La cum arată prognoza, nu ne mai putem aştepta decât la ceea ce toată lumea de acum ştie: asta înseamnă că centrala nucleară de la Cernavodă va intra în următoarele zile în procedura de oprire. După ce nivelul apelor Dunării a atins pragul critic, starea de alertă în sistemul energetic naţional a fost declanşată. Reiterăm: debitul Dunării, la intrarea în ţară –secţiunea Baziaş-, a fost staţionar sub valoarea de 1400 metri cubi pe secundă, mult sub media multianuală a lunii august (3900 mc/s). Se prefigurează numai scenarii negre. Potrivit ministerului Energiei, în condiţiile în care prognoza, privind debitul Dunării, se menţine nefavorabilă, oprirea controlată a unităţii II a Centralei nucleare Cernavodă este aşteptată în cursul acestei săptămâni. Compensarea energiei, care nu va mai fi produsă de unitatea II şi pentru menţinerea echilibrată a Sistemului Electroenergetic Naţional va fi făcută prin importuri din sisteme energetice regionale şi europene, precum şi prin activarea unor resurse suplimentare de producţie la nivel naţional. Se vorbeşte de scoaterea din rezervă şi punerea la dispoziţie a Sistemului Elecroenergetic Naţional a grupului energetic Rovinari IV al Complexului Energetic Oltenia. Sunt de compensat circa 700 de MW. Potrivit anumitor surse, conducerea Complexului Energetic Oltenia consideră că repornirea grupului IV de la termocentrala Turceni nu este posibilă din cauza faptului că licenţa de exploatare comercială a expirat şi legislaţia în vigoare nu permite emiterea uneia noi. ANR a retras licenţa de exploatare comercială a grupului energetic IV de la Turceni încă de la 25 ianuarie a.c.. Secretarul de stat Cristian Buşoi spunea că a fost informată Comisia Europeană despre planurile avute în vedere şi mai există apoi mecanismul de ajutorare. Tot el a vorbit de intrarea în funcţiune a grupului de la Complexul Energetic Oltenia care este de rezervă. Se vorbeşte de utilizarea în limitele tehnice, ale resurselor de apă disponibile, a capacităţilor complementare de producţie a Hidroelectrica. Executivul condus de Ilie Bolojan a adoptat o hotărâre de guvern prin care autorizează Transelectrica să limiteze consumul de energie a marilor consumatori. Săptămâna trecută producătorii autor Dacia şi Ford şi-au oprit producţia până pe 19 august, pentru lucrări de mentenanţă. Anexa la hotărârea guvernului pentru aprobarea planului de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice care stabileşte succesiunea măsurilor ce pot fi aplicate pentru protejarea funcţionării sistemului hidroenergetic naţional aduce completările de rigoare. O veste mai proastă ca alta. S-a făcut apel la economisirea consumului de energie, dar nimeni nu ia în seamă. Imaginea Dunării secată, adică a climei cu toanele ei înfiorătoare, ne spune multe.

 

Un articol de Mircea Canțăr