Expresia „A nimerit orbul Brăila” este folosită pentru a încuraja o persoană care se teme că se va rătăci sau că nu va găsi o destinație. Zicala transmite ideea că, dacă pui întrebări sau urmezi un drum principal, este imposibil să nu ajungi unde îți dorești.
Prima atestare documentară oficială îi aparține lui Anton Pann, care a inclus-o în lucrarea sa „Povestea vorbei” (1847) sub forma: „Cine întreabă nu greșește. Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila”.
Deși originea exactă rămâne un mister, istoricii și lingviștii propun câteva variante fascinante despre cum a apărut această vorbă de duh:
1. Structura unică a străzilor din Brăila
Brăila are o configurație urbanistică rară în România, străzile sale principale fiind dispuse sub formă de arcuri de cerc concentrice. Aproape toate aceste străzi pleacă de la Dunăre și se întorc tot pe malul fluviului. Din acest motiv, localnicii mai în vârstă spun că varianta corectă este „a nimerit ca orbul prin Brăila”, sugerând că, odată intrat în oraș, aspectul circular te împiedică să te rătăcești, readucându-te mereu în același punct.
2. Importanța economică de mare port
În secolul al XIX-lea, Brăila era cel mai important port comercial de la Dunăre. Toate drumurile comerciale mari din regiune, căruțele cu mărfuri și călătorii convergeau spre acest uriaș nod economic. Fluxul de oameni era atât de masiv încât era practic imposibil ca un drumeț — chiar și lipsit de vedere — să nu găsească drumul spre oraș doar urmând mulțimea sau întrebând trecătorii.
3. Legenda băiatului orb
O altă variantă din folclor vorbește despre un tânăr orb care își dorea cu ardoare să ajungă la o apă curgătoare mare. Un alt călător milos i-ar fi spus să țină drumul drept înainte și să ceară îndrumări. Punând întrebări din om în om, băiatul a reușit în cele din urmă să ajungă exact pe malul Dunării, la Brăila.
4. Varianta legată de Suceava
Unii filologi menționează că expresia ar fi putut suferi modificări în timp. În trecut, ar fi existat varianta „a nimerit orbul Suceava”. Aceasta făcea referire la pelerinajele masive ale credincioșilor și ale persoanelor cu dizabilități (inclusiv nevăzători) care mergeau la Suceava pentru a se închina la moaștele Sfântului Ioan cel Nou, drumul fiind la fel de bătătorit și ușor de găsit.