În 2010 un terorist cu tulburări mintale a fost împușcat mortal de către lunetiști după ce atacase Discovery Channel, luase câțiva ostatici și pretindea ca televiziunea respectivă să nu mai încurajeze nașterea de bebeluși paraziți, difuzând în schimb ”programe care încurajează sterilizarea femeilor”.

De curând, în Palm Springs, California, un tânăr pe nume Guy Edward Bartkus a detonat o mașină-capcană uriașă în fața unei clinici de fertilizare in vitro, incident soldat cu propria sa moarte, rănirea a patru persoane și provocarea unor importante distrugeri materiale. Motivul? Conform relatărilor Newsweek, Barkus era un „pro-mortalist” (credea că moartea este preferabilă vieții) și ”antinatalist” (credea că nu ar trebui să se mai nască ființe umane).

Antinatalismul este o formă de antiumanism îmbrățișată nu doar de persoanele cu tulburări mintale, capabile de violență. Forme diverse de antiumanism au fost promovate în reviste de specialitate, în mass-media și în cultura populară, drept urmare, nihilismul s-a infiltrat încet în cultura occidentală, precum o pată de turnesol.

Care sunt principalele motive ale autodisprețului acestor oameni? Frica nevrotică de suferință, un feminism bolnăvicios și ecologismul radical. Iată alte câteva exemple:

Anul trecut, un filosof a publicat în Cambridge Quarterly of HealthCare Ethics un articol scris care îndemna oamenii să nu mai aibă copii, deoarece „toate viețile sunt uneori mizerabile, unele vieți sunt predominant mizerabile, iar indivizii pot crede, pe bună dreptate, că viața lor nu are niciun sens. Prin urmare, sugerez că aducerea pe lume a altor oameni este un lucru grosolan și lipsit de înțelepciune.”

Tot anul trecut, Journal of Medical Ethics a publicat un articol care asemăna în mod explicit sarcina cu rujeola și în care autorii afirmau: „Patologizarea sarcinii ar putea fi, de fapt, benefică femeilor. Dacă sarcina ar fi considerată o boală, accesul la contracepție și avort ar deveni medicină preventivă”.

În luna octombrie, New England Journl of Medicine a cerut ca politicile publice să înceteze promovarea fertilității. Autorul a denunțat ”pro-natalismul” ca fiind o amenințare la adresa ”sănătății și bunăstării femeilor și a persoanelor marginalizate”.

Un profesor de la Oxford își dorea dispariția omenirii, considerând că acest lucru ar preveni suferința teribilă a generațiilor viitoare, scriind: Cel mai bun deznodământ ar fi extincția rapidă în urma ciocnirii planetei noastre cu un asteroid”.

Acum câțiva ani, New York Times a publicat un articol elogios la adresa lui Les Knight, fondatorul mișcării ”Dispariția voluntară a omenirii”, în care aflăm că, în ciuda dorinței sale de a-i vedea murind pe toți oamenii, este un om teribil de vesel și norocos”. Nu-i așa că e ceva extrardinar?

Ecologiști dintre cei mai importanți îmbrățișează în mod sistematic antiumanismul explicit. Astfel, David Suzuki ne-a numit „viermi” care ne petrecem viața „defecând peste tot în mediul înconjurător”. Sir David Attenborough a susținut depopularea radicală, considerându-ne o adevărată „ciumă pe pământ”. Paul Watson, fondatorul Sea Shepherd Conservation Society, ne-a numit „SIDA pământului”, afirmând că „vindecarea biosferei de virusul uman va… necesita o abordare radicală și agresivă”.

Cultura populară propagă, la rândul său, antiumanismul. Ziua în care Pământul a rămas nemișcat” îl are în distribuție pe Kenau Reeves în rolul unui extraterestru pe nume Klaatu, trimis aici pentru a comite un genocid total și a salva galaxia de infestarea cu oameni. Există chiar și o scenă de tip Arca lui Noe, în care animalele sunt scoase temporar de pe planetă în nave spațiale, pentru a fi readuse pe Pământ după anihilarea noastră.

Apropos de arce, oribilul film din 2014, Noe, cu Russell Crowe în rolul principal, îl înfățișează pe Dumnezeu ca provocând Potopul nu din cauza păcătoșeniei omului, ci pentru a salva pământul de flagelul omenirii. Familiei lui Noe nu i se poruncește să „fie roditoare și să se înmulțească”, ci mai degrabă să moară după ce animalele vor fi salvate, astfel încât Pământul să poată deveni din nou un paradis.

Aș putea continua la nesfârșit, dar cred că ați prins deja ideea.

Antiumanismul proliferant care infectează cultura alimentează nihilismul. Mai rău, umanofobia poate fi periculoasă deoarece – așa cum vedem în cele două exemple oferite la începutul acestui articol – există persoane dezechilibrate mintal care nu consideră mizantropia doar un joc intelectual, ci sunt dispuse să acționeze violent în sprijinul cauzei antiumane.

Sau, altfel spus, modul în care ne percepem pe noi înșine determină, în cele din urmă, modul în care acționăm. Antiumanismul este o boală. Excepționalismul uman este leacul.

Wesley J. Smith este cercetător pricipal la centrul pentru Exceptionalismul Uman al Discovery Institute. Este, de asemenea, consultant al Consiliului pentru drepturile pacienților. Cea mai recentă dintre cărțile sale este Culture of Death: The Age of ”Do Harm” Medicine.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici