Joseph Downing

Revoltele au izbucnit în Nanterre, o suburbie a Parisului, în urma împușcării mortale de către poliție a unui băiat de 17 ani, pe nume Nahel M. O anchetă asupra morții acestuia este în desfășurare, dar situația a stârnit deja proteste și furie. Oricare ar fi concluzia investigației, incidentul face parte dintr-o problemă complexă, adânc înrădăcinată în Franța. Este suficient să ne reamintim violențele din 2005, care s-au răspândit în suburbiile orașului și au durat mai bine de trei săptămâni, forțând țara să intre în starea de urgență. Multe dintre problemele din spatele tulburărilor de atunci au rămas nerezolvate până în ziua de azi, fiind chiar agravate de relația tot mai proastă a populației cu poliția.

În timpul activității mele de teren, extinsă în suburbiile din Paris, Lyon și Marsilia, am văzut și auzit la prima mână nemulțumirile care sunt strigate acum pe străzile din Nanterre.

Suburbiile și sărăcia

Anumite suburbii ale marilor orașe franceze au suferit, de zeci de ani,  ”hiper-marginalizare”, cea mai gravă din Europa. Aici, locuința și școala de proastă calitate se combină cu izolarea geografică și cu rasismul, făcând practic imposibilă orice tentativă a oamenilor de a-și îmbunătăți situația. Este de multă vreme dovedit că, atunci când aplică pentru un loc de muncă, oamenii care trăiesc în suburbiile sărace se pot aștepta să fie discriminați chiar pe baza adresei la care locuiesc. Discriminarea merge până într-acolo încât până și faptul de a avea un anumit nume pe CV te poate exclude de la angajare.

Prin urmare, nemulțumirile în rândul tinerilor au tot crescut, de-a lungul deceniilor. Primele revolte de această factură au avut loc la Lyon, încă în anii 1990.

Și totuși, în afara momentelor de criză, conducerea franceză nu a făcut nicio încercare de a aborda problemele care provoacă atâta furie în suburbii.

Președintele Emmanuel Macron vorbește despre reindustrializarea Franței și revitalizarea economiei. Dar viziunea sa nu include niciun plan de utilizare a creșterii economice astfel încât aceasta să creeze oportunități pentru cei din suburbii sau, privit invers, pentru a valorifica potențialul suburbiilor în scopul stimulării creșterii economice. În două mandate prezidențiale, el nu a reușit să elaboreze o politică coerentă de rezolvare a măcar unora dintre problemele cheie ale suburbiilor.

Brutalitatea poliției

Dincolo de incidentul de la Nanterre, brutalitatea poliției este un subiect care stârnește o mare îngrijorare în Franța. La începutul acestui an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul extraordinar de a critica direct poliția franceză pentru ”folosirea excesivă a forței” în timpul protestelor împotriva reformei pensiilor a lui Macron. Poliția pare blocată în abordarea totul sau nimic. Într-un interviu recent pe care l-am realizat pentru un documentar despre suburbiile din Marsilia, locuitorii au indicat micșorarea succesivă a numărului ofițerilor de poliție din comunitate, cu reședința în suburbii, drept motivul principal pentru creșterea tensiunii dintre populație și poliție. Între timp, protestele sunt întâmpinate cu gaze lacrimogene și cu bastoane. Guvernele au folosit poliția pentru a controla populația, prevenind astfel tulburările politice, dar erodând pe parcurs legitimitatea aplicării legii. Totodată, poliția este extrem de ostilă oricărei schimbări, o poziție care este ajutată și încurajată de puternicele ei sindicate precum și de Macron însuși, care are nevoie de ea pentru a zdrobi opoziția față de reformele sale.

Macron versus Sarkozy

Fostul președinte Nicolas Sarcozy este cel care a aprins focul în 2005, numind persoanele implicate drept gunoaie care trebuie măturate din suburbii.

Macron a fost de asemenea criticat în mod repetat pentru tonul său arogant și pentru numeroasele sale gafe, printre care și aceea prin care sugera că, pentru a găsi de lucru, este suficient ”să treci strada”.

În orice caz, reacția sa conciliantă la moartea lui Nahel, nu a izbutit să îi diferențieze atitudinea de aceea a lui Sarkozy. El a numit crima ca fiind ”de neiertat” și a organizat o întâlnire încercând să găsească o soluție a crizei. Călătoria făcută, chiar în timpul revoltelor, pentru a-l asculta pe Elton John nu a fost chiar cel mai bun lucru pe care l-ar fi avut de făcut, la fel cum greșite au fost și comentariile despre tinerii ”intoxicați” de jocurile video.

Totuși, Macron cel puțin a încercat să aplaneze tensiunile și nu să le inflameze. Una dintre principalele sale probleme constă în caracterul difuz, descentralizat al protestelor. Nu există nicio conducere cu care să se întâlnească și să negocieze, după cum nu există nici cerințe specifice de îndeplinit pentru a dezamorsa tensiunea.

La fel ca în 2005, revoltele sunt spontane, ceea ce le face foarte greu de oprit. Este evidentă necesitatea unor reacții mult mai atente și a unei abordări mai adecvate a tuturor acestor probleme, vechi de mai multe decenii, precum și a perspectivelor sociale slabe, sau a brutalității poliției în suburbiile orașelor franceze.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici

Joseph Downing este lector principal în relații internaționale și politică al departamentului de politică, istorie și relații internaționale de la Universitatea Aston. Este autorul cărții French Muslim in Perspective: Nationalism, Pos-colonialism and Marginalization Under the Republic (Palgrave, 2019)