Sebastian Rushwort MD

 

Decizia companiilor medicale de a pune capăt prea devreme testării vaccinurilor anticovid este, de bună seamă, regretabilă.

Membrii grupurilor placebo au fost vaccinați după doar câteva luni și, prin urmare, studiile randomizate nu pot și nici nu vor putea oferi vreodată datele necesare urmăririi pe termen lung a efectelor vaccinării. Astfel încât, pentru a înțelege siguranța și eficiența pe termen lung, suntem nevoiți să ne bazăm, exclusiv, pe baze observaționale.

Acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care studiul despre care vă voi vorbi este atât de important. Cu atât mai mult cu cât, așa cum se știe, Suedia este foarte bună în ceea ce privește colectarea, sortarea și utilizarea unor cantități mari de date privind populația.

Autorii au început prin a identifica toate persoanele care au fost complet vaccinate până la sfârșitul lunii mai 2021. (Vaccinurile utilizate în acel moment, în Suedia, erau Moderna, Pfizer și Astra Zeneca.)

Persoanele vaccinate au fost apoi comparate, individual, cu persoane nevaccinate, din aceeași municipalitate, identice în ceea ce privește sexul și vârsta.

Studiul a inclus 1 684 958 de subiecți, urmăriți până în luna octombrie.

Așadar, care au fost rezultatele?

După cum era de așteptat, vaccinurile au fost foarte eficiente în prevenirea infecțiilor simptomatice timp de două luni de la vaccinare. Adică, exact ceea ce arătau studiile randomizate, acesta fiind și motivul aprobării pentru utilizare, reducerea riscului relativ la 31-60 de zile de la vaccinare fiind de 89%.

Cu toate acestea, după primele două luni, a fost observată o scădere rapidă a eficacității. După patru până la șase luni de la inoculare reducerea riscului relativ de infecție ajunsese deja la 48%. Ceea ce este deosebit de interesant atunci când avem în vedere faptul că, inițial, guvernele au stabilit standardul de aprobare a vaccinurilor pentru o reducere a riscului de 50%.

Prin urmare, dacă studiile s-ar fi desfășurat timp de șase luni înainte de prezentarea rezultatelor, în loc de doar două luni, așa cum s-a întâmplat în realitate, vaccinurile ar fi fost considerate prea ineficiente pentru a merita deranjul și nu ar fi fost niciodată aprobate.

Un singur vaccin a oferit o reducere a riscului relativ mai mare de 50% la șase luni după injectare, și anume vaccinul Moderna. În cazul său, reducerea riscului într-o perioadă de patru până la șase luni de la inoculare a fost de 71%. (Pfizer oferind o reducerea a riscului pe același interval de timp de doar 47%. Iar Astra Zeneca dovedindu-se total ineficient.)

Este logic ca Moderna să ofere o protecție mai bună decât Pfizer. Deși practic identice, doza din Moderna este de trei ori mai mare, acesta fiind și motivul pentru care a fost asociat cu rate mult mai mari de miocardită și, aici, în Suedia, nu mai este aprobat pentru utilizare la persoanele sub 30 de ani.

Așadar, dacă guvernele ar fi cerut șase luni de urmărire, în loc de două, singurul vaccin aprobat ar fi fost vaccinul Moderna.

Când trecem, însă, mai departe de șase luni, lucrurile devin și mai deprimante. Astfel, prin luna a noua, Pfizer nu mai oferă nicio protecție. Iar în ceea ce privește Moderna, capacitatea acestui vaccin de a preveni covid 19 simptomatic scade la doar 59%. Există așadar, chiar și în cazul Moderna o scădere continuă a eficacității la fiecare moment măsurat, fără niciun semn de stabilizare.

Dar, dacă e să ne concentrăm asupra subgrupurilor – și mă refer aici, în primul rând la vârstnici, care sunt pe departe, cei mai expuși riscului – au oare aceștia cel mai mult de câștigat de pe urma vaccinării?

Persoanele de peste 80 de ani răspund inițial bine la vaccin, cu o reducere cu 73% a riscului relativ de îmbolnăvire, la una până la două luni de la vaccinare. Însă, în intervalul cuprins între două și patru luni reducerea riscului scade la doar 50% , pentru ca după șase luni să nu mai existe niciun beneficiu.

Vaccinurile fiind complet ineficiente în prevenirea infecției simptomatice pe intervalul cuprins între patru și șase luni chiar și în cazul persoanelor de vârstă mijlocie (50-64 de ani), al căror sistem imunitar funcționează mai bine și care, prin urmare, ar trebui să răspundă mai puternic la vaccinuri.

Singurul grup pentru care vaccinurile au o eficacitate de peste 50% după patru luni este cel al persoanelor cu vârsta sub 50 de ani (în cazul cărora eficacitatea în intervalul cuprins între patru și șase luni este de 51%.)

Desigur, eficiența vaccinurilor în prevenirea infecțiilor simptomatice este neinteresantă atunci când vorbim despre manifestări asemănătoare răcelii obișnuite. Ceea ce contează cu adevărat este eficiența lor în prevenirea formelor grave. Care este, oare, situația, în acest caz?

La una sau la două luni de la vaccinare riscul de spitalizare sau deces era redus cu 91%. Pînă la patru sau șase luni de la inoculare eficiența a scăzut la 74%. Și după șase luni la 42 %, deși diferența dintre grupul vaccinat și cel nevaccinat nu mai era semnificativă din punct de vedere statistic. Cu alte cuvinte, la șase luni de la vaccinare nu mai exista nici un efect semnificativ din punct de vedere statistic asupra riscului de spitalizare sau deces.

În opinia mea, putem vorbi despre două posibile explicații vizavi de eficacitatea în continuă scădere a vaccinurilor. În primul rând, aceasta se datorează imunității limitate în sine pe care o produc vaccinurile și, în al doilea, evoluției neîntrerupte a virusurilor.

În cazul în care este adevărată cea de-a doua explicație, nu există niciun motiv pentru a oferi doze de rapel (booster), câtă vreme aceastea nu pot face nimic pentru a îmbunătăți imunitatea.

În cazul în care este adevărată prima explicație, atunci, într-adevăr, dozele de rapel ar putea fi necesare, deși, în condițiile în care 98,8% din infectați vor supraviețui, generând o imunitate naturală masivă a întregii populații, vaccinarea tuturor la fiecare patru luni, pentru a proteja împotriva unui virus care provoacă, majorității oamenilor, simptome asemănătoare cu o răceală, mi se pare destul de absurdă.

Spre deosebire de protecția pe termen scurt oferită de vaccinuri, protecția generată de infecție s-a dovedit a fi amplă și durabilă, indiferent de spusele celor care încearcă să acrediteze contrariul. Există totuși un motiv destul de serios pentru vaccinarea regulată, de preferință cu vaccinul Moderna, a bătrânilor care prezintă comorbidități multiple.

Care ar putea fi, așadar, concluziile?

Vaccinurile sunt mult mai puțin eficiente decât se credea inițial, iar eficacitatea lor scade rapid. În aceste condiții, ideea ieșirii din pandemie cu ajutorul exclusiv al vaccinurilor este în mod clar un nonsens. Singura modalitate de încheiere a pandemiei fiind aceea a infectării unui număr suficient de mare de oameni care să poată dezvolta, apoi, imunitate naturală. Adică exact ceea ce s-a întâmplat întodeauna până acum, la toate pandemiile cu virus respirator.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici