Urmare din prima parte

 

Și acum să  discutăm puțin despre o filozofie mai macroeconomică, ca să  zic așa. Acest plan cere o viziune spre viitor.

Era una din întrebările pe care doream să vi le pun. Spre ce se  îndreaptă România? Și v-aș reaminti un lucru pe care îl știm amândoi, că în discuțiile pre aderare, am participat atunci ca patronat, inclusiv cu comisarul Verheugen, am fost întrebați: Domnule,  dar cum  vrea să se specializeze România în Uniunea Europeană? Spre ce vrea să se  îndrepte? Și au trecut de atunci 15 ani și tot nu știm!

Chestiunea voiam să o abordez puțin diferit. Sigur, e evident că noi nu avem o strategie, nu avem o viziune pentru viitor, de când am accesat piața europeană. Dar în momentul de față, acest Plan Național vizează o proiecție spre viitor,  adică o  trecere spre un nou stadiu de dezvoltare, măcar prin două  elemente caracteristice: fiscalizarea și tranziția verde. Ca să  ajungi  acolo ai nevoie de niște reforme anterioare, pe care noi nu le-am făcut. De exemplu, ca să  ajungi  acolo trebuie ca să  faci reforma administrativ-teritorială, pentru că,  deocamdată,  România are un număr imens de unități administrativ teritoriale. Deci lucrul  ăsta nu l-am făcut. Ca să  ajungi  acolo,  trebuie să ajungi  să reduci  dezechilibrele macroeconomice. Unul dintre cele mai importante este dezechilibrul balanței  comerciale și a contului curent. Se vorbește despre investiții masive, infrastructură, tot ce doriți. Construcții  spitale și așa mai departe. Dar, în momentul de față, o astfel de investiție aduce un dezechilibru și mai mare macro-economic, pentru că investițiile pe care vrem să le facem nu pot să  fie făcute cu  bunuri  de capital din România. Noi nu mai producem în România nici măcar bitum, nici măcar sticlă industrială, fier beton și tot ce  mai  e nevoie pentru construcții. Deci, dacă  vrei  să  faci investiții, dezechilibrezi din nou balanța comercială și rezultatul, dacă  va fi  bun, va fi oricum mai mic decât ar trebui să fie. Se intră  chiar într-un ciclu vicios. Deci noi nu  suntem practic pregătiți ca structură a economiei pentru accesarea acestui Plan. Ne amăgim cu niște lucruri, digitalizarea ANAF-ului… Nu asta înseamnă digitalizare! Digitalizarea, în momentul de față înseamnă 5G. Cu ce o  faci? Cum o faci? Cu ce fonduri?  Că noi am respins licitația liberă, nu-i mai lăsăm pe chinezi, sau pe alții, dacă nu sunt europeni, deci am pus criteriile politice în fața criteriilor economice. Cum poți să  faci o  creștere a producției  românești pe piața agroalimentară, când nici până în momentul de față  agricultorii nu  au  fost plătiți cu daunele pentru  secetă, nu există niciun program de stimulare a procesatorilor. Și vrei să  treci  direct la digitalizare? Și la economia verde? N-am  reușit să  facem nimic cu  gazul din Marea Neagră și vrem să  facem conducte cu  hidrogen? Adică  discutăm Science Ficition. Noi avem multe lucruri  de făcut înaintea acestor obiective pe care alții le-au  făcut de 50,  sau  chiar 100 de ani. Noi suntem cea mai înapoiată țară  din Europa din punct de vedere al infrastructurii și al  dezvoltării bazei  de  materii prime prelucrate în țară. Deci dați-mi voie să  vă  spun că  vom avea probabil niște beneficii pe  ici pe colo, dar marile obiective ale acestui program de a  moderniza și de a scoate economia din starea în care este, manufacturieră, și includerea ei în stagiul patru al revoluției industriale,  mi se  par foarte greu de realizat.

Domnule profesor, am urmărit cu  atenție discuțiile legate de restricțiile, aceleași, care au o evidentă  sorginte FMI, legate de pensii și salarii. Și, ca o persoană  care are o oarecare expertiză în zona macroeconomică, eu nu am înțeles discuțiile. Pentru că  discutăm, sau reprezentanții executivului discută  de valul de pensionari care va apare către 2030, dar folosesc acest argument static, pe datele de acum. Deci nu au în niciun caz în vedere o creștere economică până în anul 2030, care ar duce, implicit, la o creștere a numărului de salariați. Deci eu  chiar nu înțeleg logica: cum poți să compari numărul  de  pensionari exprimați în 2030 pe baza numărului de salariați de azi? Pentru că dacă  economia românească nu va crește în următorii nouă ani deloc, și nu  va crește și procentul de angajări, probabil că nu vom avea bani nici pentru alte lucruri, nu numai pentru pensii.

Da, ce să vă spun, e o chestiune care deranjează, pentru că asta arată cât de mărginită este gândirea economică  a decidenților politici de astăzi, cât de greșită  este… Adică nici metoda de lucru nu este cea corectă, apar tot felul de idei care nici  n-au  nimic de-a face cu  realitatea… Spre exemplu menținerea în muncă  a celor care se numesc decreței până la speranța de viață, ceea ce înseamnă un paradox economic, înseamnă că, în realitate, contribuția la pensie a fost de fapt o taxă, un impozit, pentru că ei nu  beneficiază. Ies la pensie în momentul în care  mor. Deci sunt aberații care câteodată sunt chiar hilare, dacă n-ar arăta nivelul  foarte, foarte scăzut al analizei pe care îl au cei care conduc acum domeniile respective.

 Domnule profesor, n-aș  vrea să   greșesc, dar eu știu că până și în economiile de comandă cum era economia socialistă, când se discuta despre un plan se începea de la un model  de creștere economică. Cât va fi  economia în anul 2030, și pe ea poți să   analizezi  ceea ce se  întâmplă. Eu nu am văzut niciun studiu care să  arate…

Nici nu există așa ceva. Economia socialistă, așa cum era ea, avea un instrument de lucru  foarte corect, care  n-avea nimic politic, era CSP-ul care lucra pe balanța input- output a lui Leontief, laureat al premiului  Nobel…

Pe care o  folosesc și americanii…

Exact. Lucra cu balanțe. Balanțe materiale, balanțe valorice, deci  știa unde  pleacă și  știa  unde ar trebui  să  ajungă. Acum, subiectul pensiilor a devenit derizoriu în România, orice ministru  vine la Ministerul Muncii începe cu  reformarea pensiilor,  spunând niște lozinci, să  fie echitabil, să fie mai… Lucrurile astea nu  se  pot face decât în timp. Noi am intrat într-un sistem de pensii  după 1990 care a dus în spate o moștenire, așa încât pe baza acestei  rupturi între economia  planificată și economia de  piață, o  generație beneficiază mai mult decât alta prin simplul fapt că  a trecut  pe altă  bază  de calcul. Ca să  facem schimbarea  înseamnă  ani de zile, înseamnă  foarte multă muncă și,  după părerea mea, nu  există nici priceperea, pentru că văd acum ce se întâmplă. La  pensie,  pentru mine  un  singur  lucru  e foarte clar,  că pensiile nu  se vor  mări. Pentru că  suntem în situația în care contributivitatea e așa cum este, avem mulți plecați în străinătate, deci nu  creem valoare, și  să mai spunem un lucru, care este sensibil, diaspora care a plecat a  lăsat în țară  bătrânii ei, ea  nu  contribuie  la fondul  de  pensii, dar  noi plătim pentru rudele  lor. Deci  dintr-o  dată  există o  gaură pe care trebuie să  o acoperim, pentru că  cei  din  străinătate nu  aduc  nimic la fondul  de  pensii.

Dar revin, deficitul nu îl putem acoperi decât prin creștere economică. Dacă nu  există   creștere economică, despre ce discutăm?

Despre împrumuturi. Asta va fi. Va rămâne în România pentru mult timp un instrument economic folosit, din păcate din ce în ce mai periculos. Văd că la nivelul guvernului lucrurile sunt  privite superficial. Se spune stați liniștiți că nu  e grav în România,  suntem mult în urma altora ca procent  în PIB, dar nu putem noi  să  ne comparăm cu  economia Franței  sau a Italiei. Deci ăia își permit, mai  ales că sunt în zona euro,  au în spate banca europeană în caz de pericol. Noi  suntem în voia soartei. Deci conceptul de folosire a creditului  văd că nu  s-a schimbat, nu există  o  tendință  de  limitare a creditării. Acoperim niște goluri pe care mai  târziu le vom face atât de  mari încât nimic nu  va mai putea fi  sustenabil. Cred că  este un moment în care remarcăm aș spune eu cu  destul de  multă  teamă, că nu  avem o  viziune asupra dezvoltării. Mergem din pas în pas, ca să-l cităm pe președintele nostru, astupând o  gaură și făcând alta. Așa că  eu nu pot să  spun că acest Plan de care am început să   vorbim, Național, de Redresare și Reziliență înseamnă un panaceu pentru problemele României. S-ar putea chiar să aducă mai multe greutăți decât ne așteptăm.

Domnule profesor, vă mulțumim foarte mult, chiar dacă nu putem induce cititorilor noștri  deocamdată prea mult optimism, și  după acceptarea planului în forma finală de către Bruxelles, am dori să vă mai  deranjăm  și să  comentăm.

Sigur că  da, să  vedem ce se mai întâmplă și cum decurg lucrurile.

 

Interviu realizat de Cezar Corâci