Despre echilibru și armonie

Elif Shafak este încă una din scriitoarele contemporane care îmi plac. Chiar dacă am descoperit-o acum multă vreme, (prima carte citită – Onoare – a fost prin 2015), nu am scris nimic despre cărțile ei. Probabil că acum e un moment potrivit.
Romanul acesta este despre descoperirea propriei armonii în condițiile în care trebuie să împaci multiplele fațete ale propriului Eu. În cazul lui Shafak, scriitoarea, nomada, cosmopolita, povestitoarea, femeia izbită de furtuna emoțională stârnită de statutul de nouă mamă. Probabil că multe femei rezonează ( me included) cu descrierea de mai sus, chiar dacă definirea propriei persoane poate fi diferită. Procesul de armonizare emoțională al propriului Eu rămâne valabil. Pentru că e greu să reușești să nu te pierzi pe tine în acest proces de echilibrare. atunci când e vorba de carieră și maternitate.
” Această carte înfățișează felul cum mi-am acceptat diversitatea interioară și apoi am învățat să fiu Una” spune autoarea.
Chiar dacă la prima vedere am crede că romanul este adresat doar femeilor nu e așa.
Este ” pentru toți aceia – bărbați sau femei, celibatari sau căsătoriți, cu sau fara copii, scriitori sau cititori – cărora le vine greu uneori să echilibreze multitudinea de roluri și responsabilități din viețile lor”.
Imaginația bogată a scriitoarei ne duce în două călătorii simultane, una în „Lumea cărților”, în care abordează viața și opera unor scriitoare celebre și felul în care au tratat ele acest subiect iar cealaltă, în „Valea bebelușilor” în care descrie sentimentele materne în contradicție cu dorul de ducă al femeii de dinaintea mamei și depresia postnatală care o macină.
Cum o face? Într-un mod inedit. Ca o Sheherezadă modernă, povestește personificând sentimente și trăsături de caracter sub forma unui mini-harem interior, „Clubul vocilor discordante”. Aceste femei cu nume simpatice dar simbolice precum Mica domnișoară practică, Doamna Derviș, Domnișoara Cehoviană Ambițioasă, Domnișoara Cinică Doctă, Mama Budincă de Orez, Blue Belle Bovary au conversații nenumărate cu autoarea și o ajută să facă pace cu ea însăși înainte de a deveni mamă. Alte personaje, la fel de pitorești, djinii, cu nume la fel de simpatice ( domnul Poton și întreaga lui familie) personificând diversele faze ale depresiei post natale o fac să uite ce știa, cine era și ce putea să facă înainte de sarcină.
Sunt momente prin care au trecut toate femeile din lume dar Elif Shafak le expune cu mult talent și într-un fel unic.
Drept urmare, recomand cu drag aceasta carte tuturor iubitorilor de lectură și literatură. Datorită ei vor călători prin beletristica feminină ( Virginia Wolf, Sylvia Plath, Zelda Fitzgerald, Ayn Rand, Simone de Beauvoir, Audre Lorde, Doris Lessing, Maya Angelou) și vor ajunge la concluzia că totul e bine când lupta din interiorul fiecăruia ( indiferent de cauză și moment din viață) se încheie prin împăcarea cu propriul Sine.
Enjoy!

 

Adriana Crăciunescu