Bună ziua, domnule Mihai Hristu.

 

Bună ziua, domnule Cezar Ioan Corâci.

 

Sunteți una dintre  persoanele care, în mod special, în această perioadă  dificilă pentru români, duceți mai  departe  un mesaj  cultural semnificativ, în domeniul muzicii  simfonice. Știu că  ați  fost printre  primii care ați  organizat concerte transmise online și aș vrea să  ne spuneți câteva cuvinte despre activitatea dvs.

 

Mulțumesc mult pentru interes și întrebări. Într-adevăr,  de când a început pandemia și am  fost  încuiați în casă, mi-am dat seama că, pe de-o parte, noi, melomanii vom fi văduviți de bucuria de a  merge săptămânal  la concertele unde noi doi, împreună cu  soția dvs. ne  întâlneam  aproape săptămânal,  la Ateneu. Pe de altă parte, e problema muzicienilor care au nevoie, totuși, de contactul cu publicul. Adică degeaba… nu poți juca tot timpul tenis la perete, ai nevoie și de un partener de partea cealaltă a plasei.  La fel și aici, poți să cânți cât vrei acasă, dar dacă nu  te aude nimeni, nu are același  efect. Și am pornit așa numitele, atunci,  ”concerte de acasă”. Câțiva prieteni au fost de acord să cânte pe instrumentul lor de acasă, pian, vioară, ce s-a putut, orgă nu. Captați cu telefonul mobil, din fericire calitatea tehnică a acestor echipamente acum este suficient de bună și transmis totul prin internet… Aici a fost secretul nostru, noi știind cum s-o facem, și am dat prin internet, în lumea largă, cui a vrut să vadă. Gratuit, sau cu bilete. Și  am  făcut 18 asemenea concerte, până când am fost lăsați din nou liberi pe stradă.  Dar eram afară și sălile erau în continuare închise. De atunci a început această nouă idee, concertele de la Buftea, la Centrul Cultural Buftea, unde este un director un muzician de profesie, Robert Nagy, tenor, acum în retragere și care a oferit această scenă tinerilor artiști, dar nu numai tinerilor, astfel încât să se poată face performanță artistică de calitate. Și iată că am făcut până în acest moment 14 concerte, ne pregătim pentru al cincisprezecelea săptămâna aceasta, sâmbătă. Concertele au fost mai întâi vineri la prânz, apoi le-am mutat sâmbătă după masă ca să vină mai mult public, sperând c-o să avem public. N-am avut public, pentru că s-au tot introdus restricții,  am avut invitați privați, prieteni, s-a transmis totul în direct pe internet, iar apoi înregistrarea s-a difuzat la televiziune.

 

Te-aș întreba,  Mihai, și un alt lucru. Și anume,  știu că  această  activitate a fost o  continuare a unei  activități,  de  mult timp, pe care ai  avut-o inclusiv  la televiziune, înainte de  pandemie. Aș vrea să ne spui  câteva cuvinte despre această  activitate.

 

Să precizăm, dragă Cezar, că noi am fost colegi la Facultatea de Automatică și  Calculatoare…

 

Și cum ai ajuns de la Facultatea de Automatică și  Calculatoare promotor de  muzică  clasică?

 

Întrebarea este foarte bună. Și anume, încă din timpul facultății, chiar înainte de facultate, când eram acasă, la Ploiești, în liceu, ascultam mult, la îndemnul regretatei mele mame, care era mare  melomană, ascultam radioul și mai ales emisiunile lui Iosif Sava. Asta era în anii 60. În anii 70, când am  venit  la facultate,  la București, o  dată  că am intrat în contact, noi fiind  înscriși la o  facultate de elită, în acel moment, a Politehnicii bucureștene, aveam colegi din elita bucureșteană  a vremii și vreau să vă spun că am început facultatea pe 1 octombrie, sigur cu discursul magistral  al tovarășului Nicolae Ceaușescu, care a  inaugurat  anul universitar, aia era luni, dar joi, joi m-a luat un coleg de aripă, care acum este în California, și mi-a spus: Hai la concert. Ce concert? Unde? La Sala Radio. Era după colț. Și am ajuns la Sala Radio unde, în mod oficial, studenții aveau intrarea liberă. Și de atunci a început cochetarea mea cu muzica clasică, pe viu, pentru că altfel ascultasem suficient de mult la radio. Și după aceea lucrurile au evoluat. Deci atunci a fost primul contact, în 1971, cu o sală de concert serioasă din București, după care m-am înscris și la Clubul de Jazz București, unde se asculta muzică de jazz, și așa încet, încet, în 1980, când a început stagnarea în zona noastră de tehnologie de înalt nivel, când nu s-a mai importat mai nimic în zona de calculatoare, m-am  apucat în mod serios de făcut emisiuni de radio de jazz, la Radio România, unde am făcut peste 250 de emisiuni, și unde pe coridoare mă întâlneam cu Iosif Sava, care spunea  bancuri și râdeam împreună. Prin urmare cam așa fost tot începutul.

 

Aș vrea să  adaug  ceva la ceea ce ai  spus în legătură  cu  elitele de  la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Discutăm  de elite culturale. Mi-aduc aminte că unul  din  colegii noștri,  Mihai Perciun, este un  violonist de excepție. Deși a terminat  Facultatea de Automatică și Calculatoare. Și  sunt și  alții  care și-au manifestat talentele în domeniul literaturii, în domeniul picturii ș.a.

 

Mihai Perciun este, ca să fim, desigur, malițioși, cel mai bun violonist dintre ingineri. Lăsând gluma la o parte ne amintim că există orchestra inginerilor…

 

Care există  de mulți ani.

 

Sigur că da, formată din muzicieni de formație  inginerească, dar care au studiat muzică și care pot să cânte într-o orchestră. Sigur că atunci când apare pe scenă, pe vremea când apărea pe scenă, vorbim de anul trecut, se completează cu muzicieni profesioniști din orchestrele Bucureștiului. Dar este alcătuită majoritar din ingineri și este condusă de prietenul nostru Andrei Iliescu, care e și el inginer. Și dirijor.

 

O  foarte,  foarte frumoasă și importantă inițiativă.  Acum revin la întrebare, pentru că nu mi-ai  răspuns, nu mi-ai  vorbit despre serata muzicală.

 

N-am vorbit că n-am  vrut să mă întind, nu facem monolog, este mult mai interesant un dialog. Deci aia a început în anii 80, am făcut acele emisiuni de jazz, pentru că era foarte tentantă muzica de jazz…  am făcut și concerte. Am făcut un concert la Sala Polivalentă, în 1986, cu Johnny Răducanu și invitații săi, și un cvartet francez, Louis Sclavis.  Am vândut 7500 de bilete, erau făcute foarte legal aceste lucruri și foarte organizat, în parteneriat cu Teatrul de Revistă Constantin Tănase al cărui director de atunci, dl. Vasile Donose, a fost un om cu mare viziune, este tatăl  renumitei mezzo-soprane Ruxandra Donose. Și deci aia a fost partea de muzică de jazz. După, a venit Revoluția, ne-am aruncat cu toții în afaceri, diverse alte lucruri. Eu am lăsat  puțin jazzul la o parte, m-au întrebat mulți de ce nu mai  fac. Pe de o parte au venit alții la rând și fac ei concerte și emisiuni, pe de alta idolii mei din jazz au murit toți. Jazzul trăia pentru că Ellington era în viață, Dizzy Gilelspie, Thelonious Monk, Dav Brubeck, toți au fost la București erau în viață, și așa mai departe. Ei s-au dus, au venit clonele lor, pentru că  jazzul, spre deosebire de Mozzart, care a scris  partituri și poți cânta de pe ele,  jazzul… în momentul în care îl știi pe Coltrane cântând My Favorit Things e foarte greu să  vină  George să ne cânte din București… pe când la Mozart, nu. Cum  spunea Gabriel Bebeșelea care a studiat manuscrisele lui Rameau/ la Biblioteca Națională  a Franței: domnule, am observat că între manuscrisul lui Rameau și prima ediție tipărită există deosebiri. Însăși editarea unei lucrări simfonice este o interpretare. Prin urmare ne bucurăm de  muzica clasică cu milioane de  posibilități. După talentul fiecăruia. Și ca să închei, am început exact acum zece ani, în 2010, în septembrie, mi-am adus aminte de Sala Dalles, care este acum  ”abandonată” în brațele teatrului, dar de fapt este sala de muzică  de cameră cu cea mai fabuloasă  acustică din România. Unde Enescu, de exemplu, a cântat integrala cvartetelor lui Beethoven pentru prima dată în România și unde el cânta foarte des pentru că fiind în relații cam reci cu Gogu Georgescu, dirijorul Filarmonicii, nu prea era agreat să dirijeze la Filarmonică. Și atunci el își făcea  producțiile artistice mai mult la Sala Dalles. Deci, acolo am făcut vreo zece concerte, ăla a fost debutul meu în muzica clasică și, după aia, în 2014, am  făcut niște emisiuni după modelul lui Iosif Sava, iar acum fac… nu mai e modelul… mai nou vine unul și cântă ceva, acuma se fac, vorbim de frații noștri mai mari de la Mezzo, se fac concerte cu public, artiștii cântă în fața unui public,  virtual sau real, acestea sunt înregistrate, noi  le transmitem pe internet și  apoi, după o săptămână sau mai mult, înregistrările le dăm la televiziunea națională TV SudEst,  căreia  îi mulțumim și pe această cale pentru că acceptă să aibă o oră de muzică clasică, televiziune comercială  fiind.

 

Cu modestia care te caracterizează nu ne-ai spus un lucru la care eu am  fost  martor, pentru că am participat la câteva din concertele tale. Ele erau și un fel de avanpremieră a săptămânii muzicale care urma în România. Deci ai reușit să aduci pe scenă artiști de mare valoare, români sau din alte țări, care urmau să dea concerte săptămâna respectivă la Ateneu sau la Sala Radio. Aș  vrea să ne spui câteva cuvinte  și despre asta.

 

Da, mulțumesc că mi-ai  ridicat mingea aceasta  la fileu. Între 2014 și 2016 am organizat 50  de serate muzicale pe formula seratei muzicale a lui Iosif Sava, adică era o moderație și veneau invitați, dintre care unii vorbeau, alții chiar cântau. Inițial a fost lunar și nu era  prea bine, apoi am reușit să găsim un loc unde să fim primiți, cu un pian bun, ca să facem săptămânal, tocmai pentru a prinde actualitatea muzicală. Și atunci noi aveam emisiunea marțea și invitam ”garnitura” solistul și  dirijorul de la Ateneul Român, de la concertele Filarmonicii, solistul și dirijorul de la Sala Radio. Vreau să vă spun că am avut 16 dirijori care au venit la noi, lucru rarisim  atunci, pentru că acești  dirijori veneau și explicau piesele care urmau să  fie cântate… Între acestea de exemplu am un minunat interviu cu  regretatul  dirijor Camil  Marinescu care s-a stins în primăvară.

 

Dumnezeu să-l odihnească

 

Un interviu minunat. Adică, apropos de ce trăim acuma cu atentate și cu nu știu ce, a fost filmat după repetiția de marți, pe la prânz, și marțea respectivă, în timp ce el era pe scenă cu orchestra avusese loc un atentat la Aeroportul din Bruxelles. Și el a aflat asta în timp ce era în repetiție. Mai  grav era că o bună prietenă de-a lui a fost ucisă în acel atentat, iar această prietenă îi trimisese știmele, partiturile pentru concertul care a cântat, Simfonia Reînvierii de Gustav Mahler… Și el era foarte mișcat și imediat după concert, după repetiție, mi-a dat un interviu pe care l-am repetat acum, absolut fabulos. A venit dirijorul japonez care a studiat  la București Daisuke Soga a luat facsimilele Recviemului de Mozart și ne-a arătat unde se termină Lacrimosa, opt măsuri, unde au  venit ceilalți  și au adăugat, pentru a termina partitura. Pentru că el a avut atunci un concert de comemorare de cinci ani de la tragedia de la Fukushima. Probabil că erai în sală, țin minte și acum când a oprit recviemul la a opta măsură din Lacrimosa. A fost absolut fabulos, un moment de  mare  intensitate, și  acest lucru ni l-a explicat, țin minte și acuma, era cu Remus Azoiței pe scenă, care ținea în mână vioara aia, Stradivariusul ”Contele Willemotte” pe care-l adusese la București că urma să cânte Brahms cu el, în același concert de la Ateneu, și  după aia a vrut s-o  cumpere, dar din păcate a cumpărat-o Leonida Kavakos…  Stătea Remus Azoiței pe scenă, stăteam eu, stătea  prietena noastră care prezenta, Cristina Lascu și vorbea Daisuke Soga despre Mozart, era o vrajă pur și  simplu.

 

Aș vrea să spun că la aceste concerte ale tale transmise de televiziuni sau de radio, aceste avanpremiere, am remarcat și talentul de critic  muzical și în numele ziarului vreau să-ți fac propunerea de a începe o colaborare care să fie continuă. Și anume să  ne ajuți în a mediatiza și a populariza acele evenimente muzicale importante care  mai au loc, în măsura în care vor mai avea  loc în România. De altfel noi ne-am  hotărât să mediatizăm toate acțiunile pe care le întreprinzi și, din partea redacției ziarului, vreau să-ți  transmit sincere felicitări și mult succes în acțiunea culturală cu  totul și cu totul deosebită, care sunt convins că aduce un zâmbet și ceva alinare românilor care, în momentul ăsta trec prin momente foarte grele.

 

Mulțumesc foarte mult pentru propunere, mă onorează. Vreau să spun că tot timpul mă gândesc la ce spunea astrologul meu, vorba vine, de la Evenimentul Zilei, Radu Costin Ștefănescu care, făcând anunțul astrologic al anului 2020, în septembrie anul trecut, și publicat  în 5 ianuarie anul acesta, când nu se auzise de pandemie, a spus, va fi anul schimbărilor bune, dar nu neapărat în bine. Și una din schimbările bune pe care le văd este acest online care pe foarte mulți i-a pus cu spatele la zid și i-a silit să învețe să lucreze…

 

La limita alienării

 

În calitate de  profesor  îmi închipui cât de grea trebuie să fie comunicarea aceasta, intermediată

 

Pentru că este parțială, nu pentru că este intermediată. În online  comunicarea nu poate fi decât parțială, lipsește dimensiunea  umană.

 

Mulți îmi spun că domle, muzica nu se poate asculta decât în sală…

 

Asta  nu  e adevărat, noi am  fost educați  de Radio.

 

Un dialog realizat de Cezar Corâci

 

O scurtă prezentare a ”Pianistul Mihai Diaconescu, născut la Craiova, a studiat la Cluj și Helsinki și a concertat în toată Europa. În prezent este doctorand al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj. Sâmbătă 7 noiembrie la ora 17 el va cânta pe scena Centrului Cultural Buftea și va putea fi văzut și ascultat online. Marcând Anul Beethoven 250 el va cânta Sonata Op. 109, alături de lucrări de Chopin și Ravel. Iată-l pe Mihai Diaconescu interpretând ”Privighetoarea” de Franz Liszt – https://www.youtube.com/watch?v=dQKF60hTPVo&feature=youtu.be .