Din 1979 încoace, când au început înregistrările prin satelit, ghețurile marine din Antarctica au ”crescut lent”, cu toate fluctuațiile cauzate de variația naturală a climei. Cei patru autori ai unui studiu publicat la începutul acestui an afirmă că așa zisele dovezi ale faptului că oamenii sunt responsabili pentru schimbările climatice sunt ”neconcludente”. Desigur, o asemenea cercetare nu are nicio relevanță pentru mass media mainstream care, de zeci de ani încoace, nu mai contenește a striga: Lupul!, Lupul!, în scopul exhaustiv de a promova fantezia Net Zero. Nu mai departe de anul trecut, nivelul redus al gheții l-a făcut pe editorul științific al Financial Times, Clive Cookson, să clameze că întreaga zonă ”se confruntă cu o cascadă catastrofală de evenimente extreme de mediu… care vor afecta clima din întreaga lume”.

Pe lângă înregistrările prin satelit, oamenii de știință notează existența unei expansiuni ”prelungite și treptate” a gheții marine până în jurul anului 2014, urmată de o scurtă perioadă de declin (2014-2019). Apoi, creșterea a fost reluată, deși a existat o scădere temporară în jurul anului 2022. Aceste variații, care au putut fi observate și înainte de 1979, au fost cauzate de o serie de factori naturali atmosferici și oceanici. Toate acestea sunt desigur cunoscute serviciul meteorologic al UE, programul Copernicus admițând de curând că întinderea gheții marine în ansamblu ”are o variabilitate mare de la an la an și, după 1979, nu s-a putut observa nicio tendință clară pe termen lung”. Și tot Copernicus, afirmă, în mod corect, că declinul ciclic al gheții arctice ”s-a stabilizat începând cu 2007”.

Jurnaliștii preocupați de această tematică sunt debusolați. Comentariile doctorului Walter Meier de la Centrul național de date despre zăpadă și gheață din SUA, care și-a jucat bine rolul de activist zelos, susținând că scufundarea banchizelor din iarna lui 2023 a fost ”foarte departe de tot ce am văzut până acum, ceva de-a dreptul uluitor”, trebuie să le fi provocat o zăpăceală supremă. Câtă vreme, cu 10 ani înainte, același dr. Meier se număra printre cercetătorii care au făcut publice primele date și fotografii furnizate de sateliții Nimbus, devăluind astfel o variabilitate semnificativă a grosimii gheții din Antarctica – aceasta a atins nivelul maxim în anii 1964 și 2014, și nivelul minim în 1966 și 2023. Ba chiar, pe atunci, dr. Meier spunea că variațiile extreme ale calotei de gheață ”nu sunt chiar atât de neobișnuite”.

În 2023, în timpul Marii-panici-privitoare-la-ghețurile-din-Antarctica, BBC a spus că situația a devenit îngrijorătoare pentru acea regiune, ”care părea cândva rezistentă la încălzirea globală”. Totuși, cei interesați de acuratețea datelor, pot observa că, în ultimii 70 de ani, Antarctica s-a încălzit doar temporar și în foarte mică măsură.

Narațiunile îngrozitoare utilizate de fanaticii Net Zero pentru a promova psihoza climatică în rândul populațiilor au început să cadă una câte una. De-a lungul ultimelor decenii, alarmiștii s-au inspirat din povestea găurii de ozon, care a fost lansată în 1974. Pe vremea aceea, doi oameni de știință au afirmat că utilizarea industrială a clorofluorocarburilor distruge stratul protector de ozon din atmosferă. Ulterior, a fost descoperită apariția anuală a unei găuri de ozon deasupra Antarcticii, iar clorofluorocarburile au fost interzise prin acord internațional în 1995. Cei doi au fost recompensați cu Premiul Nobel, iar activiștii au proclamat evenimentul drept un mare triumf care arată ce se poate realiza atunci când oamenii acționează împreună pentru a proteja planeta. Apoi, s-a trecut la alte sperietori, propunându-se noi și noi interdicții.

Dar gaura de ozon a continuat să se extindă și să se contracte ca și până atunci, iar anul acesta este la fel de mare ca în ultimii 30 de ani. Este vorba, așadar, despre variații naturale, aflate în afara controlului nostru.

Așa cum fără îndoială ați observat, există tot mai multă exaltare cu privire la perspectiva declarării lui 2024 drept anul cel mai fierbinte care a existat vreodată. În realitate, și de data aceasta este vorba tot de o serie de variații naturale, întâlnite deseori în trecut.

Cele mai ”fierbinți” declarații ale anului sunt provocate de înregistrări de temperatură îngrozitor de incomplete, cu o vechime de abia 100 de ani. În cazul temperturilor mării, înregistrările globale precise și complete se întind pe mai puțin de 20 de ani. Valorile temperaturilor în sine, au fost, așa cum am mai scris, omogenizate/reanalizate/inventate/ajustate pepetuu, cele mai multe dintre acestea fiind corupte de căldura urbană. Serviciul metereologic al Marii Britanii pare exagerat de mândru de un maxim național stabilit în 2022, în momentul în care două avioane Typhoon aterizau la o bază aeriană a RAF (Royal Air Force). Dar se pare că temperaturile au fost la fel de ridicate în epoca romană și medievală, în timp ce în urmă cu 8000 de ani, marile calote de gheață nordice au început să se topească din cauza unor temperaturi cu cel puțin trei grade mai mari decât cele înregistrate în prezent. În concluzie, variația naturală joacă rolul dominant în ceea ce privește funcționarea termostatului climatic.

Gândurile și întreaga noastră compasiune se îndreaptă, de asemenea, înspre cei care acordă mare atenție dispariției recifurilor de corali. Câtă vreme, ultimii trei ani de creștere record a Marii Bariere de Corali au pus capăt acestui cap de afiș. Urșii polari sunt la fel de răi și continuă să se înmulțească. Sateliții continuă să descopere colonii mari de pinguini în Antarctica, iar mass media pare prea șocată pentru a mai informa despre ceea ce din spațiu se vede ca o mare înverzire a Pământului.

Proiectul Net Zero pare a se prăbuși pretutindeni în lume, pe măsură ce cetățenii își fac cunoscute opinile și sentimentele prin intermediul votului și, uneori, cu pietre. Nimeni nu poate și nu vrea să trăiască într-o lume fără hidrocaburi. Esențială pentru această tendință este o înțelegere tot mai profundă a faptului că, atunci când vine vorba despre climă, progresul științific a fost aruncat timp de zeci de ani la gunoi și înlocuit cu o narațiune pseudoștiințifică din ce în ce mai hilară.

Chris Morrison este redactorul de mediu al Daily Sceptic.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici