A fost un summit european maraton şi extrem de încins. Patru zile şi patru nopţi de confruntare teribilă, între liderii ţărilor denumite „frugale” (Olanda, Austria, Danemarca, Suedia şi Finlanda) care au venit cu condiţionalităţi peste condiţionalităţi şi cuplul franco-german (Emmanuel Macron – Angela Merkel) preşedintele francez autodepăşindu-se literalmente şi relegitimându-se ca veritabil leadership european, vioara întâi. A arătat că este un lider, care negociază dur. Fără menajamente. Disputa sa, în multe momente unu la unu, cu premierul olandez Mark Rutte, va rămâne probabil memorabilă, fiindcă liderul de la Elysee a dat literalmente cu pumnul în masă, cum scrie şi presa franceză. Că Mark Rutte nu are România la inimă, de mai multă vreme, asta nu se mai pune. Este însă premier de 10 ani, liderul partidului Popular Liberal şi Democrat (VVD) din ţara sa şi coabitează tacit cu rivalul său Geert Wilders de extremă-dreapta. Se cunoştea deznodământul? Greu de spus, fiindcă au existat momente de cumpănă şi nu puţine. Anul trecut la 13 februarie, Mark Rutte dezminţea orice posibilă candidatură a sa la vreuna din funcţiile europene, pentru care era amintit, în alocuţiunea de la universitatea din Zurich, -locul unde Winston Churchill evoca în 1946 viziunea sa asupra unei Europe unite-, conferenţiind despre „puterea principiilor şi principiile puterii”. Anunţa însă că va fi cel mai eficient membru al Consiliului European. Sprijinit de ministrul Finanţelor olandez, Wopke Hoekstra, Rutte îşi împarte admiraţia între Margaret Thatcher şi Winston Churchill. A făcut după toate aparenţele şi puţin spectacol de care nu este exclus ca Emmanuel Macron să fi avut cunoştiinţă, mai ales că la 10 aprilie a.c. dăduse de înţeles că va avea obiecţii la bugetul multianual (2021-2027 în valoare de 1074 miliarde, adică aproape 154 miliarde anual). Summit-ul european de la Bruxelles a prilejuit, aşadar, încarnarea a doi lideri europeni, Emmanuel Macron şi Mark Rutte. S-a încheiat summit-ul de acum, unul maraton, cum spuneam, salutat de Christine Lagarde, preşedintele Băncii Central-Europene, ca fiind unul în care UE se adună şi progresează, iar ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a opinat că este actul de naştere al unei noi Europe. Desfăşurarea summit-ului a fost tumultoasă. Puţini alţi lideri au ieşit în evidenţă, şi printre ei premierul ungar Viktor Orban, care n-a avut nici o inhibare în faţa omologului olandez. Noi? Modeşti, fără prieteni şi fără forţă de negociere. Klaus Iohannis a făcut o declaraţie optimistă, în cursul zilei de ieri arogându-şi merite… pentru că a tăcut. Fiindcă în realitate, liderii europeni au decis asupra unui buget care a redus substanţial sumele propuse pentru dezvoltarea rurală, cercetare, sănătate sau digitalizare, o spune eurodeputatul Victor Negrescu, ceea ce conduce la mai puţine fonduri, mai ales în termeni de granturi, faţă de formula iniţială aprobată de Parlamentul European. Informaţie corectă: Cele 79,9 miliarde euro comunicate public sunt compuse şi din împrumuturi posibile, nu doar din granturi. 40 de miliarde euro subvenţii va primi Franţa, iar Italia şi Spania, considerate a fi fost afectate mai mult de criza sanitară, vor primi 70 miliarde euro, respectiv 60 miliarde euro. Tot eurodeputatul Victor Negrescu: „nici măcar persoane din Reprezentanţa Permanentă sau experţi din ţară pregătiţi pentru preşedinţia Consiliului UE care ştiau bugetul european nu au fost implicate sau consultate. La summit-ul european de la Bruxelles, România nu a existat”. Planul de relansare economică este insolit prin faptul că ne împrumutăm împreună, dar este mai puţin ambiţios decât în forma iniţială. Cinci ţări au obţinut reducere de la plata contribuţiilor lor la bugetul european: Danemarca 377 mil. euro, Germania 3,6 mld., Olanda 1,6 mld., Suedia 1 mld, Austria 565 mil. Rambursarea sumelor împrumutate se va face până în 2058, cel mai târziu. Vocea lui Klaus Iohannis nu s-a auzit la Bruxelles. Spre deosebire de alţi lideri est-europeni, vocali şi de neclintit, a scris, de la faţa locului, pe pagina sa de Facebook, eurodeputatul Carmen Avram.
Un articol de Mircea Canțăr
