Stimați cititori,
Deși nu este cel mai potrivit anotimp, Vă invit să vizităm …Veneția. Nu vom admira palatele, arhitectura sau canalele, pe care probabil că le cunoaștem toți, măcar din albume, ci, Vă voi invita, ținând seama și de anotimp, în muzeele Veneției. Am crezut că este potrivit să intrăm în muzee, deoarece cred că mulți dintre noi, atunci când au vizitat Veneția au fost atrași, în special, de arhitectura de canale, de atmosferă și nu au intrat în muzee…Așa am procedat și eu la primele vizite în Veneția…
Veneția. Veneția este principalul oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-orientale. Veneția este capitala provinciei cu același nume și număra 249.643 locuitori (31 iulie 2023). }n Veneția sunt 124 biserici care reprezintă deverse stiluri arhitectonice, de la stilul romanic până la cel baroc. Întregul oraș (și întreaga lagună) au fost declarate în 1979 patrimoniu al umanității de către UNESCO. Orașul a fost clădit pe fundamente formate din milioane de piloni din lemn de esență tare (stejar, larice) incastrați în stratele de roci de sub oraș.
Scurt istoric. Republica Veneția, cea mai mare putere navală a Europei timp de 800 de ani, a fost și este cunoscută și sub următoarele nume: „Republica Sfântului Marcu” , „Republica Leului” , „Prealuminata” . Așezată la granița culturală cu Imperiul Bizantin, Veneția și-a dezvoltat un puternic spirit de independență care a dus la formarea unui oraș stat. Conducătorul politic era dogele , teoretic ales pe viață, dar în practică, în special în primele secole de existență a comunității, adesea constrâns să renunțe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern.
Nu există date verificabile asupra originii orașului, însă legenda acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept moment al întemeierii sale. Se pare că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de refugiați care au abandonat câmpia padană sub amenințarea mai multor invazii longobarde și hune din nordul Italiei în decursul secolului al V-lea și de la începutul secolului al VI-lea. La început, locuitorii și-au ridicat așezămintele pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit. Situația geografică i-a predestinat pe venețieni încă de pe atunci de a fi navigatori. De pe vremea ostrogoților există mărturia istoricului roman Cassiodor despre această îndeletnicire a lor. Odată cu sosirea patriarhului Paulinus din Aquileia în Grado, în anul 568, se pun bazele unei organizări locale. În 697 se înființează oficiul de doge, probabil de către reprezentantul curții imperiale bizantine din Ravenna. Populația de pescari din Torcello, Malamocco și Olivolo va reuși, printr-o revoltă din 726, să impună alegeri libere ale dogilor. Reședința originară a dogilor se afla în Malamocco, pe Lido. După cucerirea Ravennei de către longobarzi localitatea devine de fapt independentă, deși de jure s-a mai aflat timp de secole sub stăpânire bizantină. Cu excepția unei scurte perioade, Veneția și-a putut păstra independența față de Sfântul Imperiu Roman. În anul 811 dogele Angelo Partecipazio își mută reședința din Malamocco pe Rivus Altus, numit ulterior Rialto. Bazele ascensiunii economice a orașului se pun de către comerțul naval și chiar și de către pirateria practicate de venețieni în această perioadă. Numele „Venezia” apare pentru prima oară în secolul al X-lea în documente. Cele mai importante obiecte ale comerțului erau pe atunci articolele de lux din orient și sclavii aduși din Dalmația. Prestigiul localității a crescut foarte mult odată cu aducerea moaștelor evanghelistului Marcu din Alexandria, în anul 828. Evanghelistul, episcop al Aquileei și patriarh al Alexandriei, era venerat de către copți drept fondatorul bisericii lor. Cucerirea musulmană a Egiptului a servit neguțătorilor Rustico da Torcello și Bon da Malamocco drept pretext pentru răpirea osemintelor sfântului. Conform legendei, relicvele au fost înmânate dogelui Giustiniano Partecipazio (827-29), sub al cărui patronat s-a clădit prima biserică, de lemn, închinată evanghelistului. Acest lăcaș a fost distrus într-un incendiu din 976, odată cu palatul dogal. În urma acestor distrugeri se pune piatra de temelie a unei biserici de piatră în plan centrat, a cărei criptă s-a păstrat azi sub bazilica actuală. Prin relicve puterea dogilor a fost consolidată.
În secolul al VIII-lea se pun bazele șantierelor navale din lagună. Astfel, Veneția ajunge treptat o importantă putere maritimă, concurând cu alte orașe-republică precum Amalfi, Pisa sau Genova pentru a controla comerțul dintre franci, bizantini și orient. Din anul 992 datează prima reprezentanță comercială a Veneției la Constantinopol, din 1082 primele privilegii comerciale acordate republicii de către împăratul Alexios I Comnen. Prin cucerirea Dalmației (998-1001) Veneția devine o supraputere a mării Adriatice. Victoria asupra piraților dalmați va fi comemorată la Veneția începând cu sărbătoarea înălțării din 1177 drept o „nuntă a dogelui cu marea” (Sposalizio del Mar).
Piața și Bazilica San Marco
În apogeul puterii sale, orașul controla astfel mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică și Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientală și se număra printre principalele forțe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al stăpânirii venețiene a fost atins în urma Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecință a cuceririi Constantinopolului de către cruciați, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneția, iar aceasta din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee (precum Negroponte – astăzi Eubea, Naxos, Chios etc., ulterior și Creta, insulele ioniene Corfu, Cefalonia și Zante precum și orașele Modon și Coron din Peloponez. În Tracia Veneția a stăpânit mai multe orașe, printre care și Adrianopole, și chiar din Constantinopol ea a deținut trei optimi, inclusiv catedrala Sf. Sofia. Această dominanță a fost posibilă datorită faptului că venețienii asiguraseră transportul maritim al majorității cruciaților.
Începând cu primii ani ai secolului al XV-lea, teritoriul republicii s-a extins și în Italia de nord, prin supunerea orașelor învecinate (Padova, Vicenza, Verona etc.) și a regiunii friulane. Astfel, în a doua parte a secolului respectiv, dominația venețiană se întindea până la fluviul Adda, incluzând noi orașe, precum Bergamo și Brescia.
În secolul al XVIII-lea, Veneția era printre orașele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influență în domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii acelei perioade.
După 1070 de ani de independență, în 12 mai 1797 orașul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice și este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalității Veneția”. Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat orașul.
În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneția” încetează să mai existe, fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmația și Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului Austriac. Austriecii au intrat în oraș pe 18 ianuarie 1798. Din 1866, Veneția a intrat în componența Regatului Italiei.
Canal Grande
Azi orașul Veneția este împărțit în șase părți și cuprinde 118 insule și 354 poduri. Piața San Marco este considerată „centrul centrului” orașului, una dintre cele mai frumoase piețe din lume. Aici se găsește Bazilica San Marco, Palatul Ducal (Palazzo Ducale) . Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine pe care sigur le-ați vizitat dacă ați vizitat Veneția
Sursa datelor istorice : Wikipedia
Galeriile Academiei
Gallerie dell’Accademia este o galerie muzeală de artă fondată încă dinainte de secolul al XIX-lea din Veneția. Dar de ce să vorbim despre acest muzeu ?
Iata cine este pe simeze în acest muzeu: Giovanni d’Alemagna , Jacopo și Leandro Bassano , Lazzaro Bastiani , Jacopo , Gentile și Giovanni Bellini , Bernardo Bellotto , Paris Bordone , Hieronymus Bosch , Canaletto , Antonio Canova , Vittore Carpaccio , Giulio Carpioni , Rosalba Carriera , Cima da Coneglia , Pietro da Cortona , Domenico Fetti , Jacobello del Fiore , Fra Galgario , Pietro Gaspari , Luca Giordano , Giovanni Antonio și Francesco Guardi , Giorgione , Francesco Hayez , Giulia Lama , Charles Le Brun , Johann Liss , Leonardo da Vinci , Pietro și Alessandro Longhi , Lorenzo Veneziano , Johann Carl Loth , Lorenzo Lotto , Francesco Maffei , Giovanni Mansueti , Andrea Mantegna , Rocco Marconi , Michele Marieschi , Hans Memling , Michele di Matteo da Bologna , Palma Vecchio and Giovane , Paolo Veneziano , Giovanni Battista Piazzetta , Piero della Francesca , Bonifacio de’ Pitati , Giambattista Pittoni , Mattia Preti , Sebastiano și Marco Ricci , Benedetto Rusconi , Carlo Saraceni , Giovanni Battista și Giovanni Domenico Tiepolo , Jacopo și Domenico Tintoretto , Titian , Cosmè Tura , Paolo Veronese , Giorgio Vasari , Antonio , Bartolomeo și Alvise Vivarini , Giuseppe Zais , Francesco Zuccarelli .
Despre mulți dintre acești pictori și despre operele lor am vorbit deja !
Dar,….mai este ceva care face Galeria una dintre cele mai cunoscute din lume!….Omul Vitruvian a lui Leonardo da Vinci . Din păcate, cea mai faimoasă lucrare a Galeriei, nu este expusă vizitatorilor, cu excepția unor ocazii foarte rare.
Omul Vitruvian a lui Leonardo da Vinci
Omul Vitruvian este expus rar deoarece lucrarea, fiind pe hârtie, este fragilă și sensibilă la lumină. În 2019, Luvru din Paris a solicitat împrumutul desenului pentru expoziția sa de lucrări ale lui Leonardo. Solicitarea a fost respinsă de un grup de patrimoniu cultural. Cu toate acestea, un tribunal din Veneția a hotărât că lucrarea nu va suferi efecte nocive dacă este expediată cu mare grijă și expusă în condiții controlate. Lucrarea a făcut, așadar, parte din expoziția Luvru din 24 octombrie 2019 până în 24 februarie 2020.
Câteva date despre Gallerie dell’Accademia. Aceasta este o galerie muzeală de artă dinainte de secolul al XIX-lea din Veneția, nordul Italiei . Este găzduit în Scuola della Carità de pe malul de sud al Canalului Mare , în sestiere din Dorsoduro . A fost inițial galeria Accademia di Belle Arti di Venezia , academia de artă din Veneția, de care a devenit independentă în 1879 și pentru care sunt numite Ponte dell’Accademia și stația de aterizare a bărcilor Accademia pentru vaporetto . Cele două instituții au rămas în aceeași clădire până în 2004, când școala de artă s-a mutat la Ospedale degli Incurabili .
Fațada galeriei de pe Campo della Carità
Accademia di Belle Arti di Venezia a fost fondată la 24 septembrie 1750. Primul director a fost Giovanni Battista Piazzetta. Gianbattista Tiepolo a devenit primul președinte după întoarcerea sa de la Würzburg .
A fost una dintre primele instituții care a studiat restaurarea artei începând cu 1777 cu Pietro Edwards și oficializată până în 1819 ca curs. În 1807, academia a fost refondată prin decret napoleonian . Denumirea a fost schimbată din Veneta Academia di Pittura, Scultura e Architettura în Accademia Reale di Belle Arti, „academia regală de arte plastice”, iar academia a fost mutată în complexul palladian al Scuola della Carità , unde se află Gallerie dell’Accademia și azi.
Colecțiile Academiei au fost deschise pentru prima dată publicului pe 10 august 1817. Gallerie dell’Accademia a devenit independentă de Accademia di Belle Arti di Venezia în 1879.
Administrația napoleonică a desființat multe instituții din Veneția, inclusiv unele biserici, mănăstiri și școli . Scuola della Carità, Convento dei Canonici Lateranensi și biserica Santa Maria della Carità au devenit astfel casa Academiei. Scuola della Carità a fost cea mai veche dintre cele șase Scuole Grandi , iar clădirea datează din 1343, deși școala a fost înființată în 1260. Convento dei Canonici Lateranensi a fost începută în 1561 de Andrea Palladio , deși nu a fost niciodată complet finalizată. Fațada Santa Maria della Carità a fost finalizată în 1441 de Bartolomeo Bon .
Să vedem însă comorile pe care le găzduiește acest muzeu…
Piero della Francesca – Sfântul Jerome
Giovanni Bellini – Pietà
Giovanni Bellini – Madonna cu Pruncul și cu o Sfântă
Lorenzo_Lotto – Tânăr în atelierul său
Tizian – Sfântul Ioan Botezătorul
Titian – Fecioara cu Pruncul
Paolo_Veronese – Bătălia de la Lepanto
Veroneze – Căsătoria Sfintei Caterina
Jacopo Tintoretto – Plângerea lui Hristos mort
Giorgione – Bătrâna
Canaletto – vedere de perspectivă cu portic
Atunci când vorbim despre pictură în Italia ne gândim de obicei la Florența, la Roma și mult mai puțin la alte orașe. Obisnium să spunem despre Florența că întregul oraș este un muzeu. În opinia mea întreaga Italie este un muzeu…acesta este motivul pentru care am dorit să vedem împreună muzeele Veneției…și …vom continua și săptămâna viitoare , tot în Veneția, cu alte comori ale picturii universale…
Rubrică realizată de Cezar Corâci
