La începutul lunii mai, deci la puțină vreme după instituirea stării de urgență, presa din România relata cazul tragic al unui copil de zece ani din comuna Victoria, județul Iași: orfan de tată, acesta fusese la un frate mai mare pentru a lua o sacoșă cu pește, drum pe care îl făcea zilnic, ajutându-și astfel mama și o surioară cu probleme de sănătate.

Ghinionul lui a fost că și-a uitat la fratele său declarația pe proprie răspundere.

Speriat, s-a întors după ea și, în timpul celei de-a treia traversări a râului Jijia, pe o punte improvizată, plină de mâzgă și cu mai multe scânduri lipsă, a căzut în apă și s-a înecat.

Cadavrul băiețelului, găsit ulterior de ai săi cu mâna încleștată pe hârtia lui Vela, este o imagine iconică  a situației actuale a copiilor din România, puternic afectați nu doar de nepriceperea, ci și de lipsa de interes a unui guvern mărginit, obtuz, rupt de realitate și preocupat doar de satisfacerea propriilor interese politicianiste.

Statul român nu a acordat nicio atenție impactului ordonanțelor militare și a celorlalte măsuri ulterioare așa zise de gestionare a efectelor pandemiei în România asupra vieții copiilor. După cum, nu pare deloc interesat nici de condițiile socio-economice în care trăiesc mulți dintre ei, copiii fiind grupul social din România cu ratele cele mai ridicate ale riscului de sărăcie, iar situația economică în degradare continuă și accelerată a țării riscă să crească și mai mult dificultățile cu care aceștia se confruntă.

Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că România figurează în rapoartele internaționale ca țară sursă pentru traficul de persoane.

Publicația noastră a mai scris despre descoperirile Comisiei parlamentare de anchetă pentru copiii dispăruți, condusă de Adriana Săftoiu, conform cărora ”carnea vie” livrată traficanților ar fi furnizată tocmai de instituțiile statului însărcinate cu protejarea copilului.1

Pentru ca, de foarte curând, să aflăm că promulgarea legii care mărește pedepsele prădătorilor sexuali astfel încât aceștia să nu mai poată fenta pușcăria, prevăzând totodată că violatorii și abuzatorii sexuali ai copiilor nu vor mai putea să scape de răspunderea penală prin prescrierea faptei, a fost blocată de Guvern, care ”combate” din perspectiva autorului infracțiunii, considerând că aceasta ”ridică unele probleme de constituționalitate”.

Astfel, Ludovic Orban este de părere că ”soluția legislativă aleasă pare arbitrară și discriminatorie față de persoanele care săvârșesc infracțiunile de viol sau act sexual cu un minor”. 2

Adică Guvernul României, același care consideră că un om fără niciun fel de simptom de boală poate fi internat, oricând, împotriva voinței sale și fără a avea vreo posiblitate de contestare în justiție a detenției medicale, pe baza unui simplu ordin de ministru și a unui test cu marjă de eroare de 30%, deci acest guvern, sare, în schimb, în apărarea pedofililor și a violatorilor, considerându-i ”discriminați” în comparație cu alte ”persoane care au comis infracțiuni de o gravitate similară”.

Ca și cum ar exista, în afară de omor, vreo infracțiune similară cu aceea a supunerii unui copil la perversiuni sexuale!

Și, lucru nemaipomenit, invocă nici mai mult nici mai puțin decât ”neconstituționalitatea” legii. Apelând la serviciile CCR!

Repet, vorbim de exact același guvern care a decis penalizarea cu sume astronomice a oricărui om care ieșea din casă fără declarație pe proprie răspundere, sau, mai nou, intră fără mască la supermarket, în vreme ce în primele șase luni ale acestui an, în România au fost dat dispăruți 2253 de minori , dintre care 781 băieți și 1471 fete!3

Adică un număr doar cu puțin mai mic decât acela al morților de coronavirus (la ora actuală, 2480)4.

Uimitor, nu-i așa?