Smarthphone-urile distrag atenția și creează dependență dar, conform spuselor psihologului american Jonathan Haidt (susținute de experiența noastră comună), ele ne pot, de asemenea, împiedica să beneficiem de un ingredient esențial al vieții umane: experiența.

Mă întreb, uneori, dacă aspectul cel mai neplăcut al actualei ”culturi a dopaminei”, cum o numește criticul și istoricul muzical Ted Gioia, nu constă în faptul că nu mai avem capacitatea de a ne concentra asupra muncii noastre, ci în acela că nu ne mai putem bucura de activități din afara ecranelor. Plăceri simple, cum ar fi o masă bună, menită a fi savurată și digerată într-un ritm lent, parcurgerea unui roman splendid și complex, capabil să ne ofere bucurie literară și o perspectivă reală asupra vieții, sau chiar sărutul duios oferit unei persoane în carne și oase fac acum parte din plăcerile ”de odinioară”, cu care ne desfătăm tot mai greu. A devenit dificil chiar și să vezi un film cap-coadă, fără a te opri să verifici emailurile sau rețelele sociale.

”Experiența”, a postat recent Haidt pe Likedin, ”și nu informația este cheia dezvoltării emoționale”.

Suntem mai inundați ca oricând de informații și divertisment, dar experiența noastră practică, în lumea reală, lipsește. Copiii primesc smarthphone-uri la vârste din ce în ce mai mici, țânci de doar doi ani stând, ore în șir, cu ochii ațintiți asupra imaginilor sclipitoare ale câte unui iPad. Ecranele au devenit noile suzete, metoda sigură de a-i determina pe copii să stea liniștiți pentru o vreme.

Ce pierd, însă, copiii și cum le este afectată dezvoltarea emoțională, mentală și fizică?

În loc să iasă afară, să se joace cu alți copii și să se familiarizeze cu deprinderi care solicită atenția, precum cititul și desenatul, ei sunt neîndemânatici de la bun început și într-un dezavantaj real atunci când e vorba despre performanțe academice.

Acum suntem cu toții în Matrix

Dar problema se extinde dincolo de copii. Mă aflu într-un aeroport. Majoritatea călătorilor interacționează cu ecranele. O femeie stă, însă, lângă o fereastră observând munca unui echipaj de întreținere care încearcă să schimbe o anvelopă. ”Este interesant de văzut”, i-a spus ea unuia dintre însoțitorii de bord care anunțaseră întârzierea.

Atenția ei, îndreptată asupra micilor detalii ale unui aeroport agomerat mă face să mă întreb câte lucruri captivante am ratat ca urmare a fascinației mele pentru ecrane. Nu că nu vreau să observ și să experimentez lumea. Dar, cu cât sunt mai agățat de telefon, cu atât sunt mai puțin capabil să văd și să experimentez cu adevărat tot ceea ce mă înconjoară.

Neatenția la detaliile fizice este catastrofală pentru arta unui scriitor. Un creator care nu poate fi atent, nu poate scrie, nu poate picta și nu poate imagina sau reprezenta. Prin intermediul ecranelor trecem prea ușor peste unele momente care par plictisitoare, dar care au totuși un sens al lor.

Ce anume ne scapă atunci când dăm scroll fără să vedem nimic în jur?

Noua carte a Christinei Rosen, The Extinction of Experience examinează această problemă. Trăim într-o lume atât de mediatizată de ecrane încât pierdem experiența care ne umanizează. Într-o epocă a distrugerii constante avem nevoie să descoperim frumusețile lumii noastre obișnuite, avem nevoie să privim stelele și să ne plimbăm prin parc, avem nevoie să ne ținem de mână, avem nevoie de câte un sărut pe obraz, și da, probabil că ne-am simți infinit mai bine dacă am alerga uneori prin iarbă.

Peter Biles este Scriitor și editor al Center for Science & Culture. Este autorul mai multor lucrări de ficțiune, printre care Through the Eye of Old Man Kyle, cel mai recent dintre romanele sale. Eseurile, povestirile, blogurile și articolele sale de opinie au fos publicate în The American Spectator, Plough, RealClearEducation ș.a. Este profesor la Oklahoma Baptist University și este scriitor și editor al Mind Matters.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici