După sfârșitul Războiului Rece, Occidentul a considerat consumerismul drept un soi de antidot universal, capabil să rezolve orice fel de probleme politice sau conflicte interstatale, indiferent de localizarea și motivele apariției acestora. Pentru a fi mulțumiți, oamenii nu au nevoie decât de pâine și circ și, ca un corolar al axiomei, guvernele capabile să ofere toate acestea nu au nici ele vreun motiv de gâlceavă.

Nu foarte demult, în 1999, Thomas Friedman afirma, în Lexus și măslinul, că beneficiile integrării economice globale sunt prea mari pentru a putea fi ignorate, atracția bunurilor ieftine de consum forțând guvernele să se reorienteze spre furnizarea acestora către populație. Așadar, pentru a fi capabile să livreze bunurile și serviciile de care oamenii sunt atrași în mod natural, guvernele sunt nevoite să se conecteze la ordinea economică globală prin respectarea unui set de reguli care, prin forța împrejurărilor, reduc opțiunile politice, războiul devenind astfel de neconceput.

Ideea conform căreia națiunile vor fi dispuse să renunțe la propria lor identitate pentru crăpelniță ieftină, bunuri de consum, show-uri de striptease și filme cu Batman este, în realitate, una dintre găselnițele incredibil de superficiale ale unora care s-au lăsat amețiți de iluzia că ordinea economică emergentă construită în jurul consumerismului în stil american va alunga pentru totdeauna conflictul din cărțile de istorie.

Faptul că mulți dintre cei care, în haosul de după căderea Uniunii Sovietice, au îmbrățișat o asemenea idee fuseseră înainte vreme simpatizanți mai mult sau mai puțin discreți ai comunismului nu este o simplă coincidență. Câtă vreme Marx însuși spusese că politica își va pierde orice relevanță odată cu instaurarea ”moralității corecte”, or globalismul american presupune că toate dilemele etice și năzuințele spirituale ale omenirii au fost deja rezolvate, democrația liberală fiind, conform dogmei ideologice, singura formulă morală de guvernare și punctul final al evoluției istorice și politice al omenirii.

Astăzi, însă, asemenea afirmații par pur și simplu prostești. Rușii și ucrainienii au McDonald’s, smathphonuri și rețele de socializare dar, în ciuda acestui fapt, sunt prinși într-un război sângeros pentru lucruri care nu au nicio legătură ”economia” și cu ”bunurile de larg consum”.

Se dovedește astfel, o dată în plus că, dacă oamenii pot avea conflicte din motive economice, totuși, ”economia” nu îi poate opri să declanșeze un conflict. Vladimir Putin știa dinainte că războiul din Ucraina îl va costa scump, iar poporul rus, care îl susține în mod covârșitor este, de asemenea, pe deplin conștient că, în urma sancțiunilor occidentale, va avea de suportat nenumărate privațiuni. Atâta doar că, în opinia majorității rușilor, unele lucruri sunt mai importante decât Netflix, McDonald‘s, Starbucks și Coca-Cola.

Acesta fiind, de asemenea, și motivul pentru care o mare parte a lumii este din ce în ce mai suspicioasă față de politica externă a SUA. Pentru că există ceva straniu, profund autist în modul în care această superputere singuratică interacționează cu restul lumii.

Washingtonul a fost avertizat în nenumărate rânduri că trebuie să țină seama și de ceea ce simt ceilalți oameni.

În anii 1990, Boris Elțîn i-a explicat lui Bill Clinton că extinderea NATO va fi resimțită de către Rusia drept o mare umilință. Putin i-a prevenit pe mai mulți președinți că niciun lider rus nu ar putea accepta cooptarea Ucrainei în NATO. Rusia și-a făcut cunoscut același punct de vedere și cu privire la Georgia, în 2008, și am asistat apoi la primul război european al secolului XXI. Iar acum avem războiul din Ucraina.

Cu toate că mormanele de cadavre rezultate în urma celor mai recente războaie ar fi fost în măsură să demonstreze că există o mulțime de aspecte ale condiției umane infinit mai importante  decât ”economia”, și ”accesul la bunurile de larg consum”, elitele și media mainstream occidentale continuă, totuși, să își imagineze că marele lanț al cauzalității începe și se termină cu  acestea, considerându-le drept un panaceu universal.

Economia este, într-adevăr, o floare nespus de frumoasă a civilizației, dar oamenii și cultura reprezintă sufletul și rădăcinile de care suntem nevoiți să ținem întotdeauna seama. Altminteri, aroganța fudulă a celor care se distrează alimentând un conflict pe care nu-l înțeleg și care nu-i privește, ar putea declanșa o catastrofă nucleară și chiar dispariția noastră ca specie. Nu ne rămâne decât să sperăm că o asemenea perspectivă ne va trezi, totuși, la realitate.

Nedeea Burcă

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!