Azi, vom vorbi despre un artist unic în istoria picturii…un destin similar cu cel al lui Paul Gauguin…la 41 de ani își întâlnește vocația, pictura și apoi peste 20 pictează, într-un mod unic care îl duce în Panteonul Picturii Universale… Artistul își începe biografia, redactată chiar de acesta astfel : „Născut în 1844, la Laval, din cauza situației materiale precare a părinților săi, artistul a fost nevoit, la început, să aleagă o cu totul altă carieră decât aceea pentru care l-a predestinat dragostea față de artă.” Acest mare pictor este …Vameșul – Henri-Julien-Félix-Rousseau 

 

Din Wikipedia aflăm că : Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier (Vameșul), 1844 – 1910) este un pictor francez post-impresionist. Henri Rousseau a trăit două existențe diferite: într-una a fost vameș la Vama Rutieră din Paris, iar în cealaltă, începând de la vârsta de 41 de ani, a fost pictor.

 

Mulțumită excepționalei sale voințe, a devenit unul din cei mai mari pictori ai epocii sale. Impresionismului îi opune arta naivă, cu care, în scurtă vreme, creează o adevărată școală de pictură.

Creația sa depășește însă mult granițele artei naive, stilul său se caracterizează prin originalitate, modernism, fantezie și visare, valorile artei sale fiind de timpuriu recunoscute de Robert Delaunay și Pablo Picasso. În timpul vieții nu cunoaște gloria, trăiește anevoie din pictură, dar geniul acestui pictor neoprimitiv, precum și faptul că și-a depășit cu mult epoca au fost apreciate în întreg cursul secolului al XX-lea.

 

Scurtă biografie

 

Rousseau s-a născut în Laval, Mayenne , Franța, în 1844, într-o familie de tinichigii; a fost forțat să lucreze acolo încă din copilărie. În ciuda poziției lor sociale modeste, părinții îl dau pe Henri la școala generală și apoi la gimnaziu. A urmat liceul din Laval ca elev de zi, apoi ca intern după ce tatăl său a devenit datornic, iar părinții săi au fost nevoiți să părăsească orașul din cauza confiscării casei lor. Deși mediocru la unele materii din liceu, Rousseau a câștigat premii pentru desen și muzică. După liceu, a lucrat pentru un avocat și a studiat dreptul, A fost contabil la biroul de avocatură, dar, după ce înstrăinează o sumă de bani, este dat afară din serviciu. Pentru a scăpa de o condamnare judecătorească, se angajează în 1864 în armată cu un contract pe șapte ani.   Regimentul său staționează în diverse orașe din Franța , dar nu ia parte la operațiuni în afara granițelor țării.

Henri Rousseau: Autoportret, 1890

Guillaume Apollinaire a pus în circulație legenda participării la campania militară în Mexic . Legenda nu a fost contestată de pictor. După moartea tatălui său în 1868, este scutit de serviciul militar ca unic susținător al familiei.

Odată cu moartea tatălui său, Rousseau s-a mutat la Paris în 1868 pentru a-și întreține mama văduvă ca angajat al guvernului. În 1868, s-a căsătorit cu Clémence Boitard, fiica de 15 ani a proprietarului său, cu care a avut șase copii (doar unul a supraviețuit). În 1871, Henri Rousseau devine funcționar la Oficiul Vamal din Paris, colectând taxe pe mărfurile care intrau în Paris. În timpul liber, începe să picteze. Soția sa moare în 1888. S-a recăsătorit cu Josephine Noury ​​în 1898.

 

În (1885) închiriază un atelier. Pictorul Paul Signac, care remarcă lucrările lui Rousseau, îl invită în 1886 să expună patru tablouri la o expoziție a artiștilor protestatari.

Moara, 1879

 

 

Din 1886, a expus în mod regulat la Salon des Indépendants și, deși lucrările sale nu au fost plasate în mod proeminent, au atras un număr tot mai mare de urmăritori de-a lungul anilor. Tigru într-o furtună tropicală (Surprins!) a fost expus în 1891, iar Rousseau a primit prima sa recenzie serioasă când tânărul artist Félix Vallotton a scris: „Tigrul său surprinzându-și prada nu trebuie ratat; este alfa și omega picturii.” Cu toate acestea, a trecut mai mult de un deceniu până când Rousseau a revenit la reprezentarea viziunii sale asupra junglei.

Tigru într-o furtună tropicală (Surprins!) (1891)

 

Pictorul Pierre Puvis de Chavanne laudă talentul artistului în folosirea culorilor, publicul însă ia în râs tablourile expuse și afirmă că ele ar putea fi pictate tot la fel de bine și de un copil! În decembrie 1889, Rousseau se pensionează anticipat, primește însă o sumă foarte modestă, astfel că pentru a supraviețui este nevoit să vândă la prețuri ridicole tablourile realizate.

 

În anul următor expune la Salonul Independenților tabloul intitulat „Războiul”, care este remarcat de scriitorul Alfred Jarry, originar tot din Laval. Jarry se împrietenește cu Henri Rousseau și îl poreclește „Le Douanier” („Vameșul”).

Războiul, 1894

 

Perioada Montparnasse

În 1895, Rousseau se mută în cartierul parizian Montparnasse, pe malul stâng al Senei, care va deveni locul preferat de întâlnire a avangardei intelectuale și artistice. Începând din 1902 predă în fiecare dimineață de duminică lecții gratuite de acuarelă și pastel, precum și de pictură pe ceramică și porțelan.

 

Cariera sa artistică evoluează, în 1903 participă la expoziția Salonului Independenților. Se întâlnește cu pictorul Robert Delaunay, iar Alfred Jarry îl prezintă poetului Guillaume Apollinaire. De aici încolo pentru Rousseau începe o viață nouă, prietenii îl respectă ca pe un geniu.

Primește cu plăcere vizitatori în atelierul său : pictorii Georges Braque, André Derain și Marie Laurencin, apoi poetul Max Jacob, scriitorul André Salomon și scriitoarea americană Gertrude Stein. Colecționarul german, Wilhelm Uhde îl vizitează cu regularitate, de altfel el a fost primul care a scris în 1911 o carte despre Rousseau.

La tour Eiffel , 1898

O seară de carnaval, 1886

Țiganul adormit , 1897

 

Când Pablo Picasso a dat peste o pictură de Rousseau vândută pe stradă ca pânză pentru a fi vopsită, tânărul artist a recunoscut instantaneu geniul lui Rousseau Pablo Picasso, a cumpărat de la anticar tabloul intitulat „Portret de femeie”, și   s-a dus să-l întâlnească.

 

Portret de femeie

În 1908, Picasso a organizat un banchet pe jumătate serios, pe jumătate burlesc în studioul său de la Le Bateau-Lavoir în onoarea lui Rousseau. Le Banquet Rousseau , „unul dintre cele mai notabile evenimente sociale ale secolului al XX-lea”, a scris poetul și criticul literar american John Malcolm Brinnin , „nu a fost nici o ocazie orgiastică, nici măcar una opulentă. Faima sa ulterioară a crescut din faptul că a fost un eveniment colorat în cadrul unei mișcări artistice revoluționare într-un moment de prim succes al acelei mișcări și din faptul că a fost frecventat de persoane ale căror influențe separate au radiat ca niște spițe de lumină creativă în lumea artei timp de generații.”

Oaspeții la banchet Rousseau au fost: Guillaume Apollinaire , Jean Metzinger , Juan Gris , Max Jacob , Marie Laurencin , André Salmon , Maurice Raynal , Daniel-Henri Kahnweiler , Leo Stein și Gertrude Stein .  Maurice Raynal, în Les Soirées de Paris , 15 ianuarie 1914, a scris despre „Le Banquet Rousseau”.

 

Ani mai târziu, scriitorul francez André Salmon a amintit decorul ilustrului banchet:

Aici treceau nopțile Perioadei Albastre… aici înfloreau zilele Perioadei Roz… aici Domnișoarele d’Avignon se opreau în dansul lor pentru a se regrupa în conformitate cu numărul de aur și secretul celei de-a patra dimensiuni… aici fraternizau poeții ridicați prin critici serioase la Școala de pe Rue Ravignan… aici, în aceste coridoare întunecate, trăiau adevărații închinători ai focului… aici, într-o seară a anului 1908, se desfășura fastul primului și ultimului banchet oferit de admiratorii săi pictorului Henri Rousseau.

Autoportretul artistului cu o lampă , 1903

 

În 1907 pictează pânza intitulată „Îmblânzitoarea de șerpi”, inspirată de povestirile mamei pictorului Robert Delaunay asupra călătoriei sale în India. Începe pictarea unei serii de tablouri cu vegetația luxuriantă din pădurile virgine.

 

Îmblânzitoarea de șerpi, 1907

 

 

Vom continua …

 

 

Rubrică realizată de Cezar Corâci