J.M. Barry este un istoric american, autorul, printre altele, al unei cărți celebre despre pandemia din 1918. El este de părere că lecția cea mai importantă care se poate desprinde din cele întâmplate atunci este că, în asemenea situații, liderii trebuie să spună adevărul, oricât de groaznic ar fi acesta. Și că minciunile guvernanților care au încercat să ascundă gravitatea situației, au creat mai multă teamă, mai multă izolare și mai multă suferință pentru toată lumea.

”Oamenii și-au pierdut încrederea în autorități, iar liantul de bază al oricărei societăți este încrederea”, a scris el, într-un articol recent din New York Times. ”Neștiind pe cine sau ce să creadă, ei au devenit însingurați și străini unul de celălalt.”

Reproducem, mai jos, discuția dintre istoricul american și jurnalistul Sean Illing, despre costurile nesincerității guvernanților de la 1918, precum și despre felul în care liderii ar trebui să echilibreze tensiunea dintre adevărul care se cere rostit și încercarea de a nu induce panica.1

Sean Illing

Este pandemia actuală asemănătoare celei din 1918?

John M.Barry

Nimic din ce am văzut după 1918 nu suportă nici cea mai mică asemănare.

Sean Illing

În ce fel este diferită situația noastră de astăzi față de aceea cu care ne-am confruntat în 1918?

John M.Barry

În 1918, majoritatea copleșitoare a celor care au murit aveau între 18 și 45 de ani. Aproximativ două treimi dintre decedați făceau parte din această grupă de vârstă. În 1918, peste 90% dintre morți erau persoane sub 65 de ani. Este, așadar, evident că vârstnicii anului 1918 s-au confruntat, în tinerețe, cu un virus ușor, dar îndeajuns de apropiat, astfel încât erau deja protejați de imunitatea naturală. O altă diferență o constituie perioada de incubație care era, pe atunci, de aproximativ două zile, aproape niciodată mai mult de patru. Perioada de incubație a noului coronavirus este de peste două ori mai lungă, ceea ce e atât bine, cât și rău. Partea bună constă în faptul că bolnavii pot fi identificați și izolați, ceea ce, în 1918, era aproape imposibil. Din păcate, asta înseamnă și că acest virus poate infecta mult mai mulți oameni. Este infinit mai contagios decât gripa. Iată și o altă diferență pozitivă: în ciuda contagiozității, rata mortalitații pare a fi, de data aceasta, mai scăzută. În 1918, procentul decedaților, cel puțin în Occident, a fost de aproximativ 2%. Iar, în alte părți ale lumii, cu mult mai mare. A murit atunci mai bine de 7% din populația Iranului și aproximativ 5% din populația Mexicului.

Astfel încât, în 1918, au murit aproape 100 de milioane de oameni.

Sean Illing

Care credeți că a fost cea mai mare greșeală a guvernelor, a comunităților locale, a indivizilor din vremea aceea?

John M.Barry

Guvernele au mințit. Au mințit despre tot. Era război. Au existat lideri politici și oficiali ai sistemelor de sănătate publică care le-au spus oamenilor că este vorba doar de o gripă obișnuită, doar că purtând un alt nume. Pur și simplu nu le-au spus oamenilor adevărul despre ceea ce se întâmpla.

Sean Illing

Cât timp a durat până când realitatea le-a explodat în față?

John M.Barry

Nu mult. Oamenii au înțeles destul de repde ce se întâmplă atunci când au început să le moară rudele și vecinii, la 24 de ore de la apariția simptomelor. Oamenii ieșeau pe străzi sângerând din nas, din gură și din urechi. A fost cumplit. Toată lumea a înțeles foarte repede că aceasta nu este o gripă obișnuită.

Sean Illing

Și care au fost consecințele acelor minciuni?

John M.Barry

A fost un dezastru. Oamenii și-au pierdut credința în absolut orice – în guvern, în ceea ce li se spunea, unii în ceilalți. A urmat o teribilă însingurare. Pentru că, odată cu prăbușirea încrederii, începi să te simți foarte singur și acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în decursul unei crize de o asemenea anvergură. De obicei, în timpul marilor dezastre, oamenii devin solidari. S-a întâmplat și asta, în unele locuri. Dar, în cartea mea, am scris despre dezintegrarea treptată a încrederii la toate nivelurile societății și cascada de prăbușiri care a urmat. Au existat, însă, și consecințe practice. De exemplu, lipsa de încredere a făcut mult mai dificilă punerea în aplicare a măsurilor critice în timp util, deoarece oamenii nu mai credeau ceea ce li se spunea. Iar atunci când guvernele au fost nevoite să fie transparente în legătură cu situația, era deja prea târziu. Virusul era deja larg răspândit. Așadar, minciuna și lipsa de încredere costă vieți.

Sean Illing

Ați citat un om de știință din acea perioadă care spunea că omenirea se află la câteva săptămâni distanță de ieșirea din civilizație și extincția totală. Cât de cumplită devenise viața oamenilor?

John M. Barry

Îngrozitoare. În unele locuri era ceva mai bine, desigur. Însă Crucea Roșie a raportat cazuri de oameni care, în comunitățile rurale, au murit de foame, deoarece panica devenise atât de intensă încât lumea se temea să le ducă de mancare. Societatea a fost împinsă până în pragul răului absolut.

Sean Illing

Dvs., care ați cercetat și cunoașteți bine pandemia din 1918, cum credeți că poate fi rezolvată tensiunea dificilă dintre a spune publicului ceea ce trebuie să știe, și încercarea de a nu induce panica în masă?

John M. Barry

Ei bine, aceasta este întrebarea. Nu am studii științifice care să confirme că am dreptate, însă, părerea mea este că oamenii se pot confrunta mult mai bine cu adevărul și realitatea, decât cu incertitudinea. Atunci când ne uităm la un film de groază, imaginația noastră este aceea care face monstrul să fie atât de înfricoșător. Atunci când devine concret devine, totodată, și mai ușor de înfruntat. Acesta este motivul pentru care urăsc sintagma ”comunicarea riscurilor”, deoarece ea implică gestionarea adevărului. În opinia mea, adevărul nu trebuie ”gestionat”. El trebuie spus!

Sean Illing

Răspunsul inițial al preșdintelui Trump la această criză a fost de a-i minimaliza gravitatea. Cred că tonul tuturor s-a schimbat, practic, în acest moment, dar oare cât ne-au costat toate aceste bâlbe și ezitări de la început?

John M. Barry

Nu se întreabă aproape nimeni cât ne-a costat. Cel mai bizar este că el a fost întotdeauna direct interesat să fie sincer. Și nu există nicio indoială că, în spatele ușilor închise, a fost informat despre situația reală, i s-a comunicat adevărul dur și rece. Dar a ales ca, în cadrul comunicării publice, să-l reducă la minimum, iar asta ne-a costat, în proporții greu de cuantificat, deocamdată.

Sean Illing

În ce măsură este comparabil răspunsul colectiv din acest moment cu acela din 1918?

John M. Barry

Ei bine, nu putem spune că, în 1918, a existat cu adevărat un răspuns colectiv. Totul a variat de la o societate la alta. Dar, uite, există oameni care spun acum că acest virus este un complot democratic, menit să submineze președinția. Nimeni nu știe cu adevarat ce se va mai întâmpla pe parcurs. Rămâne deschisă întrebarea dacă vom face față acestei provocări, la nivel colectiv. Suntem încă la început.