La Davos, feudalismul verde a fost cântărit în cântar și găsit prea ușor

Reuniunile Forumului Economic Mondial nu au fost niciodată lipsite de controverse și disensiuni. Dar, de data aceasta, totul s-a transformat într-un adevărat haos. De exemplu, la una dintre cinele la care au participat numeroși foști și actuali șefi de stat, directori generali și magnați renumiți, secretarul Comerțului, Howard Lutnick, a criticat aspru politica economică și socială europeană. Remarcile sale au fost atât de nediplomatice, încât personalități de rang înalt, precum președinta Băncii Centrale Europene, Christine Laguarde, au părăsit sala în semn de protest, iar gazda cinei, nimeni altul decât Larry Fink de la Blackrock, s-a ridicat de la masă înainte de desert.

Apoi, a vorbit Trump. Și, deși i-a asigurat pe europeni că nu va lua Groenlanda cu forța, a continuat să spună că Statele Unite o vor dobândi. Restul discursului său s-a concentrat pe tarife și pe diversele sale „realizări economice”. În ceea ce privește tarifele, cel puțin, Trump a fost remarcabil de consecvent. Le adoră. Sunt șperaclul universal: tehnică de negociere, generator de venituri, os de aruncat lucrătorilor și firmelor autohtone, pârghie de putere și nivelator al echității economice.

Lutnick și Trump nu au fost niște participanți oarecare. Ei refuză să stea potoliți și să se închine ideologiei globaliste. Și nu acceptă nici să se suie în căruța energiei verzi cu emisii zero. Ei cred în rezistența națională. Pun accent pe construcție și creșterea economică, mai degrabă decât pe reglementare. Pe scurt, sunt anatema ortodoxiei de la Davos. Atunci, ce-au căutat acolo?

Poate că au sperat să extindă influența SUA. La urma urmei, de ce să distrugi Davos-ul când poți să îl acaparezi? Dacă stai să te gândești, Lutnick și Trump fac parte din elita globală – oameni de afaceri bogați, care vor să cadă la învoială și să-și umple buzunarele. Aceasta este mediul lor și felul lor de a manevra lucrurile. Dacă există posibilitatea de a deturna un eveniment în propriul lor folos, de ce nu?

Mai probabil este, însă, că s-au dus la Davos pentru a-i pune la punct pe europeni. Pentru care, în mod absolut precis, îi cam disprețuiesc, și nu chiar degeaba. Pentru ce ar trebui să-i aprecieze? Pentru woke-ism? Pentru regimul opresiv de reglementare? Pentru creșterea lor economică dezamăgitoare? Sau, poate, pentru priceperea lor militară? În ochii președintelui și ai secretarului de stat american, europenii merită prea puține laude și o gramadă de reproșuri.

Pe de altă parte, Europa și-a făcut-o cu mâna ei. ”Corifeii” europeni au început cruciada privind mediul, socialul și guvernanța (ESG) în urmă cu câteva decenii. Au aspirat, adesea cu succes, să devină eminențele cenușii ale economiei globale. Au impus obiective greu de atins, costisitoare și uneori dezastruoase în ceea ce privește emisiile nete zero și energia curată. De asemenea, au impus restului lumii politici identitare, prin inițiative și pretenții privind Diversitatea, Echitatea și Incluziunea (DEI).

Oamenii din democrațiile occidentale sunt îngrijorați și suportă greu cizma administrativă a elitelor de la Davos. Sunt nemulțumiți de imigrația necontrolată și de schimbările demografice rapide din orașele lor. Nu vor să fie cenzurați de autoritățile de reglementare corecte din punct de vedere politic. Nu vor să plătească prețuri mai mari pentru alimente, energie și transport. Trăiesc într-un labirint de birocrație; și fiecare an este mai rău decât cel precedent.

Drept urmare, partidele politice de dreapta din întreaga Europă au cunoscut o creștere bruscă. În Italia, Giorgia Meloni este prim-ministrul de centru-dreapta de peste trei ani. În Franța, partidul Adunarea Națională de centru-dreapta a câștigat cea mai mare parte a votului popular în 2024. În Germania, AfD a câștigat puțin peste 20% din voturile naționale.

Peste Atlantic, Trump și echipa sa s-au ridicat pe valul acestui populism reacționar.

Acum, găinile de la Davos s-au întors la cuib, să-și clocească ouăle. În ciuda defectelor pe care le au, Trump și Lutnick le-au transmis tare și clar mesajul nemulțumiților: „Nu vă placem. Nu vă vrem. Nu avem nevoie de voi. Și mai lăsați-ne în pace! Nu avem chef de discuții.” Având în vedere ultimele reacții, putem presupune că mesajul a fost recepționat. Dar, oare, au luat-o pur și simplu din loc, zburând spre apus, în avioanele lor private? Putem spune cu siguranță că nu vor renunța atât de ușor. Miza este prea mare – este vorba despre miliarde și miliarde de dolari!

A renunța înseamnă a admite că proiectul de remodelare a economiei globale, urzit vreme de mai multe decenii, a eșuat. Ar însemna că sutele de miliarde de dolari date pe panouri solare și turbine eoliene au fost pur și simplu irosiți și că sute de milioane de oameni au fost obligați să plătească prețuri mai mari la electricitate și gaze, renunțând la creșterea economică de dragul unor fantezii elitiste. Oameni cărora li s-a spus mereu că sunt prea proști pentru a înțelege realitatea și a-și gestiona singuri viețile.

Dar, pe lângă durerea recunoașterii eșecului, există un motiv mult mai prozaic pentru care elitele de la Davos nu își vor abandona rolul de marionetă globală. Beneficiază prea mult de actuala agendă a elitei globale. Au construit companii de miliarde de dolari în jurul creditelor de carbon și al agendei net-zero. Conduc o rețea extinsă de ONG-uri a cărei existență depinde de alarmismul climatic și ingineria socială. Și au construit cariere și coaliții politice în jurul ideilor și priorităților pe care Trump și Lutnick tocmai le-au criticat.

S-a nimerit ca Larry Fink – copreședintele interimar al WEF și unul dintre principalii arhitecți ai agendei elitiste globale – să vadă cum cina privată pe care a găzduit-o degenerează în haos și degringoladă. Fiind probabil cel mai proeminent „om de la Davos”, acest mesaj era pentru el. Deși BlackRock s-a ameliorat în ultimii ani (în urma presiunii extreme a organizațiilor anti-ESG¹), el a fost unul dintre principalii arhitecți ai răspândirii ESG și DEI² în America corporativă.

Poate că fenomenul Davos nu este deocamdată epuizat, dar este greu de imaginat că reuniunile anuale vor mai avea vreodată reputația de odinioară. După o astfel de mustrare publică, nimic nu mai poate fi ca înainte. Agenda ESG net-zero a fost cântărită în cântar și găsită prea ușoară.

Dar dacă elitele globale ar accepta acest lucru, Davos-ul ar fi cu adevărat terminat.

Paul Mueller este cercetător principal la Institutul American pentru Cercetări Economice. Și-a luat doctoratul în economie de la Universitatea George Mason. Anterior, Dr. Mueller a predat la King’s College din New York.

Lucrările sale academice au apărut în numeroase reviste, inclusiv The Adam Smith Review, The Review of Austrian Economics, The Journal of Economic Behavior and Organization, The Journal of Private Enterprise și The Quarterly Journal of Austrian Economics. De asemenea, este autorul cărții Ten Years Later: Why the Conventional Wisdom about the 2008 Financial Crisis is Still Wrong, tipărită la Cambridge Scholars Publishing.

Publicistica Dr. Mueller a apărut, printre altele, în USA Today și Fox News, precum și în Intercollegiate Review, Christian History, Adam Smith Works și Religion and Liberty.

Dr. Mueller este, de asemenea, cercetător și director asociat al proiectului Religious Liberty in the States, la Center for Culture, Religion, and Democracy.

Deține și administrează o pensiune (The Abbey) în Leadville, Colorado, unde locuiește cu soția și cei cinci copii ai săi.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici