Dacă există un moment de origine al undei de șoc chinezești care a lovit Statele Unite, acesta este reprezentat de evenimentele legate de pământurile rare de la sfârșitul verii și începutul toamnei lui 2010. În luna august a acelui an, China și-a redus cotele de export pentru restul anului. În luna următoare, după ce Garda de Coastă Japoneză l-a reținut pe căpitanul unui pescador chinezesc, care lovise una dintre navele nipone din jurul Insulelor Senkaku, disputate teritorial, China a încetat să mai vândă pământuri rare Japoniei. La patru zile de la pierderea accesului la metalele de care depindeau industriile electronice și auto ale țării, Japonia a dat înapoi. Dar China a menținut embargoul pentru încă cinci săptămâni. Până în noiembrie, prețurile pământurilor rare au crescut vertiginos și a durat luni de zile până au revenit la nivelul de dinaintea crizei.

De când China a început să realizeze peste 90% din producția globală în 2010, situația consumatorilor celor 17 elemente minerale strategice s-a schimbat radical. În 2011, o subcomisie a Camerei Reprezentanților a organizat audieri privind implicațiile monopolului Chinei asupra securității naționale a SUA. În 2012, SUA, Japonia și UE au intentat un proces la Organizația Mondială a Comerțului, împotriva restricțiilor impuse de Beijing. După ce a pierdut la Geneva, China a fost de acord să desființeze regimul de cote, dar Beijingul nu a mai fost considerat un partener comercial de încredere pe termen lung.

Chiar dacă ponderea Chinei în producția globală a scăzut la aproximativ 70%, puterea sa ca exportator de pământuri rare a avut un impact mai puternic asupra economiei mondiale în ultimele luni decât oricând. Pe 4 aprilie, ca reacție la majorarea tarifelor vamale impuse de Trump la începutul aceleiași săptămâni, China a anunțat condiții noi pentru exportul a șapte tipuri specifice de pământuri rare și magneți asociați. Unul dintre aceste metale, samariul, este produs și procesat exclusiv în China, și este esențial în industria de armament, în special pentru avioanele de vânătoare F-35 ale Pentagonului.

Rezultatul a fost o scădere imediată a importurilor. La începutul lunii mai, reprezentanții industriei auto americane au avertizat patru oficiali ai administrației Trump, cu privire la o iminentă perturbare a sectorului.

În câteva zile, președintele a schimbat cursul lucrurilor punând la punct un acord, la Geneva, pe care apoi l-a împachetat drept ”o victorie comercială istorică”. Când aceasta a eșuat, oficialii americani au învinuit China că nu ar fi respectat măsurile privitoare la pământurile rare. Presiunea economică exercitată de China asupra economiilor SUA și Europei a devenit foarte vizibilă. La începutul lunii iunie, Ford Motor Company a dezvăluit că, în luna precedentă a fost nevoit să oprească producția în mai multe fabrici, din pricina lipsei de magneți din elemente rare. Între timp, comisarul european pentru comerț și securitate economică, Maroš Šefčovič, s-a plâns că industria auto din UE se află într-o „situație alarmantă”. Lăudându-se cu un al doilea acord, încheiat, cu disperare, la Londra, pe 11 iunie, Trump a subliniat că de data aceasta China va furniza pământuri rare „în avans”. Cu toate acestea, oferta a rămas limitată, ceea ce a obligat administrația să încerce, în mai puțin de o lună, un al treilea acord, dar incertitudinile privitoare la importurile de samariu au persistat, în ciuda faptului că situația producătorilor de automobile s-a relaxat întrucâtva.

La prima vedere, preeminența Chinei în ceea ce privește pământurile rare pare a fi consecința norocului geologic. China deține aproape jumătate din zăcămintele de pământuri rare cunoscute la nivel mondial. După cum spunea cândva fostul lider chinez Deng Xiaoping, „Orientul Mijlociu are petrol, iar China are pământuri rare”. Dar, este și o consecință directă a presupunerii Whashingtonului că ar putea evita mineritul, toxic pentru mediu, pe plan intern, importând aceste metale (care se găsesc adesea împreună cu uraniul) din Pacific. Înainte de începutul anilor ’90, cea mai mare parte a aprovizionării cu pământuri rare, la nivel mondial, era extrasă de o companie americană, Molycorp, din Mountain Pass, California. Magneții de pământuri rare dezvăluie o poveste similară a externalizării arogante și neprevăzătoare. În 2002, Magnequench, ultimul producător american supraviețuitor, a fost vândut unei companii chineze, iar fabrica din Indiana a fost închisă patru ani mai târziu. Din punct de vedere politic, vulnerabilitatea acestui pariu pe un comerț cu resurse himerice nu a trecut neobservată. În 2008, Hillary Clinton a criticat administrația Bush spunând că ”acum trebuie să cumpărăm magneți pentru bombele noastre din China.” Dar, politicienii care au obținut puncte din retorica anti-externalizare nu au oferit niciun plan de acțiune serios pentru relocalizarea producției.

În ciuda spaimei din 2010 [când, în urma unei dispute cu Japonia, China și-a redus semnificativ exporturile de elemente de pământuri rare, n. trad.], nu s-a încercat remedierea problemei înainte de a fi prea târziu. În 2012, Molycorp a redeschis Mountain Pass, doar pentru ca, trei ani mai târziu să-și declare falimentul. Când MP Materials, cu sediul în Las Vegas, a achiziționat apoi minele, a trimis mineralele în China pentru rafinare. Deși în 2022 Pentagonul a acordat companiei miniere australiene Lynas 35 de milioane de dolari pentru a construi o fabrică de procesare în Texas, MP Materials a procedat în același fel, până în momentul în care China a început să impună tarife de 125% la exporturi. În prezent, alternativa ar fi un parteneriat cu o companie saudită, formată în acest an. În ceea ce privește magneții, MP Materials a lansat, în 2022, o operațiune în Fort Worth, dar dacă fabrica funcționează conform planificărilor actuale, va produce doar 0,0003% din ceea ce a produs China în 2024.

Având în vedere amploarea actualei situații de urgență, luna trecută Pentagonul a fost de acord să devină cel mai mare acționar al MP Materials. Această injecție de capital federal va finanța o a doua fabrică de magneți. Explicând acordul, CEO-ul MP Materials a spus că numai așa poate fi învins „mercantilismul chinezesc”. Întrebarea este dacă această mișcare va fi mai eficientă decât ordinul executiv emis de Trump în 2020, în scopul construirii capacității interne, și care nu condus la niciun rezultat palpabil, neizbutind să evite criza actuală.

Dacă daunele pe care China le poate provoca ca exportator sunt acum deosebit de limpezi, importanța nevoii imperative a Chinei de pământuri rare este încă subestimată. În 2010, cea mai mare parte a consumului a avut loc în Japonia și Statele Unite. Dar programul Made in China, din 2025 a fost, în acest sens, ca în multe altele, transformator. Aproape toate cele 10 sectoare identificate în strategia de un deceniu a lui Xi Jinping de a face din țara sa o superputere de producție de înaltă tehnologie s-au bazat pe pământuri rare sau magneți de pământuri rare. Realizarea acestui obiectiv a transformat China într-un importator net de pământuri rare, schimbare care o transformă într-un concurent redutabil al SUA, în ceea ce privește dezvoltarea de noi exploatări miniere. Estimp, Washingtonul încearcă să scape urgent de dependență.

În prezent, mai mult de jumătate din importurile Chinei provin din Myanmar, o țară relativ bogată în pământuri rare, mai grele. Această dependență o implică în instabilitatea politică a Myanmarului, mai ales din 2024, când Armata de Independență Kachin – rebelii înarmați din nord care doresc autonomie – au preluat controlul asupra principalelor mine ale țării. Chiar dacă China a provocat probleme țărilor occidentale din cauza pământurilor rare, în acest an s-a confruntat cu propria scădere accentuată a importurilor. Prin urmare, este, la rândul ei, dornică de noi oportunități în acestă privință.

Această dinamică explică o parte semnificativă a tensiunii geopolitice dintre SUA și China, în special în Arctica. Începând cu 2016, cea mai mare participație individuală la Energy Transition Minerals, care deține licența de explorare pentru zăcămintele de pământuri rare de la Kvanefjeld, în sudul Groenlandei, este deținută de o companie chineză. Dar prezența comercială chineză în Groenlanda nu este nici pe departe singurul motiv al ambiției lui Trump de a prelua insula. Însă, cu siguranță, îi intensifică interesul – o realitate evidentă acum că US-Export Import Bank a oferit companiei Critical Metals Corp (o filială a unei companii miniere australiene), un împrumut de 120 de milioane de dolari, pentru a accelera un proiect de pământuri rare în aceeași zonă.

Nu există perspective imediate pentru începerea exploatărilor miniere în Groenlanda. Condițiile geologice sunt extrem de dificile și, în în 2021, guvernul din Nuuk a interzis exploatarea uraniului, fără de care zăcămintele de la Kvanejfeld nu pot fi extrase. Însă, așa cum scrie geografa Julie Klinger în cartea sa, „Rare Earth Frontiers”, rezistența pe termen lung la toate adversitățile stă la originile industriei pământurilor rare din China. În anii 1920, oamenii de știință europeni, sovietici și japonezi au cercetat China, în căutare de minerale. Pământurile rare au fost confirmate în 1933, în Mongolia Interioară, în ceea ce este acum districtul minier Bayan Obon. Geologul chinez care a avizat aceste cercetări a prezis că „aceste zăcăminte vor deveni o comoară importantă a Chinei”. Dezvoltarea rapidă a fost împiedicată însă de invazia japoneză, din 1937, determinată parțial de dorința niponilor de a controla aceste resurse. Realizând că China comunistă nu avea capacitatea tehnologică și financiară de a extrage metalele, Mao a obținut ajutorul lui Stalin, dar proiectul a eșuat după retragerea sovietică din 1960. Cincisprezece ani mai târziu, Deng Xiaoping a elaborat un plan național pe 10 ani pentru producția și cercetarea pământurilor rare. Apoi, în sfârșit, la mijlocul anilor 80, a început exploatarea minieră serioasă la Bayan Obon, cu scopul declarat de a le exporta în Japonia și SUA.

Având nevoie, pentru propriul viitor economic și militar, de mai multe pământuri rare decât pot furniza aceste mine, China plănuiește acum nu doar exploatarea unor zăcăminte de peste mări, ci și pe aceea a unor resurse lunare. Anul trecut, a devenit primul stat care adus materiale de pe fața ascunsă a Lunii. Dar, situațiile neprevăzute care ar putea să apară, ar putea face ca acest succes tehnologic al Beijingului să nu conteze, din punctul de vedere al resurselor, timp de decenii de acum încolo.

Poate că nu va conta niciodată. Dar, în comparație cu incapacitatea Washingtonului de a rezolva o problemă prevăzută încă de acum 15 ani, capacitatea conducerii chineze de a acționa în ciuda incertitudinilor, a devenit, în această eră geopolitică a concurenței pentru resurse, un avantaj structural covârșitor.

Helen Thompson este profesoară de economie politică la Universitatea din Cambridge și coprezentatoare a emisiunii These Times de la UnHerd.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici