În august 2020, Anthony Fauci și David Morens publicau împreună, în revista Cell[1], un studiu în încheierea căruia declarau cu trufie că, pentru a preveni viitoarele pandemii, se impune, nici mai mult și nici mai puțin decât schimbarea integrală a societății umane. ”Într-o astfel de transformare”, scriau ei, ”va trebui să acordăm prioritate schimbărilor comportamentelor umane care constituie riscuri pentru apariția bolilor infecțioase”, amintind, printre multe altele, ”necesitatea reducerii aglomerărilor umane în locurile publice, la serviciu, sau acasă”(!), precum și imperativul ”reconstruirii tuturor infrastructurilor existenței umane”.

Vorbim, desigur, despre același Fauci care, deloc insensibil la cântecul de sirenă al celebrității, a pozat și a dat interviuri pentru reviste ca Vanity Fair[2], sau InStyle[3] și care, pentru a atrage atenția asupra sa, a mers până într-acolo încât a declarat că ”într-o lume perfectă, oamenii ar trebui să nu își mai strângă mâinile”[4]…

Iar la 8 decembrie 2020, site-ul științific Physiscs-astronomy.org sonda opinia publică sugerând, pe Twitter, ideea unei lumi conduse de… oamenii de știință[5].

O idee, sunt sigură, cât se poate de tentantă și pentru ”experții medicali” din România care, chiar fără a fi neapărat ”oameni de știință”, își joacă, de un an încoace, rolul vieții lor, lipiți parcă pentru totdeauna pe ecranele televizoarelor, dând indicații, amenințând și încercând să controleze fiecare mișcare pe care o facem.

Dar și extrem de periculoasă câtă vreme punerea ei în practică ar însemna stabilirea unei tehnocrații autoritare (regim de ”experți”) și, pe deasupra, cât se poate de anti-științifică, deoarece ar combina îndatoririle firești ale științei cu sarcinile complet diferite de elaborare a politicilor eficiente și stabilire a priorităților.

Știința, corect înțeleasă este o metodă extrem de practică de înțelegere a universului fizic numai că, pentru a fi eficientă, ea trebuie să fie neapărat obiectivă.

Așadar, scopul ei nu este acela de a confirma fanteziile și parti pris-urile a tot soiul de savanți închipuiți, ci numai și numai acela de a afla date exacte care să contribuie la înțelegerea cât mai exactă a lumii naturale.

Pe de altă parte, știința este amorală. Ea nu ne poate informa despre ceea ce este bine sau rău privitor la anumite politici, motiv pentru care trebuie să fie guvernată de constrângeri etice (cum ar fi, de exemplu,  Codul de la Nuremberg, care este un set de principii etice pentru experimentele pe oameni, creat ca urmare a Procesulului de la Nuremberg, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial).

Din păcate, am putut constata cu toții, în această perioadă, nu doar amoralitatea, ci și cruzimea unui număr foarte mare de medici și ”specialiști” în sănătate publică de pretutindeni.

Conducerea, sau mai bine zis guvernarea unei societăți democratice este o întreprindere subtilă, nuanțată și subiectivă, care necesită un sistem de valori prin prisma cărora sunt aplicate și judecate, printre multe altele, și datele furnizate de știință. După cum, aceasta implică, de asemenea, și o serie de compromisuri care, la rândul lor, nu au nici un fel de legătură cu cercetarea științifică.

De exemplu, privitor la infecția covid 19, știința ne poate spune care este natura bolii, simptomele, modul de răspândire și, eventual, etapele care ar trebui parcurse până la eradicarea acesteia, fără a poseda, însă, nici competența și nici priceperea de a stabili cele mai benefice politici în acest sens, asta ca să nu mai vorbim despre capacitatea de a pune în balanță riscurile și beneficiile diverselor măsuri de prevenție a răspândirii bolii, izolării și carantinelor sălbatice, așa cum au fost puse acestea în practică mai cu seamă în Occident.

După cum oamenii de știință nu pot determina nici dacă o eventuală lege a vaccinării obligatorii nu ar putea, eventual, declanșa o rezistență publică suficient de intensă încât rezultatul final să dăuneze, până în cele din urmă, chiar scopului final în vederea căruia a fost luată o asemenea decizie.

Dar, așa stând lucrurile, de ce și-ar dori, totuși, unii ”oameni de știință”, medici sau ”experți sanitari” ”să conducă lumea”?

Din câte am putut observa cu toții în acest an, ambițiile lor țin, pe de o parte, de beția puterii (sindromul Hybris) și, pe de alta, oricât ar părea de ciudat, de… ideologie.

Și asta deoarece sectorul științific este extrem de ideologizat, revistele științifice, chiar și cele mai renumite, promovează adesea agende politice flagrant progresiste, iar ”experții” medicali fac politică pe față, mascându-și atitudinea părtinitoare în spatele unei autorități așa zis incontestabile, gonflate după modelul broaștei care năzuia să ajungă mare cât ditamai boul.

Astfel, de exemplu, pentru punerea în practică a propunerilor lui Anthony Fauci ar fi nevoie nici mai mult și nici mai puțin decât de un sistem internațional supra- guvernamental tehnocratic și autoritar, cu puterea de a direcționa inclusiv modul în care interacționăm în familie, cu prietenii și în comunitate.

Și, totodată, acest hiper-stat ar trebui să controleze modul în care funcționează economia, locurile în care se vor putea construi fabrici sau ferme. Determinând, de asemenea, cum și unde trăim, ce anume mâncăm și dictând permanent când și dacă putem călători.

Care ar putea fi costul și mijloacele necesare pentru a frânge inevitabila rezistență a oamenilor?

Atât genul acesta de aberații grandioase, cât și cascadele de ”măsuri” și ”recomandări” mai mărunte, dar frizând în aceeași măsură nebunia, cum ar fi, de exemplu, ”recomandarea” de a purta două măști suprapuse (Fauci), cea de a ține, în timpul meselor în familie, o mască în dreptul nasului (Streinu-Cercel), cea de a face sex prin perete sau prin paravan (Agenția pentru sănătate publică din provincia canadiană British Columbia), arestarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani, sau constrângerea copiilor români de a purta mască inclusiv în timpul orelor de sport (probabil Satana însuși), se constituie nu doar în adevărate insulte la adresa bunului simț, ci și într-o nedisimulată bătaie de joc la adresa fiecăruia dintre noi.

Iată de ce ”experții” care, prin asemenea derapaje în irațional, au avut deja prilejul de a-și da întreaga măsură, ar trebui siliți să își vadă, de acum încolo, strict de însărcinarea de a informa cu exactitate liderii guvernamentali cu privire la datele lumii naturale, oferind, totodată, proiecții obiective ale potențialelor beneficii și consecințe ale diverselor abordări politice.

Mai încolo de asta, elaborarea legilor, regulilor, regulamentelor și liniilor directoare implică înțelepciune aplicată, moralitate și abilitatea de a crea compromisurile necesare între diversele viziuni politice concurente. Ceea ce depășește cu mult competențele oamenilor de știință, a medicilor sau a experților sanitari.

Având, însă, în vedere lașitatea, incompetența crasă și nivelul uman foarte scăzut al majorității liderilor politici de pretutindeni, nu e deloc de mirare că ”științificii” ”s-au aprins de ambiție”, precum broasca nesătulă din fabula lui La Fontaine, și sunt pe cale să le sufle puterea.

Nedeea Burcă