Nedeea Burcă

Faptul că imensa majoritate a românilor nu realizează faptul că Occidentul trece printr-o perioadă dificilă, asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu perioada stalinistă și, din altele, cu ultimii ani ai ceaușismului, nu este deloc de mirare. Au trecut mai bine de trei decenii de la ”evenimentele” din 1990. Cei care încă mai pot să își amintească au fost catalogați drept ”nostalgici” sau, în ultima vreme, chiar mai rău, ”putiniști”. Este adevărat că rafturile magazinelor nu s-au golit încă dar, ideologia dominantă a început să ne obișnuiască deja cu ideea că, în curând, nu vom mai mânca nici carne, nici ouă, și nici produse lactate. Ei spun că vor să salveze astfel planeta, Ceausescu dorea să plătească datoriile externe ale României. Pentru oamenii de rând și pentru copiii lor subnutriți, motivațiile ideologice ale lipsei unor alimente esențiale pentru viața și sănătatea lor nu sunt relevante. (Înainte aveam măcar pește din belșug, deoarece…pe atunci aveam flotă și pescari iscusiți. Acum peștele este chiar mai scump decât carnea.) De asemenea, traversăm o criză energetică din ce în ce mai aspră – noi, care avem resurse naturale, dar nu le putem exploata în beneficiul populației României și nici nu le putem vinde profitabil, pentru că avem o clasă politică formată aproape exclusiv din slugi imbecile, cărora nu le pasă decât de ordinele venite de sus și de propria teșcherea.

Dar, dincolo toate astea, care, de bine de rău, sunt cunoscute și discutate, dezastrul cultural al Occidentului este ignorat de ”mediul academic” din România – în măsura în care mai putem să-l numim așa. Ideologizarea științei și a culturii vestice, pe care ne străduim să le maimuțărim cu obstinație, atinge, azi, culmi nebănuite nici măcar pe vremea lui Ceaușescu. Îmi amintesc foarte bine cum, înainte de 1990, revistele literare nu puteau publica decât dacă atât autorul cât și ”opera” respectivă corespundeau din punct de vedere ideologic. Existau o gramadă de cuvinte interzise, iar fotografiile bisericilor aveau musai crucile tăiate. Regimul lucrărilor științifice era ceva mai ”liberal”, în sensul că un medic, un chimist, un fizician, un matematician sau un inginer  își puteau vedea de treaba lor cvasi-nestigheriți daca acceptau un compromis minim, anume acela de a pomeni măcar în prefețe numele tovarășului și a tovarășei.

Astăzi se poate tipări absolut orice, dar literatura care nu corespunde din punct de vedere ideologic este expusă, împreună cu autorul, oprobiului, exact, dar exact ca pe vremea lui Stalin! Și, tot ca atunci, ceea ce n-aș fi crezut că se va mai întâmpla vreodată, au început să fie interzise cărți, multe dintre ele, capodopere universale.

La noi nu știu să se mai facă pe undeva cercetare științifică pe bune (m-aș bucura sincer să mă înșel), iar ce se întâmplă, din acest punct de vedere, în Occident, ne lămurește, în cele ce urmează, Wesley J. Smith, unul dintre cei mai importați intelectuali publici din America, bioetician, onorat de Human Life Fundation cu titlul de ”Mare apărător al vieții”, autor a 14 cărți concentrate pe libertatea și demnitatea umană. Cea mai recentă dintre cărțile sale este Culture of Death: The Age of Do Harm Medicine, un avertisment despre pericolele mișcării moderne din bioetică.

Iată un articol al său, cât se poate de relevant, pe această temă:

                                                                          ***

De ce nu putem avea încredere în publicațiile științifice – explicațiile unui climatolog

Jurnalele medicale și cele de știință au devenit extrem de ideologizate vizavi de majoritatea celor mai importante și controversate probleme ale lumii noastre, începând cu încălzirea globală și sfârșind cu ideologia de gen, sau cu ”teoria critică a rasei”.

Ruperea discursului științific de adevărata obiectivitate ar putea duce la înăbușirea cercetărilor legitime și refuzul editorilor de a publica articole care nu urmează narațiunea ideologică preferată. Ar putea duce, de asemenea, la autocenzurarea lucrărilor, oamenii de știință fiind dornici să-și vadă studiile tipărite în jurnale prestigioase, pentru a beneficia de toate recompensele și oportunitățile presupuse de aceasta.

De curând, un specialist în climatologie a mărturisit că, pentru a-și putea publica articolul în prestigioasa revistă Nature, și-a ”adaptat” concluziile propriului articol. ”Am omis să spun adevărul întreg pentru a-mi putea publica lucrarea privind schimbrile climatice” – mărturisește Patrick T. Brown:

”Lucrarea pe care tocmai am publicat-o – Încălzirea climatică sporește pericolul producerii incendiilor mistuitoare în California – se concentrează exclusiv asupra felului în care schimbările climatice afectează natura acestor incendii, deoarece știam că nu trebuie să încerc cuantificarea unor alte aspecte cheie, diluând astfel povestea pe care vor să o spună revistele prestigioase cum ar fi Nature sau, rivala sa, Science. Pentru oamenii de știință este extrem de important să fie publicați în reviste bine cotate; în multe privințe acestea sunt gardienii succesului într-o carieră academică. Iar editorii acestor reviste au arătat foarte limpede, atât prin ceea ce publică, cât și prin ceea ce resping, că doresc doar acele lucrări despre climă care susțin anumite narațiuni autorizate – chiar și atunci când aceste narațiuni sunt în detrimentul unor cunoștiințe mai extinse în beneficiul societății.”

O blocadă ideologică

Cu alte cuvinte, dacă Brown ar fi oferit un studiu amănunțit și nuanțat, acesta nu ar fi trecut niciodată de blocajul ideologic care controlează discursul științific pe această temă importantă.

El explică apariția acestei paradigme anti-științifice:

”În teorie, cercetarea științifică ar trebui să aprecieze curiozitatea, obiectivitatea nepasională și determinarea de a descoperi adevărul. Cu siguranță, acestea sunt calitățile pe care editorii revistelor științifice ar trebui să le prețuiască.

În realitate, ideile preconcepute ale editorilor (și ale recenzenților chemați să evalueze lucrările) exercită o influență majoră asupra rezultatelor obținute în diverse domenii. Ei selectează ceea ce va fi publicat și, făcând asta, modelează de asemenea felul în care este efectuată cercetarea mai pe larg. Cercetătorii pricepuți își adaptează studiile pentru a maximiza șansele de a fi acceptați. Știu asta pentru că sunt unul dintre ei.”

Brown a părăsit mediul academic pentru a se putea dedica științei adevărate. Ceea ce i-a permis să scrie articolul despre care vorbim.

Un serviciu adevărat

Iată concluziile sale:

”Climatologii nu ar trebui să fie nevoiți să se exileze din mediul academic pentru a-și putea publica cercetările în mod onest. Avem nevoie de o schimbare culturală în mediul academic și în mass media, care să permită o dezbatere mult mai amplă despre reziliența nostră la climă.

Mass media, de exemplu, ar trebui să înceteze să accepte aceste lucrări în forma în care se prezintă și să cerceteze dacă și ce anume a fost lăsat pe dinafară. Editorii revistelor importante trebuie să își extindă sfera de interes dincolo de subiectul limitat al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și cercetătorii înșiși trebuie să înceapă să îi înfrunte, sau să caute alte locuri unde să poată publica.

Nu numărul de citări este cu adevărat important pentru reviste, nici acela al clicurilor pentru mass media, și nici măcar avansul în cariera academică pentru cercetători – importantă este doar cercetarea onestă care ajută societatea.”

Brown ne-a făcut un adevărat serviciu ilustrând modul în care știința a fost distorsionată de agende nonștiințifice la cel mai înalt nivel al discursului experților – ajutată și încurajată de mass media. Dacă lucrurile vor continua în acest fel, încrederea oamenilor și știință și medicină va continua să se diminueze până la dispariția totală.

sursa: aici