Curtea Penală Internaţională, lipsită de o recunoaştere unanimă, prin procurorul Karim Khan, a depus cereri de arestare, în faţa Camerei preliminare a CPI, un complet de judecători prezidat de românca Iulia Moţoc, împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a ministrului Apărării, Yoav Gallant, sub acuzaţia de crime de război, în contextul conflictului armat dintre Israel şi Palestina. Crimele de război şi împotriva umanităţii, evocate, în aceste solicitări, ar fi fost comise ca parte a unui atac pe scară largă şi sistematic împotriva populaţiei civile în conformitate cu politicile statului. Din tabăra palestiniană vizaţi sunt Yahya Sinwar, Mohammed Diab Ibrahim Al Masri (Deif) şi Ismail Haniyeh, lideri ai mişcării de rezistenţă islamică (Hamas) din Fâşia Gaza. Procurorul Karim Khan a declarat că aceste cereri de mandate de arestare sunt rezultatul unei investigaţii independente şi imparţiale, efectuate de biroul său, şi că judecătorii independenţi ai CPI sunt singurii abilitaţi cu privire la respectarea standardelor necesare emiterii mandatelor de arestare. El a mai cerut tuturor statelor, semnatare ale Statutului de la Roma, să ia în considerare aceste cereri şi deciziile judiciare rezultate, cu responsabilitatea probată şi în alte situaţii. Premierul Israelului a reacţionat la solicitarea formulată de procurorul şef al CPI cu vehemenţă: „Resping cu dezgust comparaţia făcută de procurorul de la Haga, între Israelul democratic şi criminalii în masă din Hamas. Aceasta este o distorsionare completă a realităţii”. Au urmat reacţiile internaţionale. Dacă Parisul salută decizia procurorului şef al CPI, preşedintele american Joe Biden s-a poziţionat în apărarea premierului israelian şi a etichetat cererea procurorului Karim Khan drept scandaloasă. S-a mers mai departe: Parlamentul israelian a negat, la rândul său, autoritatea Curţii Penale Internaţionale despre care a afirmat că „şi-a pierdur busola morală” şi că „reprezintă un pericol pentru umanitate”. Iniţiativa procurorului şef al CPI de a solicita arestarea lui Benjamin Netanyahu a prilejuit un motiv suplimentar pentru mii de israelieni să iasă în stradă, la Ierusalim, şi să ceară demisia Guvernului, acuzat că gestionează prost criza ostaticilor şi campania militară împotriva Hamas în Gaza. Efectele utilizării foametei ca metodă de război, precum şi a altor pedepse colective împotriva populaţiei din Gaza, vizibile şi larg cunoscute, au fost confirmate de numeroşi martori intervievaţi, inclusiv localnici şi internaţionali. Acestea includ malnutriţia, deshidratarea, suferinţa profundă şi un număr mare de decese în rândul populaţiei palestiniene, incluzând copii şi femei. O adevărată tragedie. Este greu de prezis ce se va întâmpla în continuare. Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul său al Apărării Yoav Gallant nu sunt… Slobodan Miloşevic, dat în primire de premierul de atunci al Serbiei. Pe de altă parte ceea ce se desfăşoară în Gaza –colonizare şi genocid- nu a început în 7 octombrie anul trecut. Suprarealismul este omniprezent. Moartea pândeşte peste tot. Prea des suferinţa palestiniană evocată, fără a numi un vinovat, strigătele de suferinţă, pierderile de vieţi omeneşti atestă doar o existenţă pur mecanică şi o călătorie hotărâtă spre moarte. Pentru palestinieni războiul din Gaza este doar o continuare a tot ceea ce au trăit în ultimii 75 de ani. Niciodată, însă până acum, atât de mulţii dintre ei nu au fost ucişi şi desrădăcinaţi. La fel ca şi israelienii, ei denunţă actele teribile de violenţă. Pentru palestinieni ofensiva israeliană face parte dintr-un plan mai amplu de încorpora toate pământurile lor în statul evreu. Eşecurile nenumărate în găsirea unei soluţii viabile, la un conflict de durată, au dat naştere la ipoteza că doar o catastrofă de proporţii biblice ar mai putea convinge ambele părţi să-şi regândească convingerile iluzorii. Ambele părţi lasă impresia că n-au suferit suficient. Deşi poate nici această presupunere nu este înrădăcinată în realitate. Joe Biden care se concentrează pe încetarea focului în teritoriul palestinian şi normalizarea relaţiilor între statul evreu şi Arabia Saudită, în desconsiderarea rezoluţiilor ONU privind Gaza, văzute ca perturbatorii, handicapuri suplimentare, nu împărtăşeşte recunoaşterea unui stat palestinian, care ar putea contribui la reducerea suferinţei palestinienilor şi chiar protejarea statului evreu. Eşecul militar de astăzi şi bilanţul uman îngrozitor sunt rezultatul strategiei israeliene de a transforma Gaza într-o închisoare imensă în aer liber. Totul facilitat de o pasivitate internaţională culpabilă. Se moare în continuare, într-o indiferenţă vinovată.

 

 

Un articol de Mircea Canțăr