Doar Biserica strămoșească mai înceară să opună, la ora actuală, rezistență celor care muncesc din greu la dezbinarea și antagonizarea românilor. Este, se poate spune fără teama de a greși, singura care ne mai ține, deocamdată, împreună. Astfel încât înverșunarea celor care îi contestă originile apostolice, căznindu-se să o prăvălească în țărână, nu trebuie să uimească pe nimeni.

Recentul schimb de replici dintre IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și Patriarhul Daniel, speculat și amplificat de acea parte a presei care, așa cum ne-am obișnuit, nu scapă niciun prilej de a răni BOR (adică pe toți ortodocșii din interiorul și din afara granițelor României), readuce în prim plan o discuție altminteri destul de veche, dar ale cărei idei, puternic bruiate de zgomotul de fond al răuvoitorilor mai sus pomeniți, nu au apucat să răzbată încă până în adâncul conștiinței fiecăruia dintre noi.

Există dovezi elocvente conform cărora creștinismul din Scythia Minor (Dobrogea de azi), și-a avut începutul cu Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru care, alături de Sfântul Filip, a făcut aici misiune, prin cuvânt și prin faptă.  Dar, câtă vreme acestea au fost cunoscute aproape exclusiv de marii erudiți, istorici și oameni de înaltă cultură bisericească, românii obișnuiți au avut mai la îndemână aberațiile trepădușilor de presă de toate vârstele, ale influencerilor și promteristelor, care n-au ezitat nicio clipă să se pronunțe pe această temă fără să fi citit un singur rând din scrierile celor ce și-au închinat întreaga viață studierii Scythiei Minor și a Bisericii ei apostolice.

Micul război” iscat zilele acestea ca urmare a unei  deloc întâmplătoare scurgeri de corespondență oficială a Patriarhiei în presa anticreștină din România, ar putea avea, pe lângă consecințele neplăcute îndeobște bănuite de fiecare dintre noi, și un efect pozitiv, anume acela că mulți dintre credincioșii întăriți sufletește de atitudinea IPS Teodosie în timpul pandemiei, vor lua cunoștință, cu acest prilej, și de alte câteva prețioase vitejii ale arhiepiscopului tomitan.

Și, mă refer aici în primul rând la inițiativa sa de a restabili adevărul privitor la străvechimea și noblețea ortodoxiei poporului român prin tipărirea unor colecții fabuloase, unice în istoria culturii noastre, realizate de profesorul Constantin Barbu, renumit eminescolog și discipol al lui C. Noica, membru titular al Académie Européenne des Sciences, des arts et lettres din Paris.

Astfel, primele 100 de volume au fost lansate acum doi ani (2019), de Duminica Floriilor, sub titlul Sfinții Părinți Ortodocși. Martirii Străromâni. Cuvioșii cei vechi, iar alte 100 de volume cu documente despre istoria poporului român și a Bisericii Ortodoxe Române, aparținătoare, de data aceasta, unui alt proiect, intitulat Monumenta Romaniae Historica (care preconizează 1000 de volume, aproximativ 500 000 pagini) au fost lansate ieri, miercuri, 26 mai, 2021, în cadrul simpozionului internațional ”Tomisul, izvor cultural și spiritual în promovarea identității românești în țară și peste hotare”.

Conferința extraordinară de presă, un adevărat regal, susținută de către Acad. Prof. Constantin Barbu, precum și lucrările simpozionului le puteți revedea aici

Se știe acum faptul că, în perioada pandemiei, autoritățile și presa de pretutindeni au folosit tehnici de intensificare a fricii pentru a controla comportamentul oamenilor[1].

Iar la noi lucrurile au luat-o razna mai mult decât oriunde altundeva din cauza improvizațiilor unor bolnavi care au folosit prilejul doar pentru a-și satisface beția puterii, bătându-și pur și simplu joc de populația înspăimântată.

Așa se explică aberațiile proferate cu aplomb, amenințările scrâșnite, folosirea celor mai oribile imagini din spitale, marșurile salvărilor cu sirene date la maximum în plină noapte, girofarurile și degetul prezidențial care ne ocăra chiar de Învierea Domnului.

Un experiment social care nu avea cum să nu intre în coliziune cu creștinismul ortodox, care consideră curajul drept o trăsătură fundamentală de caracter, frica fiind de la diavol, întocmai ca păcatul sau moartea. Prin prezența lor în număr mare la Înviere, la slujbe și la pelerinaje românii au izbutit să dovedească, însă, cu vârf și îndesat, că Biserica nu infectează.

IPS Teodosie este una din puținele voci care s-au împotrivit fățiș prigoanei din acea perioadă și se bucură de iubirea și recunoștința celor care aveau nevoie de sprijinul și exemplul unui adevărat păstor de suflete. Precum și de susținerea necondiționată a tuturor celor pentru care inițiativa sa de a face cunoscute hrisoavele de vechime și noblețe ale creștinilor de la Tomis se constituie într-un act reparator, de restituire a unui titlu de noblețe pe care o istorie multimilenară l-a conferit patriei noastre.

Îi mulțumim, atât sfinției sale, cât și profesorului Constantin Barbu, pentru osârdia de a ne trezi, făcând-ne în sfârșit conștienți  că, așa cum ne explică un alt părinte tomitan, Prof. Ioan Istrati, în Scythia Minor am avut Mitropolie din 390 după Hristos, sute de basilici, teologi, martiri și episcopi, fapt care odată cunoscut și înțeles schimbă însăși osia culturală a Europei, obișnuită cu hegemoniile medievale. Suntem, așadar, un far teologic al acesteia, și nicidecum o periferie tolerată de cei mari. Printre altele și pentru că atunci când Mitropolia Tomisului avea 14 episcopii sufragane, prin marile tronuri eclesiale ale Europei pășteau caprele.[2]

În rest,  cei care au ales ura și frica, sunt liberi să facă în continuare ceea ce știu ei cel mai bine.

Nedeea Burcă