1. Statele Unite și Israelul au încercat schimbarea regimului; nu au izbutit. Sau, mai degrabă, ceea ce au izbutit a fost transformarea Iranului într-o dictatură militară condusă de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Din lac în puț.

  2. SUA au obținut o victorie militară covârșitoare prin intermediul forțelor aeriene și navale, aproape fără a trimite trupe la sol. Însă au reușit să neutralizeze o parte mult mai mică din infrastructura de lansare a rachetelor decât estimaseră inițial.

  3. Apoi a urmat o stare de asediu regional. Iranul a ținut în șah statele din Golf și a blocat accesul prin Strâmtoarea Ormuz. Rezultatul a fost un șoc economic masiv la nivel mondial, care a necesitat o soluționare rapidă.

  4. Factorii de decizie au avut de ales între: 1) o escaladare militară (trimiterea trupelor la sol sau atacuri asupra infrastructurii iraniene) și 2) un acord diplomatic. Trump a ales varianta a doua.”

  5. La Islamabad, SUA au propus concesii economice majore în schimbul unei unei forme de modificare a statutului stocurilor de uraniu îmbogățit ale Iranului și a redeschiderii strâmtorii. Spre deosebire de ceea ce susținea președintele pe rețelele de socializare, iranienii nu au acceptat.

  6. În orice caz, diavolul se ascunde în detalii și nu titlurile de pe Truth. (Când dedesubturile acordului vor fi făcute, în sfârșit, publice, toți foștii oficiali din administrațiile Obama și Biden vor fi gata să declare pentru The New York Times că acest acord este mai prost decât cel din 2015 – Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune.)”

  7. Între timp, iranienii au supraviețuit tentativei de schimbare a regimului și au descoperit că închiderea strâmtorii este o pârghie la fel puternică în războiul economic pe cât speraseră dintotdeauna. Nu o „bombă nucleară economică”, cum se amuzau rușii, ci una pe care chiar o poți folosi.

  8. Ceea ce urmează de aici înainte este destul de previzibil. M-ar surprinde ca Trump să desfășoare acum forțe terestre. Vor urma noi negocieri, deci ne pregătim din nou de Islamabad. În cazul în care iranienii vor aplica strategia nord-vietnameză de a-i duce cu preșul pe negociatorii americani, s-ar putea să fie nevoie de și mai multe bombardamente, iar compromisul final va necesita mai mult timp pentru a fi agreat decât anticipează, în prezent, investitorii și piețele financiare. Consensul este că totul se va termina până la sfârșitul lunii mai, dar nu uitați, Henry Kissinger a avut nevoie de mai bine de patru luni pentru a obține ridicarea embargoului petrolier din 1973–1974.

Niall Ferguson este unul dintre cei mai influenți istorici contemporani, renumit pentru analizele sale asupra istoriei economice, financiare și imperiale. Este cercetător principal la Hoover Institution (Universitatea Stanford) și la Universitatea Harvard. Este, printre altele, autorul cărților: The Ascent of Money (O istorie financiară a lumii); Civilization: The West and the Rest; The Square and the Tower (Despre ierarhii și rețele); Doom: The Politics of Catastrophe; Empire: How Britain Made the Modern World.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici