Evenimentele din ultimii doi ani au fost un semnal de alarmă pentru aceia dintre noi care își imaginau că, după decembrie 1990, România a intrat într-o eră a libertăților democratice, izbăvită pentru totdeauna sau, în orice caz, pentru multă vreme, de spectrul totalitarismului, cu întreg cortegiul său de orori.

Am descoperit, însă, cu uimire, că o epidemie provocată de un virus respirator a fost suficientă pentru ca guvernul – imitând ceea ce se întâmpla în lumea occidentală, în care cu atâta râvnă ne-am dorit să intrăm – să-și aroge puterea de a se amesteca în viețile noastre până la a ne permite să ieșim din case doar între anumite ore și în anumite scopuri, a ne interzice să ne plimbăm prin parc, să ne întâlnim cu familia și prietenii, să ne vizităm morții la cimitir, sau să mergem la Biserică. Toate acestea, care l-ar fi lăsat mut de uimire pe bietul Ceaușescu, ”pentru binele nostru” și pentru a o ocroti pe bunica!

Ceea ce s-a întâmplat odată se poate repeta oricând, mai cu seamă că noi și noi crize așteaptă gata pregătite după colț. Iar dacă acestea nu se vor dovedi suficient de ”convingătoare”, guvernul se va putea baza pe sprijinul presei năimite, atât de pricepută în stârnirea isteriilor colective și pregătirea terenului pentru tot soiul de ”intervenții de urgență”, ”măsuri” și ”restricții” capabile să ne afecteze grav viața, libertatea, sau dreptul la proprietate.

Chiar dacă libertățile civile au fost restrânse în marea majoritate a țărilor occidentale (și nu numai), guvernanții români au excelat, în prima fază a pandemiei, prin abuzuri unice pe întreg mapamondul. Din câte știu, nici măcar China nu a internat forțat cetățeni ”asimptomatici”, claie peste grămadă cu alții care aveau simptome vizibile, uneori grave, ținându-i închiși cu de-a sila, împreună, săptămâni de-a rândul, ca să nu mai vorbim despre celebra ”declarație pe proprie răspundere”, ”măsură” absolut aberantă, inventată parcă special pentru a batjocori cetățenii și nicidecum pentru a-i proteja. Ca să nu mai zic că nici până acum nu ne-a explicat nimeni care a fost logica din spatele închiderii cimitirelor…

Este de presupus că decidenții nu s-au gândit sau, chiar mai probabil, nu le-a păsat nicio o iotă de răul pe care ni-l fac și n-avem niciun motiv să credem că alte guverne, împreună cu cioclii apocaliptici, nu vor încerca, la rândul lor, să exploateze acest precedent periculos într-o criză viitoare, fie aceasta reală sau fabricată.

Dar, cum oare am putea anticipa un asemenea pericol, ce ar trebui să facem pentru a preîntâmpina asemenea abuzuri similare în viitor?

Iată câteva eventuale răspunsuri.

În primul rând, este nevoie de anchete publice, conduse de personalități imparțiale și competente, cu o reputație morală impecabilă, pentru a verifica nu doar modul în care au fost decise și implementate toate aceste ”măsuri” și ”restricții”, consecințele acestora asupra sănătății și bunăstării cetățenilor, ci și jaful de proporții fără precedent la care a fost supusă România în toată această perioadă.

Câți oameni au murit din pricină că li s-a refuzat asistența medicală? Cât de mare este numărul celor care au dezvoltat o simptomatologie psihiatrică, sau au suferit o agravare a unor afecțiuni preexistente în urma regimului de detenție la domiciliu, a lipsei de mișcare și, nu în ultimul rând, a urgiei dezlănțuite de mijloacele media?  Cine sunt cei care au luat aceste decizii și care a fost motivația lor reală? Cum s-au făcut achizițiile în pandemie? De izolete (apropos, unde sunt faimoasele izolete?!), de măști, dezinfectanți, antivirale și, nu în ultimul rând, de vaccinuri…? Cine va plăti zecile de milioane de doze de vaccinuri inutile cumpărate sub guvernele Orban și Câțu? Cine va da socoteală de împrumuturile demente ale acelorași doi premieri? Ce s-a făcut cu acești bani, care vor trebui înapoiați cu dobândă? Etc., etc.

Atât noi cât și guvernele viitoare putem evita atât greșelile neintenționate cât și derapajele totalitare doar cunoscând adevărul deplin, care va trebui scos la iveală. (Nu că m-aș aștepta să avem tăria de-a o face singuri, dar nădăjduiesc că ne vom pricepe măcar să-i imităm pe alții, ca de obicei…)

În al doilea rând, este esențial ca pe viitor să ne obligăm guvernanții să analizeze public costurile și beneficiile unor asemenea intervenții, în special atunci când se intenționează abordarea unei crize obștești. Amintiți-vă de ochii tulburi de beție de putere ai miniștrilor Vela și Tătaru, sau de gesticulația lui Klaus Johannis, care s-a trezit peste noapte tratând o țară întreagă ca pe o gașcă de chiulangii de la Școala Generală din Sibiu. Asemenea lucruri nu trebuie să se mai întâmple. Niciodată!

În al treilea rând, trebuie să examinăm cu atenție și să revizuim condițiile legale în care poate fi invocată legislația de urgență. Aceasta este treaba parlamentarilor, al căror loc în forul legislativ trebuie să depindă strict de felul în care se vor achita de această misiune. Deci, atenție mare la felul în care votăm. Războiul ”superiorilor” elevați cu ”inferiorii” edentați, instrumentat de cei care, de la 1990 încoace, au făcut tot posibilul ca România să rămână un sat fără câini, numai bun de jefuit, ne-a adus pe buza prăpastiei și trebuie să înceteze.

Este imperios necesar să fim foarte atenți la ce anume se intenționează cu schimbarea Constituției. Suedia s-a comportat atât de bine în timpul pandemiei nu doar grație înțelepciunii lui Anders Tegnell, ci și datorită limitărilor constituționale foarte puternice ale tipurilor de intervenții guvernamentale permise în timpul crizelor de sănătate publică.

Nu putem face abstracție de faptul că avem un număr important de concetățeni pentru care pericolul pierderii drepturilor și libertăților nu se constituie într-o preocupare majoră. Aceștia vor fi primii dispuși să cânte în struna oricărui guvern cu tendințe totalitare și nu cred că putem face mare lucru pentru a le veni în ajutor.

Toți ceilalți ar trebui, însă, să se organizeze conștient pentru a crea instituții independente alternative, capabile să educe, se ocupe de sănătatea oamenilor, să îi sprijine și să îi interconecteze pe aceia care înțeleg că cetățenii nu sunt pur și simplu pioni ai statului, numai buni de mânat dintr-o parte într-alta ca niște vite, ci membri egali ai unor comunități capabile de autoguvernare. Totodată, bisericile și mănăstirile României pot deveni sanctuare ale libertății, apărate de călugări și preoți înzestrați cu înțelepciune și har de la Dumnezeu, capabili să ne călăuzească și să ne îndrume în vremuri de restriște.

Viitorul nostru, al tuturor, depinde strict de felul în care vom colabora și ne vom ajuta unii pe alții, de capacitatea noastră de a le transmite copiilor și nepoților noștri acele tradiții și valori pentru salvgardarea cărora va merita să înfruntăm atât derapajele totalitare cât și orice tentative de inginerie socială.

Toate acestea necesită credință în Dumnezeu și în izbânda Binelui, timp și, deloc în ultimul rând, curaj. Mișcările pentru libertate de pretutindeni mărturisesc despre faptul că oamenii au început să se trezească. Sfârșitul naivei noastre încrederi în establishment-ul politic și științific, în sinceritatea și buna credință a celor care își disimulează venalitatea și cinismul vânzându-ne vorbe mari și mărgele de sticlă colorată ar putea însemna un frumos început.

Nedeea Burcă

 

Accesul la ziarul nostru este liber, dar dacă ți-a plăcut articolul, poți să faci cinste cu o cafea aici!