Planul diavolului de a distruge următoarea generație

La începutul acestui an, ChatGPt a fost întrebat: Dacă ai fi diavolul, cum ai distruge următoarea generație, fară ca nimeni să-și dea seama?

Răspunsul lui a fost profund și tulburător:

”Nu aș veni cu violență, ci m-aș face util. „I-aș ține ocupați. I-aș amuza încontinuu. Le-aș privi mințile putrezind încet, dulce, în tăcere. Și partea cea mai bună este că nu ar înțelege niciodată că sunt eu. Ei ar numi asta libertate.”

În calitatea mea de psiholog care, din 2015 încoace, încearcă din răsputeri să înțeleagă ce se întâmplă cu tinerii, am fost uluit. Și asta deoarece aceste sugestii seamănă teribil cu ceea ce face tehnologia. De fapt, ChatGPT spunea, pare-se, că dacă diavolul ar vrea să distrugă o întreagă generație, ar putea să le dea tuturor smartphone-uri.

Munca mea din ultimul deceniu s-a concentrat pe o singură întrebare: De ce, începând cu anii 2010, sănătatea mintală a celor născuți între 1996 și 2012 a scăzut vertiginos în atâtea țări? M-am concentrat inițial pe rolul supraprotecției („răsfățului”). Dar, de atunci încolo, a apărut un număr tot mai mare de dovezi care implică tehnologia, în special smartphone-urile și rețelele sociale.

Așadar, împrumutând conceptul de securitate cibernetică „red teaming¹” – practica de a angaja o entitate care să se prefacă a fi inamicul, căutând vulnerabilități și încercând să pirateze o rețea sau o organizație – am decis să întreb ChatGPT cum ar putea „diavolul” să împiedice dezvoltarea adolescenților în era digitală. Ce modalitate mai bună de a înțelege coroziunea discretă și continuă a spiritului uman, decât aceea de a intra în chiar capul necuratului?!

Și iată-l cum a început:

”Dacă aș înțelege asta ca pe un experiment mental – imaginându-mi „diavolul” în sens metaforic – cea mai eficientă modalitate de a distruge următoarea generație, fără ca aceasta să-și dea seama, ar fi prin coroziunea lentă și imperceptibilă a spiritului uman, mai degrabă decât prin atacuri evidente.”

Din punctul meu de vedere, indiferent dacă Dumnezeu există sau nu, spiritualitatea este o parte profundă a naturii umane, modelată de selecția naturală și evoluția culturală, esențială pentru înflorirea și autodepășirea ființei umane. Îngerii noștri ne ridică și ne îndepărtează de preocupările mundane. Demonii noștri interiori ne trag în jos, ne fac să devenim mai egoiști și mai ușor de ispitit.

În cartea mea, The Anxious Generation, am dedicat un întreg capitol „degradării spirituale”, deoarece o mare parte din viața online îi trage pe oameni „în jos”. Crescând online, copiii învață să trăiască în moduri care contrazic direct sfaturile pe care ni le dau marile tradiții spirituale ale lumii. Meditație, iertare și limite sacre care nu trebuie încălcate? Uitați de asta! Online, copiii sunt stimulați permanent, presați să-i judece instantaneu pe ceilalți și se uită la videoclipuri care încalcă orice tabu imaginabil.

Puteți observa o schimbare bruscă a sănătății spirituale a tinerilor americani într-un sondaj național de lungă durată realizat în rândul elevilor de liceu, puși să bifeze, printre altele, și dacă viața li se pare ”adesea lipsită de sens”. Figura de mai jos arată procentul celor care au răspuns că sunt „de acord” sau „total de acord” cu acest enunț. Pe vremea când generațiile anterioare (X și milenialii) erau la liceu numerele au fost mici și se aflau chiar într-o ușoară scădere. Dar, în jurul anului 2013, odată cu intrarea generației Z în setul de date, percepția lipsei de sens a crescut vertiginos.

Figura 1[^2]

În continuarea acestui eseu, voi retipări planul în șapte pași al lui ChatGPT, cu caractere italice, urmat de propriul meu comentariu.

Erodează atenția și concentrarea acesteia asupra momentului prezent

”Dacă tinerii nu se pot concentra profund, nu pot învăța, crea sau iubi bine. Stimulările permanente, scrollingul necontenit, notificările generează micro-explozii de dopamină, iar ei devin prizonierii unei capcane subtile, în care se vor simți ocupați, ”conectați”, chiar informați în vreme ce, în realitate, capacitatea lor de gândire și concentrarea asupra prezentului se erodează continuu. Vor fi mulțumiți, deoarece nu vor înțelege niciodată ceea ce au pierdut.”

Noi, cei din lumea educației am obsevat această schimbare concretă la elevii noștri din ultimul deceniu: le este tot mai greu să citească cărți, să stea la un curs de 75 de minute, sau să-și facă temele. Aceasta nu este doar o observație despre ”copiii din ziua de azi”; este ceea ce ei înșiși au început să spună în jurul anului 2015, când au început brusc să se plângă tot mai mult de „dificultățile de gândire sau de concentrare” pe care le întâmpină.

Figura 2[^3]

De îndată ce viața și conștiința au trecut pe smartphone-uri, tinerilor le-a fost tot mai greu să se implice în ceea ce, în opinia lui Cal Newport⁴ se numește ”muncă profundă”, iar în aceea a diavolului ”atenție și concentrare”.

Pe măsură ce tinerii își pierd capacitatea de a fi pe deplin prezenți atunci când îndeplinesc o sarcină, citesc o carte sau se află împreună cu un prieten sau un partener romantic, ei devin tot mai puțin predispuși să aibă succes în dragoste și în muncă – cele două domenii despre care psihologii, începând cu Freud, au fost de acord că sunt de o importanță hotărâtoare pentru starea de bine. Atunci când distragerile constante fac dragostea și munca tot mai superficiale și mai fragmentate, este logic ca viața să pară, de asemenea, tot mai lipsită de sens.

Confuzia dintre scop și identitate

”Dacă sensurile se estompează – familia, comunitatea, națiunea, credința, vocația – tinerii vor devia. Vor fi încurajați să considere identitatea infinit de fluidă și performativă, gestionată constant în vederea obținerii aprobării externe (aprecieri, urmăritori), în loc să fie înrădăcinată în valori sau angajamente durabile. Acest lucru îi face maleabili, anxioși și dependenți de validarea externă.”

Aici, diavolul folosește cuvântul care explică cel mai bine de ce unii copii au fost împinși într-o groapă a disperării, în timp ce alții și-au menținut poziția, rămânând bine ancorați. În cercetarea noastră pentru The Anxious Generation, am descoperit, împreună cu Zach Rausch, că aceia care erau înrădăcinați în valori morale comune și obligatorii, beneficiau de o oarecare protecție împotriva efectelor negative ale copilăriei guvernate de telefon. Adolescenții care au relatat despre importanța religiei în familia lor sufereau mai puțin de depresie și anxietate. La fel s-a întâmplat și cu cei auto-declarați conservatori, care trăiesc în general într-o matrice morală mai constrângătoare, în timp ce progresiștii își propun să acorde oamenilor mai multă libertate în alegerea valorilor și crearea propriilor identități. Iată reprezentarea grafică a datelor din Figura 1 în funcție de politică și religiozitate:

Figura 3[^5]

Am constatat că, între 1991 și 2011, diferențele dintre cele patru grupuri au fost relativ mici, dar apoi liniile s-au extins. Figura 3 arată că liberalii din familii seculare au fost cei mai predispuși să fie absorbiți de lipsa de sens în timpul „marii re-configurații a copilăriei”, perioada 2010-2015, în care adolescenții au renunțat la telefoanele cu clapetă pentru smartphone-urile încărcate cu aplicații de socializare.

Un copil care își construiește o identitate adultă inspirându-se dintr-un set stabil și testat în timp de valori, credințe și povești, inculcate de adulți de încredere, aparținători ai unei tradiții religioase sau filozofice, se va descurca mult mai bine decât un copil care încearcă să-și construiască singur o identitate adultă, inspirându-se dintr-un miliard de fragmente de conținut scurt și efemer, produse în mare parte de tineri și roboți, care nu pot fi asamblate într-o viziune coerentă asupra lumii.

Bombardează-i cu informație, dar privează-i de înțelepciune

”Faceți totul disponibil instantaneu, dar eliminați orice îndrumare referitoare la cum să evalueze, să aleagă și să interpreteze informația. Dați-le o infinitate de răspunsuri fără a-i învăța să pună întrebări bune. În ceața creată astfel, adevărul și minciuna par la fel de alunecoase, așa că cinismul devine natural. O generație care se îndoiește de orice, nu crede în nimic.”

Pentru a scrie prima mea carte, The Happiness Hypothesis, am citit întreaga literatură sapiențială pe care am putut-o găsi, din Orient și din Occident.

Am extras 10 afirmații psihologice comune și apoi le-am evaluat din perspectiva psihologiei moderne. Perspectiva anticilor asupra relațiilor sociale și a conștiinței era atemporală și prețioasă. Nu că oamenii din Roma antică, Israel, India și China ar fi fost mai inteligenți sau mai înțelepți decât noi; este vorba de faptul că avem avantajul de a citi doar cărțile și ideile pe care strămoșii noștri le-au considerat demne de păstrat de-a lungul a o sută de generații.

Totuși, oricine a crescut într-o harababură de rețele sociale și gunoaie IA este cufundat în conținut generat în ultimele săptămâni și care a devenit popular nu pentru că transmite vreun dram de cunoaștere, ci grație numărului de aprecieri, vizualizări sau gradului de vizibilitate al celor ce l-au distribuit. În lipsa priceperii de a ști ce este adevărat și ce nu, și a posibilității de a împărtăși o realitate consensuală cu o comunitate stabilă de concetățeni, pe o perioadă lungă de timp, suntem precum descendenții lui Noe în zilele de după distrugerea Turnului Babel. Nu ne putem înțelege unii pe alții și nu putem înelege nici lumea în care trăim.

Înlocuiți relațiile reale cu simulacre

”Încurajați utilizarea unor ”înlocuitori” digitali pentru prietenie, dragoste și chiar relații intime. Oamenii vor acumula tot mai multe ”conexiuni”, dar se vor simți mai singuri decât niciodată. Legăturile superficiale sunt mai ușor de monetizat și manipulat decât legăturile profunde familiale, de prietenie sau din cadrul comunității. Tragedia este că ”utilizatorii” nu mai realizează diferențele dintre acestea și conexiunile reale.”

Diavolul vizează relațiile reale, deoarece cercetările arată în mod constant că a avea relații apropiate este unul dintre cei mai buni predictori ai fericirii. El deteriorează indirect aceste relații, punând cantitatea în detrimentul calității. Majoritatea tinerilor au conturi pe mai multe platforme așa că, sunt nevoiți să depună un efort din ce în ce mai mare și au nevoie de tot mai mult timp pentru a ține pasul cu ”tendințele” și prietenii virtuali. Se estimează în prezent că adolescenții petrec, în medie, cinci ore pe zi doar pe platformele de socializare. Acest lucru îngreunează contactele reale cu alți tineri, iar timpul alocat activităților împreună, în aer liber, sau pur și simplu a discuțiilor devine tot mai puțin, uneori chiar dispare cu desăvârșire. Unele dintre activitățile care consolidează legăturile, cum ar fi atingerea fizică, mesele luate împreună și mișcarea sincronă, sunt imposibile online.

Dar, nu vă faceți griji! Industria tehnologică are un leac pentru bolile pe care le provoacă. După cum a explicat Mark Zuckerberg, americanul obișnuit are mai puțin de trei prieteni, dar își dorește 15. ”Partenerii” de inteligență artificială ai Meta vor umple acest gol! Și nu este vorba doar despre prieteni. Conform unui memoriu de politică internă, aprobat de întreaga conducere a companiei, boților Meta li s-a permis să se angajeze în ”conversații senzuale” cu copiii. De ce ar trebui tinerii să învețe să flirteze, să se întîlnească, și să se angajeze într-o relație serioasă cu o persoană reală de sex opus (sau nu) – riscând să dea greș, să eșueze – când există, iată, o sursă nesfârșită de parteneri virtuali cu corpuri, voci și fetișuri personalizabile, care nu îi vor face niciodată de rușine, abandona sau contrazice?

Normalizați hedonismul, patologizați disciplina

”Convinge-i că exprimarea de sine, confortul și consumul sunt cele mai importante bunuri, în timp ce reținerea, sacrificiul și angajamentul pe termen lung sunt opresive. În acest fel, vor celebra indulgența în timp ce vor batjocori tradiția și disciplina – singurele care generează putere și libertate de-a lungul generațiilor.”

Copiii sunt antifragili. Trebuie să facă lucruri dificile, iar și iar, să sufere eșecuri și pierderi, pentru a deveni adulți puternici și independenți. Cheia maturizării constă în faptul că creierul nostru ne oferă un flux plăcut de dopamină de fiecare dată când facem progrese către un obiectiv, iar dopamina ne va crește motivația de a continua. Vrem ca urmașii noștri să urmărească obiective pe termen lung și să simtă o mulțumire profundă atunci când reușesc, mai ales depășind cu trudă obstacolele care le stau în cale pe întreg parcursul drumului. Pe de altă parte, disciplina este capacitatea de a persista pe o cale chiar și atunci când s-ar putea ca, măcar pentru un timp, să nu existe nici progres și nici recompense.

Smartphone-urile oferă o modalitate de a sparge sistemul de recompense, oferind tinerilor premii mici, la intervale previzibile, ca la păcănele. Totul este gamificat; totul aduce mai multă dopamină în doar câteva minute. De ce să urmărești proiecte pe termen lung (diplomă de studii, iubit sau iubită, loc de muncă etc.), când poți căpăta atât de multă plăcere fără a te ridica măcar de de pe scaun?

Există tineri care prosperă la 20 de ani, dar într-un procent mult mai mic pentru oricare dintre cele cinci generații anterioare. Un motiv este că atât de mulți au căzut în capcana platformelor concepute pentru a-i atrage, de la rețelele sociale și jocurile video la pornografie sau noul flagel al pariurilor sportive online, care a început să afecteze și băieții de liceu. Asemenea fumătorilor de opiu din sec. al XIX-lea, utilizatorii înrăiți ai acestor produse sunt dependenți, captivi, nedisciplinați și nefericiți.

Subminați încrederea dintre generații

”Semănați suspiciune între părinți și copii, profesori și elevi, bătrâni și tineri. Dacă fiecare figură de autoritate este portretizată ca fiind nedemnă de încredere sau învechită, generația următoare își pierde rădăcinile – izolată de înțelepciunea moștenită și forțată să navigheze prin lume doar cu sprijinul algoritmilor.”

Până acum, înțelepciunea acumulată a unei comunități a fost transmisă pe verticală, de la generațiile mai în vârstă la cele mai tinere, cu un anumit grad de variație și inovație la fiecare pas. Copilăria guvernată de telefon a redirecționat transmiterea culturală la scară planetară, întorcând-o lateral pe măsură ce transmiterea de la egal la egal o înlătură pe cea intergenerațională. Chiar dacă părinții depun eforturi mari pentru a transmite tradițiile familiale, numărul de megaocteți de informații pe care îi pot transmite este mic în comparație cu teraocteții de conținut care vin de la colegi, influenceri și roboți.

Desigur, tehnologia a schimbat transmiterea cunoștințelor timp de secole, iar pe măsură ce ritmul schimbării s-a accelerat, înțelepciunea bunicilor noștri părea tot mai puțin utilă. Totuși, au existat întotdeauna căi largi de transmitere intergenerațională, inclusiv cărți, care erau mult mai citite de tineri înainte de a avea smartphone-uri. Chiar și televiziunea a fost un conector puternic, expunându-i pe copiii din generația Boomer și din Generația X la un număr mare de filme și emisiuni TV din deceniile anterioare. Edmund Burke a pledat pentru necesitatea transmiterii verticale în 1790: ”Ne este teamă să-i punem pe oameni să trăiască și să facă afaceri, fiecare pe baza propriei pregătiri; pentru că bănuim că, la nivel individual, avem cu toții lacune importante și că am face mai bine să ne folosim de capitalul general al națiunilor și al epocilor”.

Planul diavolului este să-i izoleze pe tineri de acest capital și să-i forțeze să facă dificila tranziție către vârsta adultă „beneficiind doar de îndrumarea colegilor de generație și a algoritmilor”.

Transformă totul într-o piață

”Dacă fiecare experiență – jocul, arta, sexul, spiritualitatea, chiar și prietenia sau iubirea – se poate vinde sau cumpăra, atunci nimic nu rămâne sacru. Tinerii pot confunda consumul cu sensul, fără să realizeze niciodată că profunzimea impune ca unele lucruri să fie de neprețuit.”

Se spune tot mai adesea că ”utilizatorii” rețelelor de socializare nu sunt clienții. Ei sunt produsul – atenția lor este absorbită prin ochi și vândută agenților de publicitate. Tinerii sunt cea mai apreciată pradă, deoarece, odată

blocați în platforma ta, le poți extrage atenția pentru mulți ani de acum înainte.

Parte a daunelor produse în timpul extragerii este că tinerii ajung să vadă pe toți și totul în viață ca pe un fel de marfă care trebuie consumată, repostată sau exploatată în osteneala nesfârșită de a-și gestiona brandul online. Freya India, o scriitoare din Generația Z, care face parte din echipa mea de la After Babel, arată cum competiția nebună pentru aprecieri de pe rețelele de socializare le împinge pe fete să-și transforme iubiții în cameramani cu normă întreagă, iar înmormântarea unui părinte sau o vizită la Auschwitz într-un prilej pentru un selfie sexy. Titlul viitoarei cărți a Freyei este Girls®: Generation Z and the Commodification of Everything.

Concluzie: Învățând de la Echipa Roșie

Chat GPT și-a încheiat planul cu acest epilog:

”Pe scurt: dacă aș fi diavolul, aș distruge următoarea generație nu prin teroare sau violență, ci prin distragerea atenției, deconectare și erodarea lentă a sensului. Nici măcar nu ar observa, pentru că toate astea ar părea libertate și divertisment.”

Acești trei termeni — distragerea atenției, deconectarea și erodarea sensului – rezumă proiectul diavolului. Pentru a-i apăra pe tineri, avem nevoie de o tehnologie care promovează opusul: concentrarea, conexiunea și sensul. Telefoanele obișnuite și e-readerele conferă, în general, astfel de beneficii. Dar, privind în urmă la devastarea sănătății mintale, a relațiilor, a atenției și a sensului adolescenților, care a avut loc începând cu 2012, cred că suntem forțați să concluzionăm că smartphone-urile, tabletele și rețelele sociale au făcut lucrarea diavolului.

În The Happiness Hypothesis am scris că fericirea nu este generată din exterior (prin obținerea a ceea ce îți dorești) și nici, în primul rând, din interior (prin acceptarea lumii așa cum este). Ea este generată, mai degrabă, din integrare și relaționarea cu ceilalți, precum și din accesul la transcent, toate acestea necesitând timp și determinare. Iar omul matur nu le mai poate obține dacă și-a petrecut pubertatea pe smartphone-uri și platforme de socializare.

Așadar, dacă vrem ca următoarea generație să dezvolte concentrare, conexiune și convingerea că viața are un sens, trebuie să amânăm complet debutul vieții online până la sfârșitul perioadei de învățare rapidă și formare a conexiunilor cerebrale, cunoscută sub numele de pubertate, care se termină pentru majoritatea copiilor până la vârsta de 16 sau 17 ani. Acesta a fost scopul celor patru reguli pe care le-am propus în The Anxious Generation: 1) fără smartphone-uri înainte de liceu; 2) fără rețele sociale înainte de 16 ani; 3) fără telefoane la școală, până în clasa a XII-a și 4) mai multă independență, joc liber și responsabilitate în lumea reală.

Atunci când sunt puse în practică împreună, aceste patru norme oferă copiilor timpul și posibilitatea de de a se juca liberi, de a lega prietenii, de a citi cărți, de a-și dezvolta o identitate stabilă și de a învăța să se concentreze.

Putem salva generațiile viitoare. Putem reduce procentul atât de ridicat al celor care cred că „viața pare adesea lipsită de sens”. Putem – și trebuie să-l învingem pe diavol și să recuperăm copiii, readucându-i lumea reală.

Jonathan Haidt – este un renumit psiholog social american, autor și profesor la NYU Stern, cunoscut pentru cercetările sale privitoare la moralitate, polarizarea politică și recentul declin al sănătății mintale la adolescenți, legat de rețelele sociale. El a dezvoltat The Moral Foundations Theory (Teoria Fundamentelor Morale), explicând diferite perspective morale, și a scris bestselleruri precum The Righteous Mind (Mintea cinstită) și The Anxious Generation (Generația anxioasă), pledând pentru revenirea la o copilărie fără smartphone-uri.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici