În urma păcii de la Passarowitz, din iulie 1718, Imperiul otoman a fost nevoit să cedeze Oltenia Imperiului Habsburgic. Doar că în numai 17 ani, austriecii au fost nevoiți șă-și ia lumea-n cap, Kleine Walahei, adică Micuța Valahie, dovedindu-se o nucă prea tare pentru dânșii. Astfel, așa cum scrie Alex Mihai Stoenescu în Istoria Olteniei ”ordinea germană” s-a lovit aici de fenomenul ”bejaniei”, adică fuga de pe moșii a țăranilor care dispăreau frecvent din satele lor de câmpie, retrăgându-se înspre munți, în zonele cu păduri și văi ascunse și reapărând după o vreme, surprinzător, în ariile de unde plecaseră, ceea ce deruta autoritățile permițând totodată boierilor să falsifice continuu valoarea producției prin nedeclararea numărului exact de țărani. O altă consecință a acestui fapt era că numărul exact al populației supuse taxării rămânea, în ciuda tuturor eforturilor. nedefinit.

Totodată, haiducia luase o asemenea amploare încât se spunea că un flăcău care nu luase niciodată, măcar pentru scurtă vreme, calea codrului, n-avea nicio șansă de însurătoare. Iar când austriecii au încercat să impună oltenilor catolicismul, construind o catedrală catolică la Craiova, aceasta a sfârșit prin a fi dărâmată imediat după finalizare.

Lovitura cea mare va veni, însă, în 1726, când un convoi de douăzeci de căruțe, care transporta banii din taxele strânse în Croația, Ungaria, Banat Și Transilvania, a fost atacat și jefuit la Dragășani.