Miriam J Dobson

Rusia nu a anulat aniversarea Zilei Victoriei nici măcar în 2020, în cea mai întunecată perioadă a pandemiei, ci doar a amânat-o. Anul acesta, Kremlinul a promis pentru 9 mai o paradă cu 11000 de militari (bărbați și femei), plus 62 de avioane și 15 elicoptere. Opt MIG-uri-29 vor forma litera Z, simbolul adoptat de susținătorii invaziei Rusiei în Ucraina.

Pentru ceremonia din Piața Roșie din acest an Kremlinul își dorește cu disperare să poată anunța o izbândă, iar comentatorii sugerează că recenta reorientare militară către regiunea Donbas a fost determinată tocmai de acest termen limită. Și, chiar mai îngrijorător, unii se tem că, dacă această izbândă se va dovedi neconcludentă, aniversarea ar putea fi folosită ca un prilej pentru o și mai mare mobilizare a forțelor de război.

Dar, de ce este această aniversare atât de importantă pentru Rusia? În cele mai grele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin a fost totalmente absent din mass media țării sale. Cultul care fusese construit în jurul său în anii 1930 părea abandonat. Dar apoi a venit victoria, sărbătorită pe 9 mai, la o zi după Ziua Victoriei în Europa, sărbătorită în SUA, Marea Britanie și majoritatea Europei de vest (luptele au încetat o zi mai târziu în Rusia). Într-o emisiune radiofonică din 9 mai 1945, Stalin a anunțat:

Slavă eroicei noastre Armate Roșii, care a susținut independența Patriei noaste și a învins inamicul! Slavă marelui nostru popor învingător! Slavă veșnică eroilor care au căzut în luptă, dându-și viața pentru libertatea și fericirea poporului nostru!”

În săptămânile care au urmat, primii militari demobilizați s-au întors acasă. În orașele din Uniunea Sovietică, activiștii au organizat primirea: bannere, flori, portrete ale lui Stalin, mulțimi de cetățeni fericiți care sărbătoreau sfârșitul războiului și aduceau un omagiu soldaților învingători.

Povestea acestor veterani și a comemorării ulterioare a războiului este însă destul complicată. În 1945, cu economia în ruine și poporul traumatizat, amintirea războiului era dureroasă și potențial creatoare de neînțelegeri. A fost nevoie de cel puțin două decenii pentru ca aceasta să devină o componentă de bază a patriotismului sovietic – și mai târziu rus.

După fericita reîntoarcere, viața veteranilor n-a fost deloc ușoară. Li se făcuseră promisiuni – drum gratuit până acasă, câte un costum nou și câte o pereche de încălțări, locuri de muncă, recompense bănești și ajutor financiar pentru construirea sau repararea caselor. Numai că, în realitate, lucrurile n-au stat deloc așa. Mulți dintre soldații lăsați la vatră, în special invalizii de război, s-au trezit fără adăpost și fără loc de muncă, devenind actori ambulanți sau cerșetori.

Un grup de muncitori i-a scris direct lui Stalin pentru a se plânge de acest eșec al statului:

Nu vrem să-i vedem pe eroii noștri – războinicii noștri victorioși – stând la cozi, vânzând în piețe, trăind de pe o zi pe alta, ci complet asigurați material, bine îmbrăcați (de preferință într-o uniformă specială), locuind în apartamente cu chirii mici și bucurându-se de cele mai mari indemnizații și privilegii posibile în marea noastră patrie sovietică.” Pentru ca, în decembrie 1947 ziua de 9 mai să fie ”retrogradată”, devenind o zi de lucru obișnuită.

Sub Stalin, victoria în cel de-al Doilea Război Mondial era sărbătorită, în principal pentru a evidenția genialitatea liderului suprem. Filmul din 1949, Fall of Berlin, conceput ca un dar pentru cea de-a 70-a aniversare a dictatorului, a fost punctul culminant al acestui cult al personalității.

Într-un final apoteotic Stalin, îmbrăcat tot în alb, ajunge la Berlin pentru a veghea sărbătorile fericite ale soldaților. Eroul principal își regăsește până în cele din urmă iubita, dar aproape imediat ea se întoarce înspre marele conducător și, plină de recunoștință, îi cere acestuia un sărut.

După moartea lui Stalin, în 1953, succesorul său, Nikita Hrușciov, a început să demonteze multe aspecte ale cultului lui Stalin, inclusiv reputația lui de mare lider militar. În celebrul său ”discurs secret” din 1956, Hrusciov l-a ridiculizat pe Stalin și camarila sa.

Peliculele realizate în această perioadă de dezgheț politic și cultural au luat reflectoarele de pe Stalin și au început să sondeze experiențele unei generații care a suferit atât de mult. Filmul Copilăria lui Ivan, din 1962, al regizorului sovietic Andrei Tarkovski a fost, poate, cel mai puternic dintre acestea.

Uniunea Sovietică a reînceput să sărbătorească activ victoria în cel de-al Doilea Război Mondial abia la mijlocul anilor ’60. În 1965, 9 Mai a devenit din nou sărbătoare națională, iar doi ani mai târziu, liderul sovietic Leonid Brejnev a dezvelit un nou mormânt al Soldatului Necunoscut.

Sărăcia disperată pe care o trăiseră oamenii imediat după război se atenuase, iar veteranii – acum trecuți de vârsta a doua – au fost transformați în eroi. Vizitau la fiecare 9 Mai școlile locale, depănau amintiri din război și primeau flori. Istoricul Nina Tumarkin scrie:

Din 1965, Marele Război Patriotic a început să se transforme dintr-o traumă națională de proporții monumentale într-un set sacrosanct de fapte eroice care au izbutit să impună, odată pentru totdeauna, victoria socialismului asupra capitalismului”.

Imediat după căderea comunismului părea că trecutul Rusiei ar putea fi rescris în mai multe feluri, astfel încât nu era deloc limpede ce fel de identitate națională va îmbrățișa Rusia post-sovietică și, implicit, ce se va întâmpla cu această sărbătoare. După anul 2000, Putin a dezvoltat, însă, o direcție clară: el a încurajat un naționalism de tip imperial, numind dezintegrarea Uniunii Sovietice drept ”o tragedie umanitară majoră”. Departe de a prețui în aceeași măsură întreaga istorie sovietică, el nu s-a simțit tentat să sărbătorească în vreun fel centenarul schimbării violente de regim din 1917.

Nu același lucru se poate spune, însă, despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a cărui amintire îl servește foarte bine, anul 1945 putând fi comemorat ca un moment de expansiune maximă a Rusiei, în vreme ce puținii veterani care încă mai trăiesc pot fi omagiați pentru sacrificiul lor patriotic. Unei alte tinere generații i se cere acum să facă același lucru.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!