Ideea că știința ar putea deveni o nouă religie nu este nici pe departe nouă.
Știința oferă un mit al creației, directive etice și un loc semnificativ pentru om în marele ansamblu universal – adică toate ingredientele comune tuturor religiilor.
În plus de asta, știința pretinde că ne ghidează pașii întru aflarea adevărului, asigurându-ne că deține soluții pentru toate problemele noastre.
Este suficient să remarcăm adorația și respectul acordat ”experților” și chiar dispozițiilor acestora, schimbătoare și prea adesea absurde, pentru a înțelege cum această nouă religie este deja profund înrădăcinată în anumite segmente ale societății românești.
Paradoxal dar deloc surprinzător este însă că, grație actualului sistem de învățământ care, așa cum știm și s-a recunoscut chiar la nivel oficial, livrează analfabeți funcționali pe bandă rulantă, cei care ar putea înțelege cu adevărat principiile noii religii sunt din ce în ce mai puțini, fanaticii noului cult al științei fiind, în general, oameni cărora le lipsesc cele mai elementare noțiuni științifice și care n-au citit în viața lor nici măcar un roman polițist.
Așa se explică, probabil, faptul că ei consideră de la sine înțeles să aibă încredere nu atât în știință, sau în cercetătorii onești, îndeobște necunoscuți publicului larg, cât mai cu seamă în așa zișii ”experți”, adică în indivizi care își datorează pozițiile de autoritate și vizibilitatea publică nu atât vreunei deosebite competențe profesionale, cât mai seamă factorului politic.
Dar, niște oameni lipsiți de cunoștințe elementare pot fi, oare, siguri că sunt corect îndrumați, sau că informația și datele care li se livrează au o măcar cât de mică legătură cu realitatea?
Și, câtă vreme politicienii, mass media mainstream și așa zisele elite fac tot posibilul pentru a elimina spiritul critic și îndoiala, încercând nici mai mult și nici mai puțin decât suprimarea gândirii libere, nu putem oare spune că, în ceea ce îi privește pe noii zeloți, știința a devenit un cult care își păstrează adepții în întuneric, cerându-le să nu se îndoiască, să nu încerce să afle sau să învețe ceva de capul lor, să nu-și pună nicio întrebare, ci doar să aibă încredere în cei care conduc spectacolul?
Ce se urmărește, oare, de fapt, prin prezentarea mediatică eschatologică și salvaționistă a politicii de vaccinare?
Sau prin înlocuirea credinței în transcendent cu aceea în virus sau în vaccin?
Să fi fost, oare, cu totul întâmplătoare alegerea zilei de Crăciun ca zi de naștere a noului vaccin mântuitor?
Trebuie să înțelegem că știința, deși extrem de valoroasă și de utilă, este imperfectă și limitată în timp, asemenea tuturor creațiilor omenești.
Același lucru îl putem spune și despre ”experții” care o promovează, care au demonstrat nu o singură dată, prin chiar bâlbâielile, răzgândirile și aberațiile rostite, că nu sunt nici pe departe infailibili.
În plus de asta, ei sunt deseori mai degrabă politicieni decât cercetători și savanți, stăpâniți de patimi și ambiții fără nici cea mai mică legătură cu știința sau cu atât de mult invocatul ”bine comun”.
Cei care nu izbutesc să priceapă aceste câteva lucruri elementare nu fac decât să se îmbete cu apă chioară devenind, de bună voie, marionetele unui cult absurd.
Nedeea Burcă
