știm care dintre ele va supraviețui procesului de negociere, direcția în care se merge este alarmantă. Luate la un loc, aceste modificări ale Regulamentului internațional de sănătate ne-ar împinge în direcția unei birocrații mondiale, cu responsabilități democratice limitate, conflicte de interese flagrante și potențial semnificativ de afectare sistemică a sănătății și libertăților cetățenilor.

Amendamentele discutate mai jos sunt extrase dintr-un document de 46 de pagini găzduit de pagina web a OMS, intitulat O compilare articol cu articol a propunerilor de amendamente la Regulamentul internțional de sănătate (2005), prezentată în conformitate cu decizia WHA75(9)(2022). Deoarece aceste schimbări sunt negociate în mare parte în afara cadrului politicii electorale naționale, cetățenii obișnuiți aproape că nici nu le conștientizează.

Dar ei au dreptul să știe că reglementările astfel modificate ar da o putere fără precedent unui regim mondial de sănătate, condus de OMS și, implicit, celor mai influenți factori financiari și politici interesați, cum ar fi Forumul Economic Mondial, Banca Mondială sau Fundația Bill și Melinda Gates, toți aceștia în afara razei de acțiune a alegătorilor și a legislatorilor naționali. Chiar dacă, în cazul în care OMS ar reuși adoptarea unui acord mai constant de finanțare din partea statelor, dominația unor donatori privați de tipul Fundația Gates ar deveni ceva mai slabă decât până acum, conflictele de interese evidente ar rămâne aceleași.

În plus, deși recunosc în mod oficial suveranitatea statelor părți, reglementările modificate stipulează că aceastea se angajează ca, în timpul unei ”urgențe de sănătate publică de interes internațional”, să urmeze recomandările OMS, sintagma ”fără caracter obligatoriu” fiind eliminată din text. Ceea ce erodează, în mod foarte evident, capacitatea statelor de a lua decizii independente în ceea ce privește gestionarea bolilor infecțioase. Inevitabil, această pierdere a independenței va face cetățenii mai vulnerabili la erorile științifice, morale și politice ale OMS și consilierilor ”experți” ai organizației.

Există zeci de modificări propuse la Reglementările internaționale în domeniul sănătății din 2005. Voi evidenția aici opt modificări deosebit de importante din punctul de vedere al independenței naționale și al drepturilor cetățenilor.

1 Statele se obligă să urmeze sfaturile OMS ca ”autoritate de îndrumare și coordonare” în timpul unei urgențe internaționale de sănătate publică

Unul dintre amendamentele aduse Reglementărilor internaționale în domeniul sănătății spune: ”Statele părți recunosc OMS ca autoritate de îndrumare și coordonare a abordărilor internaționale în timpul urgențelor de sănătate publică de interes internațional și se angajează ca, în reacțiile lor la aceste urgențe, să urmeze recomandările OMS. La fel ca în multe alte cazuri, mijloacele de a impune respectarea acestor ”agajamente”sunt limitate. Totuși, statele părți se obligă din punct de vedere juridic să urmeze recomandările OMS, nerespectarea lor putând duce la pierderea credibilității sau la alte prejudicii politice. Oricât de lipsit de primejdii ar putea să pară la prima vedere, adevărul e că tocmai acest tip de ”soft power” determină o bună parte a complianței la normele de drept internațional.

2 Eliminarea sintagmei ”fără caracter obligatoriu”

În versiunea anterioară a Articolului 1, ”recomandările” OMS erau definite ca ”îndrumări fără caracter obligatoriu”. În noua versiune, ele sunt definite pur și simplu ca ”îndrumări”. Singura interpretare rezonabilă a acestei schimbări este că autorul a dorit să înlăture impresia că statele au libertatea de a ignora recomandările OMS. În măsura în care semnatarii ”se angajează să să urmeze recomandările OMS” s-ar părea într-adevăr că o asemenea ”recomandare” devine ”obligatorie” din punct de vedere juridic, în conformitate cu noile reglementări, ceea ce face dificilă orice opoziție.

3 Eliminarea referirilor la ”demnitate, drepturile omului și libertăți fundamentale”

Unul dintre cele mai extraordinare și tulburătoare aspecte ale amendamentelor propuse este eliminarea unei clauze importante care impune ca punerea în aplicare a reglementărilor să fie înfăptuită ”cu deplin respect pentru demnitatea, drepturile omului și libertățile fundamentale ale perosanelor”. În locul ei, noua clauză prevede că punerea în aplicare a reglementărilor va fi întemeiată pe principiile echității, incluziunii, coerenței, în conformitate cu responsabilitățile (?) comune dar diferențiate ale statelor părți, ținând cont de principiile lor sociale și dezvoltarea economică.” Este greu de știut cum ar putea un om responsabil și sănătos la cap să justifice eliminarea ”demnității, drepturilor omului și libertăților fundamentale” din reglementările internaționale de sănătate.

4 Extinderea domeniului de aplicare a Reglementărilor internaționale în domeniul sănătății

În versiunea revizuită a Articolului 2, domeniul de aplicare al reglementărilor include nu doar riscurile pentru sănătatea publică, ci ”toate riscurile care ar putea avea un impact asupra sănătății publice”. Conform acestui amendament, reglementările internaționale de sănătate și principalul lor organism de coordonare, OMS, ar fi preocupați nu doar de riscurile pentru sănătatea publică ci și de orice risc societal imaginabil care ar putea ”afecta” sănătatea publică. Stresul la locul de muncă? Refuzul vreunui vaccin? Dezinformarea? Informațiile false? Disponibilitatea produselor farmaceutice? PIB-ul scăzut? Baza de intervenție și îndrumare a OMS ar putea fi astfel extinsă pe plan nelimitat.

5.Consolidarea unei birocrații sanitare la nivel mondial, condusă de OMS

Fiecare stat ar trebuie să nominalizeze un ”punct focal național” pentru punerea în aplicare a măsurilor de asigurare a sănătății în temeiul acestor reglementări”. Aceste ”puncte focale” ar beneficia de ”asistența tehnică” a OMS, fiind, probabil, conduse de birocrați nealeși și ”experți” – în esență noduri ale unei noi birocrații globale. Care ar trebui să asigure dezvoltarea ”planurilor de alocare a produselor de sănătate” (inclusiv vaccinuri), consolidarea rolului OMS în calitate de centru informativ pentru unitățile extinse de supraveghere și cercetare a bolilor din întreaga lume, preacum și a rolului său de jucător principal într-o rețea internațională de jucători devotați combaterii ”informațiilor false și nesigure” despre evenimentele de sănătate publică și măsurile anti-epidemice.

6. Extinderea puterilor de urgență ale OMS

Pe baza opiniei/avizului Comitetului de urgență” și în conformitate cu reglementările revizuite, Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății poate desemna un eveniment ca ”având potențialul de a se transforma într-o urgență de sănătate publică de interes internațional” , comunicând măsurile recomandate statelor părți…” Introducerea conceptului de ”urgență potențială”, împreună cu ideea de ”urgență intermediară”, care se regăsește și printre amendamentele propuse, oferă OMS o marjă mult mai largă pentru a pune în mișcare protocoale și recomandări de urgență. Căci, cine știe ce ar putea însemna o urgență ”potențială” sau ”intermediară”?

7 Instaurarea și legitimarea unui regim internațional de biosupraveghere

Vechiul Articol 23, Măsuri sanitare la sosire și la plecare, autorizează statele să solicite călătorilor anumite acreditări medicale înainte de călătorie, inclusiv ”un examen medical neinvaziv, care este cea mai puțin intruzivă investigație capabilă să asigure obiectivul de sănătate publică”. În noul proiect, călătorilor li se poate cere să prezinte ”documente care conțin informații… privitoare la un test de laborator și/sau informații despre vaccinarea împotriva unei boli”, sau chiar certificate digitale de sănătate validate de OMS. În esență toate acestea reafirmă și validează din punct de vedere legal sistemul pașapoartelor de vaccinare care, în anii 2021-23 a impus costuri prohibitive de testare cetățenilor nevaccinați, ceea ce a determinat vaccinarea a mii, poate chiar zeci de mii de oameni, nu în scopul prezervării sănătății, ci doar pentru permisiunea de a călători.

8 Inițiative globale pentru combaterea ”informațiilor false și nesigure”

Atât OMS, cât și statele obligate de reglementările internaționale, în conformitate cu proiectul revizuit al acestora, ”vor colabora” la ”combaterea difuzării de informații false și nesigure” privitoare la evenimentele de sănătate publică, măsurile și activitățile preventive și anti-epidemice prin mass media, prin rețelele sociale și prin alte mijloace de răspândire a informațiilor de aceast tip.

Amendamentele privind dezinformarea presupun, în mod evident, un sistem de propagandă și cenzură. Nu există nicio altă modalitate plauzibilă de a tălmăci sintagma ”combaterea difuzării de informații false și nesigure” și exact așa au fost gândite măsurile anti-dezonformare din timpul pandemiei de covid care, printre altele, au suprimat accesul la contribuțiile științifice privind efectele secundare ale vaccinurilor ARNm, originile noului coronavirus și lipsa de eficacitate a măștilor.

Efectul principal al amendamentelor la Reglementările internaționale de sănătate ar fi înscăunarea OMS și a Directorului său General în fruntea unei birocrații mondiale de sănătate, îndatorate intereselor speciale ale patronilor OMS, o birocrație care ar putea funcționa în mare parte cu ajutorul oficialilor și agențiilor de stat îndrituite să implementeze sfaturile și recomandările emise de OMS, pe care statele părți s-au angajat legal să le urmeze.

Teoretic, având în vedere că tratatele internaționale nu pot fi aplicate cu forța, statele naționale ar putea să renunțe la aceste angajamente și să urmeze o cale diferită față de aceea recomandată de OMS. Totuși, birocrația medicală ar beneficia de protecția dreptului internațional, iar OMS ar putea face presiuni, obligându-le să își respecte angajamentele legale.

Impactul noii birocrații medicale internaționale asupra vieții cetățenilor obișnuiți ar putea fi destul de dramatic: vorbim despre instituirea unui sistem universal de cenzură, legitimat de dreptul internațional, care ar îngreuna mai mult decât oricând răspândirea informațiilor sancționate oficial, făcând ca toate măsurile de sănătate publică să depindă de OMS și descurajând evoluțiile independente și divergente, cum a fost aceea a Suediei, în timpul pandemiei de covid.

Și, deloc în ultimul rând, soarta cetățenilor obișnuiți și, în cele din urmă, sănătatea lor, ar fi pusă în întregime mâinile unor birocrați care ar lua singuri toate deciziile privitoare la mobilitatea noastră națională și internațională, dreptul nostru la consimțământ informat și la integritate corporală, desigur, în conformitate cu ”recomandările” OMS.

Pe lângă faptul că diversitatea politicilor și tatonările, esențiale pentru un sistem puternic de asistență medicală, sunt zdrobite de această centralizare extremă a urgențelor de sănătate, OMS este înțesată de o mulțime de conflicte de interese interne, ca să nu mai vorbim despre istoricul de judecăți catastrofale nefondate, toate acestea descalificând-o atunci când e vorba despre identificarea fiabilă a unei urgențe de sănătate la nivel mondial sau coordonarea reacțiilor la aceasta. Chiar începând cu veniturile OMS, dependente de indivizi de teapa lui Bill Gates, care au interese financiare semnificative în industria farmaceutică. Cum ne-am putea aștepta ca OMS să facă recomandări imparțiale, dezinteresate, vizavi, să zicem, de siguranța și eficacitatea vaccinurilor, atunci când proprii-i donatori sunt implicați financiar în succesul unor produse farmaceutice specifice, inclusiv vaccinuri?

În al doilea rând, a permite OMS să declare o urgență internațională de sănătate publică se constituie, în mod evident, într-o provocare perversă. Dat fiind că o mare parte a rațiunii de a fi a unei birocrații sanitare globale conduse de OMS este prevenirea, monitorizarea și reacțiile la urgențele de sănătate publică, iar activarea competențelor de urgență ale OMS depind de existența unor urgențe de sănătate actuale sau potențiale, Directorul General al OMS are un interes profesional și instituțional evident în declararea acestora.

În al treilea rând, OMS nu a pierdut niciun prilej de a lăuda blocajele brutale și în cele din urmă eșuate ale Chinei, continuă să susțină cenzurarea criticilor acestora, a recomandat în mod repetat măștile, în absența unor dovezi plauzibile de eficacitate, nu a avertizat publicul cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor ARMm și a încheiat un parteneriat cu Uniunea Europeană pentru a extinde sistemul discriminatoriu și coercitiv al certificatelor de vaccinare.

Cu siguranță, nu aceștia sunt oamenii pe care i-aș desemna cu încredere drept păzitori ai sănătății, integrității și libertății mele.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

David Thunder este cercetător și lector al Universității Navarra din Pamplonia, Spania. Este interesat în special de problemele legate de cultura și instituțiile unei societăți libere și deschise.