Atunci când Anders Tegnell a înfruntat lumea

 

Will Jones

Pentru a marca ce de-a treia aniversare a primei carantine din Regatul Unit, excelenta editorialistă Allison Pearson a realizat un interviu cu Anders Tegnell, epidemiologul suedez care, de unul singur, a salvat Suedia de nebunia pandemică, oferind tuturor un exemplu decisiv. Iată un extras:

 

În martie 2020, pe măsură ce, una câte una, fiecare țară occidentală a cedat panicii și a impus restricții draconice asupra populației sale, epidemiologul de stat al Suediei a rămas calm și și-a văzut de ale lui. El a oferit populației sfaturi raționale, a îndemnat oamenii să lucreze de acasă ori de câte ori acest lucru era posibil dar, în afara interzicerii adunărilor de peste 50 de persoane și de câteva reguli pentru restaurante, orice altă ”restricție” sau ”măsură” a rămas, în întregime, voluntară. Anders Tegnell nu a crezut în necesitatea carantinării forțate. Veteran al epidemiei de gripă porcină și expert care a lucrat cu virusul mortal Ebola, medicul în vârstă de 63 de ani a refuzat să facă ceva incorect sau pur și simplu stupid, doar pentru că o mulțime de exaltați îi cereau acest lucru.

Acesta a fost primul mare noroc al Suediei.

Cu ani în urmă, Tegnell fusese remarcat de bătrânul epidemiolog Johan Giesecke, pentru caracterul său ”apolitic” – era unul dintre acei oameni care făceau ceea ce trebuie făcut, fără să se gândească prea mult dacă era oportun sau viabil din punct de vedere politic. Tegnell poseda aceeași detașare liniștită care l-a făcut pe compatriotul său, Björn Borg, un mare campion. (Împărtășește până și mantra câștigătoare a acestuia: ”is i magen” – „gheață în stomac” – adică: ”păstrează-ți calmul, oricât de mare ar fi haosul din jur!”).

Aceste calități aveau să se dovedească de neprețuit pe drumul singuratic, extrem de controversat, urmat de Tegnell în timpul pandemiei de covid 19 și care, de atunci încolo, avea să fie cunoscut sub numele de ”experimentul suedez”.

Insultat și batjocorit la nivel internațional, Tegnell a fost acuzat că joacă sănătatea suedezilor la ruleta rusească, sau că este un eugenist căruia ”nu-i pasă de moartea oamenilor”. De fapt, The New York Times a publicat un articol în care Suedia era numită un stat paria. Dar, așa cum mi-a spus Anders Tegnell, modest dar nepocăit și ferm, cu ocazia întâlnirii noastre recente la universitatea din orașul său natal Linkoping, nu Suedia a fost cea care a optat pentru monstruosul experiment al carantinării totale.

”Dacă te întorci la gripa spaniolă (1918-1919) poți găsi exemple de situații când au încercat să blocheze totul”, spune Tegnell. ”Dar, în toate planurile de pandemie discutate în ultimele decenii, închiderea totală a unei societăți nu a fost niciodată pe ordinea de zi.” Închiderea poate fi de folos pentru o scurtă perioadă de timp, admite el. ”Adică, dacă sistemul tău de asistență medicală are nevoie de câteva săptămâni pentru organizarea serviciului ATI, și așa mai departe, există situații când astfel de lucruri pot fi o soluție.”

În mod normal, totuși, nu ar trebui mers pe acestă cale, pentru că un virus respirator mătură oricum întreaga populație. Cel mai bun lucru la care poți spera este să încetinești procesul în timp ce îi protejezi pe cei vulnerabili.

Câtărind lucrurile împreună cu echipa sa de la Agenția de Sănătate publică din Stockholm, Tegnel a considerat că prețul carantinării – plătit de economie, de copii, de educație, de sănătatea și bunăstarea generale – ar fi fost îngrozitor de mare. Așadar, de ce crede că restul țărilor au optat pentru asta?

Anders (cu o fermecătoare sibilanță shwedish, se pronunță Andoosh), consideră că represiunea brutală chineză de la Wuhan a inspirat guvernele occidentale. ”China este, desigur, un stat în care se pot face astfel de lucruri” [draconice], spune Tegnell. Așa că pentru o vreme a existat ideea că ar trebui să avem măsuri foarte stricte. Un ciocan care coboară, implacabil, bam!, apoi este ridicat și lăsat să acumuleze din nou presiune, apoi, bam! Dar așa ceva nu poate merge pe termen lung, niciodată.

Obrazul dur al lui Tegnell – care a fost descris ca o hartă în relief a statului Chile – se luminează într-un surâs plin de tristețe. ”Aflăm destul de repede că e ușor să impui tot soiul de restricții, dar este foarte dificil să renunți la ele.”

Cu siguranță, atunci când știi că virusul va reveni. Acesta a fost un aspect pe care partizanii carantinei nu l-au prevăzut. Într-o mare măsură, oamenii înspământați (iar britanicii, nu uitați, au fost speriați în mod deliberat și profesional de psihologii guvernamentali) sfârșesc prin a-și iubi captivitatea. Și așa, într-un cuvânt, fiecare țară din Europa a ajuns să sufere de sindromul Stockholm, în vreme ce la Stockholm viața mergea mai departe. Aici nu au existat panouri cu fotografii înfricoșătoare, nici măști și nimic altceva care sa stârnească în mod deliberat spaima.

Tegnell arată cu mândrie înregistrările telefoanelor mobile care indică faptul că suedezii au ales singuri să-și restricționeze călătoriile și activitățile sociale care fuseseră criminalizate în altă parte. S-ar fi putut întâmpla și la noi, fără ca libertățile noastre fundamentale să fie confiscate? Britanicii începuseră deja să-și modifice comportamentul înainte de instituirea carantinei. Oare nu cumva Tegnell are totuși dreptate și era bine ca membrii familiilor să se vadă în continuare și copiii să se bucure de locurile lor de joacă? Am fost, oare, toți osândiți, pe nedrept, la pușcărie?

Astăzi, putem pune toate aceste mari întrebări. Se împlinesc exact trei ani de când prim ministrul de atunci ne-a anunțat solemn, la televizor, că ”trebuie să stăm în casă”. Călcându-și în picioare orice instinct de libertate, Boris Johnson ne-a interzis să părăsim casele pentru orice altceva decât pentru ”cumpărături esențiale” sau pentru vreun ”exercițiu zilnic”.

În numele cărei ”științe” ni s-a permis să ieșim afară doar o singură dată pe zi? Între timp, suedezilor li se spunea că aerul liber este cel mai sigur – mai ales pentru bătrâni – și, așa cum își amintește Tegnell, parcurile suedeze nu au avut niciodată atât de mulți vizitatori. Puțini au îndrăznit să întrebe. Oamenii de știință care au recunoscut public că sunt de acord cu abordarea suedeză, precum profesorii Sunetra Gupta și Carl Heneghan, au fost calomniați și li s-a pus pumnul în gură. Astfel încât ”trei săptămâni pentru a aplatiza curba” s-au transormat în luni întregi de restricții crude, de neînțeles.

Suedia a devenit foarte importantă pentru aceia dintre noi care credeau că niște restricții atât de dure vor face mai mult rău decât bine. Numele lui Anders Tegnell a căpătat puterea unui talisman. La fel ca Aslan în Cronicile din Narnia, el reprezenta o figură cu o tărie de caracter unică, rezistentă la tirania în care se prăbușise propria noastră țară.

Așa că, într-un fel ciudat, vizita mea în Suedia a părut mai mult un pelerinaj decât o misiune, purtând cu mine o grămadă de mesaje de la cititori, pe care plănuiam să i le arăt. Cum ar fi acesta, tipic: ”Vă rugăm să îi spuneți lui Anders că a fost un far de speranță pentru milioane de oameni din Marea Britanie, care și-ar fi dorit ca guvernul nostru să fi urmat abordarea sa sensibilă, bazată pe știința adevărată”.

Până la sfîrșitul primei săptămâni a lui martie 2020, pe măsură ce restricțiile din întreaga lume s-au adâncit, abordarea stoică și ușoară a lui Tegnell a fost criticată de alți oameni de știință și personalități de rang înalt din mass media. Redactorul șef al Dagens Nyehter, cotidian major al Suediei, a scris pe Twitter că decizia de a le spune copiilor să întoarcă la clasă după vacanța din februarie este ”de neînțeles”. Presiunea a crescut atunci când vecinele Danemarca și Norvegia au închis toate școlile, pe 11 și, respectiv, 12 martie. Totuși, Tegnell a rezistat. Copiii de peste 16 ani și studenții vor trece la învățarea de la distanță – a fost de acord – dar cei mici vor fi la clasă, ca de obicei. Aceasta era linia lui roșie.

În zorii dimineții de 13 martie, Johan Giesecke i-a trimis protejatului său un email care conținea un singur rând, în limba latină. “An nescis, mi fili, quantilla prudentia mundus regatur?” (Nu știi, fiule, cu cât de puțină înțelepciune este guvernată lumea?)¹

În privat, cei doi epidemiologi erau îngroziți. ”Lumea a înnebunit”, le spunea Tegnell colegilor săi. Erau surprinși de rapiditatea cu care politica a preluat controlul în alte țări. ”Nu am mai văzut așa ceva cu privire la amenințările majore privitoare la sănătate, de foarte, foarte mult timp. Și faptul că politicienii au mers atât de departe, știind atât de puțin despre consecințele carantinelor… În Suedia, este chiar scris în lege că asistența medicală trebuie să fie condusă de medicina bazată pe dovezi… or asta a contat atât de puțin în alte locuri.”

Cred că acesta a fost cel de-al doilea noroc al Suediei.

Constituția țării interzice politicienilor să ia decizii de sănătate publică și dă toată puterea Folkmyndigsheten (Agenției de Sănătate Publică). Ștefan Lofven, premierul Suediei, a fost ținut la curent, împreună cu alți miniștri, dar fără să joace vreun rol la conferințele de presă de la ora 14.00. Acestea erau conduse de Anders Tegnell, care a dobândit rapid statutul de erou național. Obrazul acela de stâncă a fost imprimat pe tricouri, tinerii chiar purtau tatuaje Tegnell.

Desigur, în Suedia nu a avut loc o ”carantină voluntară”, așa cum susțin acum unii pentru a-și salva propriul ”lockdownism”. După cum arată graficul de mai jos, bazat pe datele telefoanelor mobile, în primăvara anului 2020 suedezii și-au crescut timpul de stat în casă cu doar aproximativ 10% și și-au redus timpul petrecut la locurile de muncă, magazine, restaurante etc. cu mai puțin de 25%. Chiar și utilizarea transportului public a scăzut numai cu 35%.

Spre deosebire de Regatul Unit, unde prezența la locurile de muncă a scăzut cu 66%, utilizarea magazinelor și restaurantelor cu 77%, iar timpul de stat în casă a crescut cu 25%.

Suedia a fost, desigur, un far călăuzitor, iar Anders un erou. În primăvara anului 2020, țara a fost singurul grup de control clar care ne-a permis să verificăm afirmațiile extraordinare ale autorităților noastre cu privire la ce s-ar întâmpla dacă nu le-am executa poruncile. Și s-a dovedit că acele afirmații erau foarte greșite.

Cu toate acestea, nu trebuie să ne prefacem că Suedia este modelul perfect pentru cum ar trebui să procedăm data viitoare. Suedia s-a descurcat mult mai bine decât oricare altă țară în a rezista restricțiilor, ceea ce nu înseamnă că nu a impus la rândul ei o serie de măsuri pe care scepticii n-ar dori să le susțină. A închis școlile pentru cei de peste 16 ani din martie până în septembrie 2020 și a interzis adunările mai mari de 50 de persoane, a interzis competițiile sportive, concertele, spectacolele de teatru, adunările religioase mari și așa mai departe. A menținut aceste interdicții în vigoare pe întreg parcursul anului 2020, lucru pe care Tegnell l-a creditat pentru prevenirea creșterii numărului de infecții în perioada verii. În noiembrie 2020 a interzis adunările de peste opt persoane, iar prim ministrul suedez le-a spus cetățenilor: ”Nu frecventați bibliotecile și sălile de sport, nu organizați petreceri. Anulați!” Aceste măsuri nu au fost luate la solicitarea oficialilor din domeniul sănătății publice. Măsura de limitare a numărului de persoane prezente la o adunare a fost ridicată doar în vara anului 2021 – pentru a fi înlocuită, în acea iarnă cu  pașapoartele de vaccinare. Toate restricțiile au fost ridicate în sfârșit în februarie 2022, la doi ani de la impunerea lor.

De fapt, chiar ”lecția” Suediei constă în faptul că astfel de măsuri nu sunt folositoare în mod efectiv atunci când avem de-a face cu un virus respirator care se propagă pe calea aerului. Studiile care se fac acum pe marginea datelor din lumea reală nu izbutesc să găsească justificări semnificative restricțiilor din timpul pandemiei.

Anders Tegnell a devenit o legendă și locul său în istorie este asigurat. Dar nici măcar Suedia nu s-a descurcat la perfecție.

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici