V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu bebelușii născuți vii după avort?

În SUA, unde majoritatea statelor au aprobat avortul până în ultima clipă de sarcină, chiar și după începerea travaliului, proiectul de acte normative care prevedea ca bebelușilor supraviețuitori să li se acorde asistență medicală, a fost respins de Senatul American, încă din 2019. Ceea ce este echivalent, s-o spunem pe șleau, cu uciderea lor. 

În aceste zile, Parlamentul statului australian Queensland studiază, la rândul său, un proiect de lege similar, căruia i se opun însă cu înverșunare adepții ”pro-alegere”. Ei spun că bebelușii nu supraviețuiesc aproape niciodată, deoarece, în cazurile în care sarcina este foarte înaintată, li se administrează o injecție letală, prin uter. Totuși, cel puțin în Queensland, există, în fiecare an, cel puțin 30 de cazuri de bebeluși care se nasc vii, în ciuda tuturor acestei proceduri.

Săptămâna trecută, parlamentarii australieni au audiat-o, pe Louise Adsett, o moașă cu 14 ani experiență. Iată un fragment din mărturia ei. (N.B.)

”[…] În ultimii ani, totuși, moașele din unitatea noastră au fost obligate să îngrijească femeile care nu își doresc bebelușii, și adevărul este că acești bebeluși sunt perfect sănătoși, fără anomalii. Vorbim despre întreruperi de sarcină care au loc din considerente sociale/ psihosociale sau financiare, iar Termination of Pregnancy Act 2018 le permite să recurgă la avort indiferent de motiv sau de momentul gestației. Singura deosebire fiind aceea că după 22+1 săptămâni de sarcină, trebuie să existe doi ofițeri medicali care să aprobe procedura, apoi copiii sunt uciși și declarați de moașe drept născuți morți. Sunt o oponentă a acestor practici dar, cu toate acestea, am îngrijit și îngrijesc multe femei care, din păcate, au făcut și continuă să facă avorturi indiferent de cât de înaintată le este sarcina.. De asemenea sunt fericită să pot oferi îngrijire copiilor care se nasc vii după avort.

Din păcare, în blocul de nașteri din cadrul spitalului meu, unde fiecare nouă viață este sărbătorită și protejată, a existat, în ultima vreme, o creștere a numărului de întreruperi din motive sociale, iar acest lucru a devenit până la urmă obișnuit. Am avut copii născuți vii după întreruperi de la 15 la 22 de săptămâni – născuți vii, icnind după aer, mișcându-se și având o frecvență cardiacă palpabilă, luptând pentru viața lor, așa cum suntem noi, oamenii, meniți să o facem. Din ceea ce am văzut eu însămi, sau mi-au spus colegii mei, acești bebeluși au trăit între două și douăzeci de minute, sau chiar până la trei-cinci ore. Părinții lor nu vor să îi vadă sau să îi țină în viață. Asta înseamnă că singura persoană care ar putea face acest lucru este o moașă sau o asistentă.

Dacă ar fi vorba despre pierderea unui copil dorit, mama și tatăl ar dezmierda de obicei acel copil cât ar ar fi încă în viață dar, în cazul unei întreruperi de sarcină, bebelușul este pus uneori într-un vas de urină sau într-un recipient pentru pansamente murdare și, la dorința părinților, este scos imediat din cameră. Dacă trăiește, o moașă specială pentru asemenea situații, sau chiar o moașă obișnuită, ține copilul în brațe până cînd acesta încetează să mai respire, sau să aibă un ritm cardiac palpabil. Uneori bebelușii născuți vii după un avort sunt abandonați în aceste vase pentru urină și acoperiți, apoi sunt lăsați să moară. Acest lucru este dureros pentru multe moașe, câtă vreme ele nu sunt în măsură să ofere vreo îngrijire medicală copilului, limitându-se la învelirea și ținerea lui în brațe.

Suntem adesea în deficit de personal și, uneori, moașele și medicii care îngrijesc femeia aflată în travaliu se ocupă în același timp și de copil.

Pentru a vă da un exemplu, o mamă a luat decizia de a avorta la peste 21 de săptămâni de gestație. Procesul a început dimineața cu misoprostol administrat pe tot parcursul zilei. Copilul a fost născut doar în primele ore ale turei de noapte, se mișca viguros, icnea și avea un ritm cardiac palpabil. Ca să fie clar, acest copil era în viață. Avea peste 400 de grame, deci o greutate bună. Părinții lui nu au dorit să îl vadă. Moașele și medicii au rămas să se ocupe de el, timp în care au continuat să îngrijească și alte femei care-și aduceau pe lume bebelușii bineveniți.

Băiețelul despre care vă vorbesc a luptat pentru viața lui timp de cinci ore înainte de a-și da ultima suflare. Iar aceasta nu este o întâmplare neobișnuită. De curând, o mamă a decis să își avorteze copilul la 19 săptămâni. S-a început același regim cu Misoprostol și acest bebeluș s-a născut de asemenea viu – din nou în mișcare, icnind după aer, cu un puls palpabil și tot peste 400 de grame.

Era o tură încărcată, iar moașa, șocată de faptul că era în viață, nu l-a putut ține. Cum mama a refuzat să-l ia în brațe, chiar știind că trăiește, iar moașa avea grijă și de o altă doamnă, bebelușul a fost dus la morgă, acoperit și lăsat singur acolo. Cum bebelușul continua să respire mai mult decât fusese prevăzut, o altă moașă a izbutit, din fericire, să-l ia și să-l țină în brațe în timp ce lucra, până când copilul și-a dat ultima suflare. Trăise aproape trei ore. Acestea sunt doar două dintre exemplele de situații care apar nu doar în maternitățile în care lucrez, ci și în alte maternități din Queensland. Tot ce v-am relatat s-a petrecut fie când eram eu în tură, fie colegii mei, care mi-au povestit experiențele lor. Ei sunt tulburați de ceea ce au văzut, la fel ca și mine. Acești bebeluși merită altceva. Ei merită să aibă aceleași drepturi cu toate ființele umane și sper că acest proiect de lege va fi primul din pașii ce vor fi intreprinși pentru a proteja și a acorda drepturi bebelușilor care au supraviețuit unui avort.

Louise Adsett este o moașă din Queensland cu 14 ani de experiență.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici