Un număr din ce în ce mai mare de oameni petrec peste șapte ore zilnic în fața ecranelor. Asta înseamnă că aceștia trăiesc aproximativ jumătate din perioada lor de trezie într-un vârtej digital.

Interacțiunea cu lumea digitală nu mai este o distracție ocazională, o întrerupere în cadrul unei existențe altminteri analogice. Pentru mulți, internetul nu este un instrument, ci un mod de viață – vedem cum, mai ales tinerii, țin permanent în mână un dispozitiv digital.

Prin ce este diferită această viață de felul în care au trăit înaintașii noștri de-a lungul mileniilor?

Fiind un sistem binar (care numără și reprezintă informația folosind doar două cifre, 0 și 1),viața digitală se preocupă de ceea ce este măsurabil și manipulabil. Interacționăm cu lumea digitală doar pentru a obține ceva – productivitate, bani, informații, divertisment.

În viața analogică suntem însă deseori nevoiți să ne rezolvăm problemele, să chibzuim și să controlăm mediul înconjurător, iar alteori putem să existăm pur și simplu, contemplând tot ceea ce ne înconjoară.

Viața digitală pune accent pe viteză și eficiență. Ne așteptăm ca telefoanele, computerele sau tabletele mai noi să reacționeze extrem de rapid. Și ne simțim frustrați atunci când conexiunea noastră la internet nu este suficient de bună, sau procesorul computerului devine mai lent.

Viața analogică este mai domoală, și cu fluctuații mai mari în percepția timpului. Unele momente trec repede, altele mai greu, oferind posibilitatea unei conștientizări a întregului, din care suntem doar o mică parte.

Viața digitală permite minții să cutreiere o gamă vastă de informații într-o libertate totală, trecând de la o imagine sau idee la alta, de la un fapt la altul, în câteva milisecunde.

Sfera vieții digitale – care pare să ne înfățișeze întreaga lume și toate cunoștințele umane astfel încât să le putem cuprinde dintr-o ochire – nu are precedent în istoria omenirii.

Viața analogică, pe de altă parte, nu oferă o gamă atât de vastă de cunoștințe. Persoana care trăiește o viață analogică este limitată la ceea ce poate absorbi cu mintea și simțurile sale din mediul înconjurător și atât. Este o existență mai modestă, mai ancestrală. Informațiile din lumea analogică trebuie compilate lent și cu efort – dar rezultatele sunt mai durabile decât cunoștințele superficiale extrase de la suprafața spațiului cibernetic.

Viața digitală este nomadă și imaterială; nu este legată de vreun timp sau loc anume, iar persoana sau, mai bine zis, mintea angajată în viața digitală este, de asemenea, ”de nicăieri”. Ea poate merge înainte și înapoi în timp și poate sări dintr-un loc digital într-altul, dar aceste locuri nu au o rădăcină fizică reală. Când te afli în spațiul cibernetic, unde te afli, mai exact? Numai viața analogică este întrupată și, prin urmare, înrădăcinată într-un timp și loc specific.

Viața digitală este concepută astfel încât să fie captivantă, lipsită de efort și fricțiuni. Mediul digital răspunde rapid și fără rezistență la dorințele și cererile noastre, asemenea unui duh care își ascultă stăpânul.

În viața analogică, însă, concretețea realității fizice se opune frecvent eforturilor noastre de a o manipula. E nevoie de multă osteneală chiar și atunci când doar ne aranjăm casa sau gătim mâncarea, când ne deplasăm de acasă la serviciu și înapoi.

Viața digitală este efemeră. Dispare deîndată ce închizi laptopul sau televizorul. Mâine, articolul, imaginea sau videoclipul la care te-ai uitat ar putea fi modificate – sau făcute să dispară, pur și simplu. Platformele digitale încurajează producția rapidă de „conținut”, reducând calitatea materialului publicat și ducând la o pierdere enormă de material, deoarece „conținutul” vechi este îngropat sub cel nou.

Viața analogică este, în schimb, solidă și stabilă. Lucrurile nu dispar cât ai clipi, cărțile de pe raft nu se rescriu peste noapte. Schimbarea rapidă nu este posibilă și nici de dorit în lumea fizică. (Imaginați-vă cât de frustrant ar fi să găsim sute de reviste noi la ușă, în fiecare dimineață!)

Unele dintre efectele acestui nou fel de a fi sunt îngrijorătoare. În primul rând, viața digitală tinde să ne păcălească vizavi de capacitatea noastră de a descoperi adevărul, sau dobândi înțelepciune. Interfața sa fluidă, opiniile și răspunsurile predefinite, fac ca înțelegerea să pară ușoară dar, în realitate, nu e deloc așa. Mediul digital încurajează căutările superficiale, caracterizate prin subiectivitate și înțelegere fragmentară a problemelor. Viteza și superficialitatea gândirii online sau în direct dau o aparență de intelectualism autentic, dar cel mai adesea lipsit de orice substanță.

Internetul construiește camere de ecou. Înlesnește algoritmic consolidarea convingerilor existente, convingându-ne, pe toți, că știm deja întreaga poveste. Lăcomia sa permanentă de conținut nou forțează o gândire rapidă lipsită de profunzime, neasezonată sau maturizată prin reflecție și familiarizare îndelungată cu un subiect sau cu sursele sale. Bombardamentul cu mereu alte și alte fapte tinde, de asemenea, să înăbușe procesul lent și sintetic de dezvoltare a unei perspective de ansamblu. Mințile umane nu au fost create pentru a procesa oceanele de informație pe care le oferă acum tărâmurile digitale. Creierul nostru devine tumefiat și letargic, gândirea autentică este înăbușită.

Structura orientată spre profit a internetului și a mijloacelor media militează, de asemenea, împotriva sobrietății: în lumea digitală, cea mai extremă, cea mai senzațională viziune obține și cele mai multe clicuri și vizualizări, așadar canalizează cel mai mare profit către companiile media – deoarece generează reacții puternic emoționale. Așadar, lumea digitală promovează adesea radicalizarea și polarizarea, favorizând vocile cele mai stridente.

Dar, există un aspect încă și mai serios, anume acela că viața digitală subminează simțul realului. Așa cum spunea Aristotel, cunoașterea începe cu simțurile – începând chiar cu conștientizarea propriei noastre existențe. Totuși, tocmai acel contact direct cu realitatea, acel simț primar al realului, este diminuat de viața digitală. Chiar dacă obiectul atenției noastre este real (să zicem, un incident demn de interes, dar îndepărtat), acesta ajunge la noi filtrat printr-o serie de intermediari – inclusiv ecranul prin intermediul căruia îl percepem. Contactul nostru cu evenimentul respectiv nu este direct, simțurile noastre nu sunt pe deplin angajate. Și uităm tot mai mult că există o realitate obiectivă, concretă.

Această pierdere a simțului realului – cu toate implicațiile grave pe care le are pentru filosofie, moralitate, cultură și religie – este, probabil aspectul cel mai îngrijorător al dominației vieții digitale.

Walker Larson a obținut o licență în scriere și un master în literatură engleză. Înainte de a deveni scriitor, a predat literaturii și a istoriei academiei private din Wisconsin. Este autorul a două romane, Hologram și Song of Spheres.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici