Lawrence W. Reed

 

Acum o sută de ani, pe 29 iulie 1921, Adolf Hitler prelua conducerea Partidului Național Socialist Muncitoresc din Germania, cunoscut și sub numele de Partidul Nazist. Acesta a devenit vehiculul său către putere.

Rețineți numele oficial al partidului. Nu era partidul muncitorilor din piața liberă națională, și nici al muncitorilor creștini din Germania. Cu toate acestea, astăzi se spune și se scrie, deseori, că naziștii erau capitaliști și creștini.

În ciuda faptului că, la începutul carierei sale, Hitler a citat, atunci când îi convenea, Sfânta Scriptură (aceasta nefiind, nici pe departe, singura lui minciună), el a afirmat și că Biblia este doar ”un basm inventat de evrei”, a numit o grămadă de anticreștini vehemenți în cele mai înalte funcții ale statului, a arestat, a închis, a torturat și a ucis preoți și pastori, a negat evreitatea lui Iisus și chiar a ordonat o nouă Biblie, dezbrăcată de toate referințele la evrei și la istoria evreiască.

Distrugerea creștinismului a fost recunoscută drept unul dintre scopurile explicite ale mișcării național-socialiste”, a declarat, la Nuremberg, Baldur von Shirach, șeful Tineretului Hitlerist. (video)

Iată ce scria ziarul londonez Daily Mail într-una din relatările sale despre Biblia Nazistă:

Hitler admira solemnitatea și măreția bisericii – așa cum, de altfel, a recunoscut deseori în Mein Kampff – dar îi ura învățăturile, care nu își găseau locul în viziunea sa despre rasa superiorilor germani, care erau meniți să conducă lumea fără niciun fel de recurs la concepte ”învechite”, precum iubirea și mila. Totodată, cunoștea puterea Bisericii din Germania, pe care nici măcar el nu o putea învinge peste noapte. Mai mult decât atât, înainte de izbucnirea războiului, a fost chiar obligat să abandoneze uciderea sistematică a handicapaților și a nebunilor, atunci când episcopii au început să se pronunțe fățiș împotrivă. În schimb, planul său era să o nazifice treptat, înființând chiar, în 1939, un centru teologic care trebuia să rescrie Sfânta Biblie.

În Biblia reală (Sfânta Evanghelie după Matei) stă scris: ”Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.”

Adică, exact ceea ce au produs Hitler și nazismul – genocid, război, control total al statului și răul absolut sub multiple înfățișări – toate acestea constituind însăși antiteza învățăturilor lui Iisus.

Minciuna că nazismul era capitalist, diferită de declarațiile naziștilor înșiși, care se considerau socialiști, derivă din faptul că regimul hitlerist nu s-a angajat în naționalizarea pe scară largă a afacerilor.

Cel de-Al Treilea Reich îți permitea să-ți păstrezi afacerea, numai că, dacă îndrăzneai să sfidezi ordinele naziștilor, erai lichidat.

În tratatul său de economie, Human Action, economistul austriac Ludwig von Mises explica că nazismul era, de fapt, ”socialism sub acoperirea terminologiei capitaliste”:

Cea de-a doua mostră a socialismului (modelul Hindenburg, sau german) păstrează nominal și aparent proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, precum și aspectul piețelor obișnuite, al prețurilor, al salariilor, al ratelor dobânzii. Cu toate acestea nu mai există antreprenori, ci doar manageri de magazine (Betriebsfurher, în terminologia legislației naziste).

Acești manageri de magazine sunt aparent esențiali în conducerea întreprinderilor care le-au fost încredințate; cumpără și vând, angajează și descarcă muncitori, le remunerează serviciile, contractează datorii și plătesc dobânzi sau amortizări.

Dar, în toate activitățile lor, ei sunt obligați să se supună necondiționat ordinelor emise de biroul suprem al guvernului pentru managementul producției.

Acest birou le spune managerilor de magazine ce și cum să producă, de la cine și la ce prețuri să cumpere, cui și la ce prețuri să vândă.

Tot biroul repartizează fiecare lucrător la locul său de muncă și fixează salariile.

Decretează cui și în ce condiții trebuie încredințate fondurile, astfel încât schimbul de piață este doar o farsă.

Toate salariile, prețurile și ratele dobânzii sunt stabilite de guvern, constituindu-se, în realitate, în simpli termeni cantitativi în ordinul guvernului, care determină locul de muncă, venitul, consumul și nivelul de trai al fiecărui cetățean.

Guvernul dirijează toate activitățile de producție, iar managerii de magazine sunt supuși guvernului, și nu cererii consumatorilor și structurii prețurilor pieței.

Ar putea, oare, o persoană onestă, obișnuită să gândească și fără altă agendă decât aceea a adevărului, să-și imagineze că toate astea ar putea fi luate drept manifestări ale capitalismului?

Așa cum am scris în The Only Spectrum that Makes Sense, Lenin, Mao, Pol Pot, Castro, Hitler, Mussolini au fost cu toții semințe anticapitaliste ale aceleiași păstăi.

Toți pretindeau că sunt socialiști. Toți au încercat să concentreze puterea în stat, glorificându-l și călcându-i în picioare pe toți ceilalți, care nu-și doreau decât o viață normală.

Toți au denigrat proprietatea privată, confiscând-o sau reglementând-o astfel încât aceasta să poată servi scopurilor statului.

Michael Rieger  susține că o parte din confuzia privitoare la felul în care a fost etichetată economia nazistă provine din faptul că socialismul mutează încontinuu, iar socialiștii se schimbă și ei, de fiecare dată.

Diferențele care apar între socialismul utopic, comunism, socialismul național și socialismul democratic permit membrilor fiecărei ideologii în parte să-i acuze pe toți ceilalți.

Cu toate acestea, există un fir comun care îi unește, anume convingerea că rezolvarea problemelor societății de sus în jos funcționează mai bine decât deciziile de jos în sus ale pieței libere”, scrie Michael Rieger.

În loc să admită că nazismul a fost una dintre cele mai dezastruoase versiuni ale socialismului, socialiștii puri și duri îi neagă originile colectiviste și reacționează, de asemenea, prin negare vehementă și ori de câte ori vine vorba despre restul experimentelor socialiste eșuate, începând cu Uniunea Sovietică și sfârșind cu Venezuela.

Ei afirmă despre versiunile de socialism care le displac că nu sunt ”socialism adevărat”, după cum etichetează și variantele de capitalism convenabil ca nefiind, în realitate, ”capitalism adevărat.”

Socialiștii dau mereu chix la economie, în schimb ”ne fac” din cuvinte.

Traducere și adaptare: Nedeea Burcă

Sursa: aici