În disputa dintre președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, oamenii s-au grăbit să se poziționeze de partea unuia sau a celuilalt. Pentru mulți europeni faptul că Trump este un soi de corcitură de Hitler cu Putin pare deja dovedit. După cum, nu puțini americani îl consideră pe Zelenky un dictator ingrat, care nu poate fi luat în serios.

Aproape că nici nu contează că în ambele cazuri vorbim doar despre niște caricaturi, fără nicio legătură cu realitatea. Dar, mult mai important, concentrarea exclusivă pe personalitățile președinților riscă să piardă din vedere imaginea de ansamblu.

Deoarece, războiul cuvintelor de la Casa Albă a fost mai mult decât doar o consecință a bătăliei sângeroase dintre Rusia și Ucraina sau a ambițiilor Americii de a extrage pământuri rare în Europa de Est. În mod spectaculos, a semnalat sfârșitul întârziat al vechii ordini mondiale.

Renunțând la normele general acceptate în ce privește transmisiunile TV în direct, președintele Trump le-a semnalat, inamicilor și aliaților deopotrivă, că regulile și convențiile stabilite ale relțiilor internaționale nu se mai aplică. Întrebarea este: ce mai urmează?

Timp de 35 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, experții și elitele politice occidentale ne-au asigurat că ordinea mondială globalistă a adus sfârșitul istoriei, sfârșitul conflictelor internaționale majore și sfârșitul importanței suveranității naționale.

În schimb, afacerile globale ar fi gestionate fără probleme de tehnocrații din instituțiile supranaționale, de la Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Sănătății și până la Uniunea Europeană (și, în special, Comisia Europeană). Am fost asigurați că aceștia știu ce este mai bine pentru noi, ceilalți, și că ar trebui să stăm potoliți și să-i lăsăm să conducă lumea.

În ultimul deceniu, însă, am asistat la un decalaj tot mai mare între pretențiile globaliste și lumea reală. Vechea ordine unipolară condusă de SUA a fost contestată de blocurile regionale, odată cu ascensiunea Chinei, Indiei și Rusiei.

Și, chiar mai important, statul națiune a reapărut pe scena mondială ca un actor central. Asistăm la o ascensiune a partidelor național-populiste insurecționale în Europa și pe tot globul, o revoltă împotriva elitelor globaliste, deoarece oamenii cer ca interesele lor să fie reprezentate și vocile lor auzite. Altercația verbală dintre Trump și Zelensky a anunțat moartea unei ordini mondiale care oricum se afla în agonie.

Ce mai urmează? Un articol inteligent din cel mai recent număr al revistei americane Foreign Affairs, intitulat „The World Trump Wants” (Lumea pe care o vrea Trump) schițează viitorul ”Puterii americane în noua eră a naționalismului”. Intrăm, într-adevăr, într-o eră în care statele națiune vor trebui să acorde atenție propriei apărări și suveranități. Problema ar fi însă că prea mulți lideri occidentali de astăzi nu cred în națiunile pe care le conduc.

Elitele globaliste au petrecut ani de zile spunându-ne că suveranitatea națională – și, implict, democrația națională – este o idee depășită în lumea modernă. În 2016, la scurt timp după ce poporul britanic a arătat ce crede despre toate astea votând pentru Brexit, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat chiar că ”granițele naționale ”sunt cea mai proastă invenție făcută vreodată de politicieni”. De atunci încolo, elitele culturale și occidentale au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a distruge istoria propriei lor civilizații și națiuni.

Când, în urmă cu trei ani, Rusia lui Putin a invadat Ucraina, liderii europeni au redescoperit, brusc și complet neconvingător, importanța apărării suveranității naționale. Cu toate acestea, majoritatea lor reacționează la criza actuală agățându-se de ruinele vechii ordini supranaționale – așa cum face președintele UE, Ursula von der Leyen, care susține că ”Europa” trebuie să cheltuiască tot mai mult și mai mult pentru întărirea apărării centralizate.

Așa cum au subliniat opoziția conservatoare, liderii globaliști care s-au dovedit incapabili să-și apere propriile granițe naționale, nu sunt în măsură nici să le apere pe acelea ale Ucrainei. Doar că toate acestea sunt vorbe goale. Credința în suveranitatea națională nu poate fi pornită sau oprită de la robinet.

Într-adevăr, în spatele unei bravade lipsite de orice substanță, neîncrederea vechilor elite europene în suveranitate și democrație rămâne adânc înrădăcinată. Altminteri, ele percep deranjul pe care l-a provocat Trump huzurului în care se lăfăie drept o problemă de ”populism”. La urma urmei, pentru asta a fost el ales. Prea multă democrație!

Această prejudecată încurajează vechile partide centriste ale Europei să se bulucească în guverne de coaliție antidemocratică în Germania și în alte părți, pentru a-i ține la distanță pe populiștii insurgenți ”de extremă dreaptă”. Dar tranzacțiile pe hârtie nu se pot opune valurilor istoriei. Pozele de grup ale oamenilor de stat europeni care încearcă să pară hotărâți în privința Ucrainei arătau ca imaginile unor morți umblători.

Dacă intrăm într-o ”Nouă era a naționalismului”, avem nevoie de lideri naționali care să-și inspire popoarele, luptând pentru suveranitate și democrație. Aceasta înseamnă mult mai mult decât simplul fapt de a cheltui bani pentru apărare. Este vorba despre voința politică și hotărârea de a da un sens patriotismului.

Sunt multe de făcut. Anii de îndoctrinare și aventuri militare globaliste eșuate au avut un efect grav asupra unei generații; așa cum spune și Rod Dreher, conform sondajelor europene, un număr deprimant de mare de tineri nu ar lupta pentru a-și apăra patria. Poate că o criză reală ar putea inversa acest sentiment, așa cum s-a întâmplat în Israel după 7 octombrie. Dar cine și-ar dori un dezastru, doar de dragul de a se convinge că lucrurile stau într-adevăr așa.

Adevărata speranță a Europei rezidă totuși în oameni, dintre care tot mai mulți dau semne că s-au săturat să-și vadă tradițiile și modul de viață călcate în picioare de niște conducători de pe altă lume.

Trăim vremuri interesante, instabile și periculoase. Președintele Trump zicea că e imposibil să știm sigur cum va arăta viitorul. Dar nu-i putem lăsa pe tehnocrații globaliști să se joace cu viitorul suveranității și democrației noastre.

Mick Hume este redactor șef al europeanconservative.com. Este jurnalist, editor și autor englez. În aceste zile scrie și pentru Spiked, The Daily Mail și The Sun. Printre altele, Hume este autorul cărților Revolting! Cum subminează democrația democrația și de ce se tem (2017) și declanșează avertisment: frica de a fi ofensiv ucide libertatea de exprimare? (2016), ambele publicate la Harper Coolins. Hume a fost editorul revistei Living Marxism (1988) și editorul Spiked-online.com (2001). A fost editorialist pentru The Times (Londra) timp de 10 ani. A lucrat în domeniul comunicațiilor pentru Partidul Brexit al lui Nigel Farage (2019) și pentru Reform UK la alegerile generale din 2024.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici