Îmbrățișarea – Martin Gülich
Cartea autorului german se citește repede, de la un capăt de tramvai la altul sau în tren dacă ai un drum scurt de făcut. Ediția aici de față îți încape în palmă dar e genul de carte la care te gândești o vreme și după ce ai terminat de citit. Îți lasă o dâra de melc în creier.
Personajul în jurul căruia se țese narațiunea este Dolf, un bărbat singuratic care lucrează la morgă, are o colecție de fluturi pe care îi așează cu grija în insectar, locuiește cu chirie într-o magherniță și care are doar un prieten, pe Walter cel gras, mitocan dar cu mare succes la femei.
Majoritatea îl consideră pe Dolf un idiot de care se poate râde dar în interior el este un sensibil nedescoperit, admirator al frumosului din natura și nu numai. Viața lui romantică e inexistentă în realitate dar minunată în imaginația lui, mai ales după ce o întâlnește pe Natalie, o femeie superbă cu care nu ar avea niciodată vreo șansă de relație.
Prin vocea lui Dolf, povestea se construiește, pas cu pas, el este personajul care se dezvăluie natural și cu care empatizezi până la final în ciuda aurei de tristețe, neîmplinire și tragism care înconjoară permanent destinul acestuia. La un moment dat mi-a amintit de personajul lui Steinbeck, Lennie Small, fără retardul acestuia dar cu aceeași dorință de a fi în preajma ființelor frumoase, fragile, intangibile și cu aceeași stângăcie catastrofică în a interacționa cu ele.
Textul e povestit la persoana 1 și vorbire indirectă.
O poveste întunecată, sumbră cu nuanțe de duioșie. Iubire în lumi paralele. În cea reală și în alta, imaginară. Nici un dialog. Aproape suskindian.
Citiți-o, s-ar putea să vă placă!
Și noi ce mai citim?
