Niall Ferguson despre sovietizarea Americii

Într-un articol publicat de Free Press, renumitul istoric scoțian-american Niall Ferguson pune o întrebare provocatoare.

Ferguson, care a studiat la Oxford unde a și predat (trecând, de asemenea, pe la Harvard, Cambridge, NYU și The London School of Economics), susține de multă vreme că America se află în toiul unui al doilea Război Rece. Iar, în ceea ce privește ultima confruntare globală, pare din ce în ce mai lămurit că lucrurile stau cu totul altfel decât ni le imaginăm noi.

Astfel încât, pornind de la o scenetă a lui David Mitchell și Robert Webb, în care doi ofițeri SS realizează abia spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial că se află de partea greșită a istoriei, el se și ne întreabă care sunt adevărații ”băieți răi” ai momentului actual? Oare, nu cumva americanii au devenit, între timp, noii sovietici?

”Da, știu ce aveți de gând să spuneți. Există o imensă diferență între economia planificată, profund disfuncțională, creată de Stalin și lăsată moștenire urmașilor săi, care s-a prăbușit imediat ce Mihail Gorbaciov a încercat să o reformeze, și dinamica economie de piață cu care ne mândrim noi, americanii. Sistemul sovietic a risipit resurse, provocând lipsa bunurilor de larg consum. Sistemul de sănătate era paralizat de spitalele dărăpănate și de lipsa cronică a echipamentelor. Era sărăcie și foamete, deseori copiii erau nevoiți să muncească.

În America zilelor noastre, toate acestea există doar în cincimea cea mai săracă a populației – dar, în măsura în care există, sunt cu adevărat îngrozitoare. Înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, mortalitatea infantilă a fost de aproximativ 25 la 1000. În 2021, în SUA, procentul era 5,4 dar, la mamele singure din Delta Mississipi sau Appalachia este 13 la 1000.

Totuși, ați putea spune, comparația cu Uniunea Sovietică rămâne riscantă.”

Oricât de nebunească ar fi ideea, Ferguson spune spune că americanii ar trebui să bage de seamă. Apoi, continuă să facă o serie de paralele sumbre între vechiul Imperiu Sovietic și America modernă. Și, trebuie spus că nu este primul care subliniază aceste asemănări.

În 2020, Harold James, istoric al Universității Princetown, a inventat sintagma ”America sovietică târzie”, pentru a descrie deteriorarea imperiului american. Numai că, spusele lui James sunt mai puțin convingătoare decât cele ale lui Ferguson, în parte din pricina concentrării sale excesive pe Donald Trump (nebunul portocaliu).

Cu toate acestea, el se pare că a luat destul de în serios ideea prăbușirii Imperiului American, din aceleași motive pentru care s-a prăbușit, cu zeci de ani în urmă, Uniunea Sovietică, – din pricina eșecurilor celor de la conducere și a tensiunilor socio-economice (în mod straniu, el nu menționează nici datoria federală imensă, nici tipărirea banilor și nici nenumăratele intervenții militare în străinătate).

Mulți cititori sunt probabil sceptici apropo de ideea că SUA s-ar putea dezintegra după modelul rivalei sale din perioada Războiului Rece. Dar James subliniază că și colapsul iminent al Imperiului Sovietic era considerat puțin probabil, chiar și de cei mai serioși gânditori ai anilor ‘80.

”Până în momentul prăbușirii sistemului sovietic, foarte puțini au crezut că aceasta s-ar putea întâmpla cu adevărat. Atunci când analizăm starea sistemului american, este important să ne amintim că economiștii nu sunt buni la predicție. Întreaga știință economică se bazează pe extrapolarea condițiilor contemporane, pe ipoteza că fundamentele a ceea ce este analizat nu se vor schimba niciodată. Știind foarte bine că aceasta este o presupunere nerealistă și absurdă, economiștii îi imită adesea pe teologii medievali, îmbrăcându-și prognozele într-un limbaj ezoteric, de specialitate. Nu trebuie să cunoaștem latina pentru a invoca celebra expresie caeteris paribus (cu celelte lucruri neschimbate) ca premisă a previziunilor cuiva.”

James are dreptate când spune că economiștii nu sunt foarte buni la predicții (deși unele sunt mai reale decât altele). Este imposibil de prezis dacă SUA se vor prăbuși într-adevăr în viitorul apropiat sau chiar îndepărtat. O întrebare mai interesantă este dacă ar trebui să se prăbușească.

Mulți ar considera această întrebare drept un sacrilegiu, dar Ferguson reproduce unele date tulburătoare care arată că oamenii din Imperiul American, asemenea celor din Imperiul Sovietic de odinioară, nu o duc deloc bine.

Acum se știe că printre tinerii americani face ravagii o epidemie de sănătate mintală – pentru care [psihologul] Jon Haidt (și nu numai el) acuză smathpone-urile și rețelele de socializare – în vreme ce americanii mai vârstnici ”mor de disperare” (sintagma a devenit celebră datorită lui Anne Case și Angus Deaton[^1]. Cum ei s-au concentrat asupra creșterii numărului de decese ”din disperare” printre americanii albi de vârstă mijlocie, cartea lor a întregit (din punctul de vedere al științelor sociale), pe aceea a lui J.D. Vance, Hillibilly Alegy. Cercetări recente dovedesc faptul că, într-adevăr, afro-americanii i-au ajuns din urmă pe contemporanii lor albi în privința deceselor provocate de supradoze. Numai în 2022 au murit din pricina supradozelor de fentanil mai mulți americani decât cei uciși în Vietnam, Irak și Afganistan.

Datele recente privind mortalitatea americanilor sunt șocante. În ultimul deceniu, speranța de viață a scăzut mai mult decât în restul țărilor dezvoltate. Potrivit academiilor naționale de științe, inginerie și medicină, creșterea uimitoare a numărului de decese se datorează supradozelor de droguri, abuzului de alcool, sinuciderii și diferitelor boli asociate cu obezitatea. Mai exact, între 1990 și 2017 drogurile și alcoolul au fost responsabile pentru peste 1,3 milioane de decese în rândul populației active (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani). Sinuciderea a reprezentat 569.099 de decese – din nou ale americanilor apți pentru muncă – în aceeași perioadă. Numărul deceselor cauzate de boli metabolice și cardiace, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul de tip 2 și bolile coronariene au cresut, de asemenea, în tandem cu obezitatea.

Această inversare a speranței de viață pur și simplu nu se întâmplă în nicio altă țară dezvoltată.

Nu am nici cea mai mică idee ce ne va aduce viitorul, dar împărtășesc multe dintre îngrijorările lui Ferguson. Cu toate acestea sunt mai puțin înspăimântat de un prezumtiv colaps al Statelor Unite. De ce?

Pentru că America n-ar fi trebuit să fie niciodată un imperiu.

Cu toate că este adevărat că unele imperii sunt mai binevoitoare și mai bine intenționate decât altele, ele erodează, prin însăși natura lor, libertatea, și degenerează. Carol Roth a explicat cum se întâmplă acest lucru, în cea mai recentă dintre cărțile sale: You Will Own Nothing.

”Imperiile, în ciuda privilegiilor de care se bucură, devin victime ale naturii umane… SUA au avut toate avantajele posibile și totuși au căzut în mâinile unor sociopați stupizi. Puterea și datoria publică rămân mereu în contradicție una cu cealaltă.”

Din acest motiv și din multe altele, nu sunt convins că Imperiul American ar trebui să supraviețuiască. Timp de zeci de ani, Statele Unite au purtat un crâncen război rece împotriva unui imperiu malefic construit pe lacrimi și sânge. Am câștigat acel război, dar am uitat avertismentul lui Nietzsche.

”Cine se luptă cu monștrii trebuie să ia seama să nu se transforme la rândul său într-un monstru. Iar dacă vei privi multă vreme în abis, abisul va privi și el în adâncul tău.”

Ideea că americanii ar putea fi de fapt băieții cei răi este una pe care puțini dintre noi o pot lua astăzi în serios. Dar ar trebui – și spun asta tocmai pentru că iubesc profund America și ideile pe care a fost construită.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici