Întrebat deunăzi cine și cum i-ar putea convinge pe profesori să accepte cu mai multă ușurință vaccinul anticovid, dl. Sorin Câmpeanu, altminteri singurul ministru al actualului guvern care pare competent și dispus să lupte cu adevărat pentru salvarea domeniului pe care îl diriguiește, răspundea, printre altele, că profesorii ar trebui să fie ”mai pregătiți decât media din perspectiva deschiderii față de știință”[1.]

Mi se pare ciudat că tocmai dl.Câmpeanu pare să nu realizeze că utilizând un asemenea poncif pur propagandistic se adresează doar acelui segment al populației format cu predilecție din cei care, mesmerizați de mijloacele media, vedetele politice și ”experții” preferați, se declară trup și suflet de partea ”științei”, fără să aibă, în realitate, prea multe tangențe cu aceasta. Adică celor deja convinși și nicidecum celor pe care ar vrea dumnealui să-i convingă.

Ne-am fi așteptat ca atât d-sa cât și măcar o parte a colegilor săi de guvernare să înțeleagă că în imensa majoritate a cazurilor refuzul vaccinului nu este nici pe departe o atitudine anti-știință. Și că, spre deosebire de cei care exaltă binefacerile (incontestabile) ale științei în primul rând pentru a obține astfel un ascendent moral și intelectual asupra restului populației, considerată ”needucată” și ”primitivă” la grămadă, mulți dintre cei care nu se grăbesc la vaccinare (printre care și un număr însemnat de cadre didactice) posedă acel dram de cultură generală grație căruia pot pricepe limitele cunoașterii umane, nefiindu-le cu totul străine nici greșelile comise de-a lungul timpului, în numele științei.

Astfel, ca să dau doar câteva exemple din zecile, sau chiar sutele posibile, frenologia sau lobotomia erau considerate cândva ”știință de ultima oră”, pentru ca între timp să se fi dovedit, fără putință de tăgadă, doar niște șarlatanii pseudoștiințifice.

Frenologia, care pretindea că diagnostichează bolile mintale și, precum multe alte invenții din secolul al XIX, cum ar fi medicamentele care conțineau radiu, a dispărut total după a doua jumătate a secolulul XX.[2]

Iar lobotomia, o intervenție chirurgicală în care, practic, sunt distruse părți ale cortexului frontal al creierului, a ucis sau, în cel mai bun caz, a transformat în legume sute de mii de pacienți pe an, începând aproximativ din 1935 (Edgar Moniz inventatorul procedurii a fost recompensat, în 1949, chiar cu Premiul Nobel!) și până prin anii ‘80, când s-a renunțat definitiv la ea.[3]

Asta ca să nu mai vorbim despre marile scandaluri care au lovit industria farmaceutică, printre care le amintim, la repezeală, pe cel al antiinflamatorului Vioxx, căruia îi sunt atribuite cel puțin 40 000 de decese doar în SUA[4], și pe cel al Talidomidei[5], un sedativ și antivomitiv insuficient testat, care a izbutit să schilodească o întreagă generație.

Născuți cu malformații grave, copiii afectați de talidomidă – care se administra în special femeilor, în primul trimestru de sarcină – fie au fost abandonați de părinți și lăsați să moară, fie unii dintre ei au trecut prin operații dureroase și au fost nevoiți să poarte membre artificiale, de altfel aproape complet nefuncționale, ”medicamentul minune”, cum era considerat în momentul punerii sale pe piață, distrugând astfel nu doar viețile copiilor mutilați, ci și pe cele ale părinților care, de multe ori, au sfârșit prin a se sinucide.

Pe de altă parte, celor care știu cu adevărat carte (mă feresc de cuvântul ”educați” care de multe ori poate să însemne, pur și simplu, doar ”bine dresați”) nu le este deloc străin faptul observat încă din 1947  de economistul Ludwig von Mises[6], anume că pretextul științific este utilizat deseori pur și simplu pentru a modela lumea, dictându-le oamenilor ce anume trebuie să facă.

” Planificatorii pretind că planurile lor sunt științifice și că, așa stând lucrurile, oamenii decenți și bine intenționați nu se pot afla niciodată în dezacord cu acestea”, scria el în Planned Chaos (Haosul planificat)[7], o carte care descria realitatea planificării centralizate a socialismului, în ambele sale variante: cea naționalistă (nazismul), și cea internaționalistă (comunismul).

Așa cum spuneam, cei mai mulți oameni sunt convinși de utilitatea științei, iar Mises a fost, absolut sigur, unul dintre aceștia. Susținând, însă, că ea nu ne poate impune nici conduita și nici scopurile, care de fapt și de drept aparțin domeniului subiectiv al judecăților de valoare. Oamenii nu împărtășesc aceleași valori și nimeni nu are dreptul de a și le impune pe ale sale,  obligându-i  pe toți ceilalți să  se supună unor planificatori supremi.

De exemplu, atunci când Greta Thunberg, care nu a absolvit, deocamdată, nici măcar liceul, ne vorbește despre schimbările climatice, mesajul nu este că planeta se încălzește și că oamenii au o influență directă asupra acestui fenomen, ci acela că ar trebui să adoptăm cu toții planul ei (vorba vine) și al altora de aceeași teapă, plan care presupune renunțarea la carne și înlocuirea acesteia cu viermi de făină, abandonarea călătoriilor, impozitul pe combustibili fosili și așa mai departe.

Iar multimiliardarul Bill Gates care, de asemenea, nu are niciun fel de pregătire științifică (dacă Thumberg salvează planeta chiulind de la școală, Gates a renunțat de asemenea la cursuri în anul trei de facultate[8]), este de părere că țările bogate ar trebui să treacă la carne 100% sintetică, al doilea cel mai  bogat om din lume livrând, printre altele, chiar și ”metode” de schimbare a comportamentului uman.[9]

Începând cu primăvara lui 2020, odată cu izbucnirea pandemiei, liderii politici de pretutindeni au pretins permanent că ascultă recomandările ”experților științifici”. Și asta în ciuda faptului că imensa majoritate a dezacordurilor fundamentale nu erau de natură științifică.

Dacă ”distanțarea socială” ”salvează vieți” (încă două poncife, dintre cele mai grețoase), trebuiesc, oare, închise afacerile? Și dacă da, care anume? Pot fi oamenii obligați să nu se mai întâlnească și să stea departe unii de alții chiar și pe stradă sau în magazine? Trebuie izolați (sau chiar internați cu forța) asimptomaticii? Purtarea măștilor poate fi doar recomandată, sau trebuie impusă cu de-a sila? Poate fi interzisă libera exercitare a credinței? Ce trebuie făcut atunci când oamenii refuză să se conformeze ordinelor?

Întrebări extrem de importante, fără doar și poate, dar de natură etică, știința constituindu-se doar într-un instrument capabil să ajute la luarea unor decizii.

Problemele complexe necesită soluții complexe și coerente, inteligibile din punct de vedere rațional și, în același timp, acceptabile din punct de vedere moral.

Iată de ce externalizarea acestora către tot soiul de psihopați stăpâniți de complexul Mesia[10], lipsiți atât de repere morale cât și de respect pentru știința adevărată, obiectivă, care, prin definiție, nu se poate pune niciodată, dar absolut niciodată în slujba politicii, au trezit suspiciuni dintre cele mai rezonabile, mai ales printre oamenii cu deschidere spre cunoaștere, capabili să înțeleagă, printre altele, de ce trebuie să ne temem de ”planificatorii” care pretind ascultare prevalându-se de faptul că proiectele lor sunt ”științifice”.

Având în vedere hibrisul dezlănțuit, comportamentul deseori de-a dreptul halucinant al guvernanților și al ”științificilor”, contradicțiile și enormitățile pe care am avut prilejul să le auzim în decursul ultimului an pe diverse programe de televiziune, sau să le citim în presa afiliată puterii politice, precauțiile oamenilor sunt întru totul justificate.

Mai cu seamă că unele așa zise măsuri antipandemice (cum ar fi, de exemplu, obligația de a purta mască în apă, pe vârf de munte, la plajă sau chiar pe stradă, în locurile neaglomerate) nu doar că n-au nicio legătură cu știința sau frizează ridicolul, dar sunt încercări manifeste de umilire și batjocorire a populației.

După cum, silirea copiilor să poarte mască la ora de sport sau în parc se constituie într-unul dintre cele mai odioase abuzuri asupra minorilor comise în întreaga perioadă scursă de la dispariția fascismului și până azi.

Era inevitabil ca asemenea mizerii să sperie oamenii, insuflându-le neîncredere. Dar nu în știința normală, aliatul nostru de fiecare zi, ci în bezmeticii care au transformat-o într-o marionetă.

Nedeea Burcă