Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în prima zi de Crăciun, în urma unui simulacru de proces care a durat aproximativ o oră și jumătate.
Decretul de constituire a Tribunalului Militar Excepțional, semnat în WC-ul de lângă biroul generalului Vasile Milea, printre suluri de hârtie igienică și în prezența cadavrelor militarilor din echipa colonelului Trosca, fiind chiar actul întemeietor al originalei democrații românești, așa cum o concepuseră căpușele și cârtițele KGB bine înfipte în sistemul de putere ante și post-decembrist.
Un asasinat odios care dovedea, de la bun început și fără putință de tăgadă atât barbaria grupării care preluase puterea în România, cât și concepția profund stalinistă a acelor oameni despre Justiție și ”statul de drept”.
Arc peste timp, zilele acestea am asistat la un alt ”eveniment întemeietor”, pus în scenă, de această dată, de Serviciul de Propagandă și Agitație al Sovietelor Europene și, așadar, ceva mai puțin sângeros, dar tot atât de inadecvat Praznicului Nașterii Domnului, și anume sosirea primei tranșe de vaccin anti-covid, transformată într-o adevărată sărbătoare națională.
După cum, tot în aceste zile, agresiunile și provocările la adresa Bisericii Ortodoxe Române continuă neabătut, chiar mai grosiere și mai vulgare decât acelea pe care a fost nevoită să le suporte în plin stalinism când, în ciuda faptului că Biserica era una dintre țintele prioritare ale regimului, în ciuda campaniilor antireligioase cu agitatori după model sovietic și a persecuțiilor generalizate sub pretextul așa ziselor ”conspirații politice” camuflate sub mască religioasă, statul comunist s-a manifestat, totuși, cu precauție.
Ca să dau un singur exemplu, odată cu unificarea și laicizarea învățământului (prin decretul 1383/2 august 1948), care a determinat desființarea școlilor confesionale și scoaterea Religiei dintre obiectele de studiu, urma scoaterea din școli a icoanelor, numai că valul de nemulțumire generat a impus discutarea urgentă și serioasă a chestiunii, la 25 noiembrie 1948, într-o ședință a Secretariatului CC al PMR, la care au participat Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca,Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu și Alexandru Moghioroș.
Ședință în cadrul căreia sunt aduse în discuție frământările și nemulțumirile din toată țara, Vasile Luca considerând că ”în problema laicizării nu trebuie atacat sentimentul religios” și că ”a forța mai departe lucrurile înseamnă a provoca unirea țăranilor săraci cu chiaburii, unirea bisericilor împotriva noastră”, iar tovarășa Ana propunând publicarea unui ”document în care să condamne acțiunile jignitoare, scoaterea obiectelor cu jignirea sentimentului religios”, precum și ”aplicarea sancțiunilor pe linie de partid și de Guvern celor care vor jigni sentimentul religios al altora, sau îi vor împiedica să se roage”. Gheorghe Gheorghiu Dej însuși observând că măsurile neinspirate luate de Ministerul Învățământului, departe de a șubrezi poziția Bisericii, au întărit-o, și propunând, la rândul său, convocarea pe linie guvernamentală a capilor Bisericii Ortodoxe ”pentru a sta de vorbă cu ei, a-i convinge că este în interesul lor să-și vadă de treabă și a le arăta cu ce trebuie să contribuie Biserica la repararea acestor greșeli”.
După cum se poate observa, staliniști feroci de tipul Anei Pauker și a lui Vasile Luca erau capabili să recunoască, cât se poate de limpede, existența unui pericol care venea nu din partea Bisericii, ci a credincioșilor, care deveniseră o ”magmă” pe care oricând cineva putea să o canalizeze împotriva regimului. Și, pe cale de consecință, să bată în retragere.
Ceea ce nu însemna, totuși, că Securitatea nu trebuia să vegheze în continuare, întru împiedicarea sau prevenirea anumitor manifestări: ”Luați măsuri pentru a preîntâmpina pe viitor efectuarea pelerinajelor, hramurile și sărbătorile religioase urmând a se face numai în interiorul bisericilor. Această măsură privește toate cultele și intră în vigoare imediat” (recomandare dată la 13 august al aceluiași an).
Iar Securitatea făcea ce știa ea mai bine: raporta despre manifestările ”deosebit de dușmănoase” ale unor preoți ca Davidescu de la Flămânda care ”a pomenit despre << cei căzuți în lupta pentru patrie, pentru creștinism și pentru cruce >>”, sau diaconul de la Biserica Blănari, rămas neidentificat până în ziua de azi, care ceruse, provocând rumoare în rândul credincioșilor: ”Să ne rugăm pentru cei care pribegesc prin pustiuri, pentru cei plecați de la căminele lor, pentru cei ce suferă în închisori, pentru cei cari au prieteni brazii și pădurea în locul ființelor”. Sau ca preoții Brânzei Valerian și Roșca Anania de la Dorohoi, care s-au rugat cu ocazia slujbei de Bobotează: ”Curățește, Doamne, pământul, de satane necredincioase, care caută să ne îndepărteze de la credință. Să ne rugăm Domnului pentru a zdrobi Satana sub călcâiul nostru, și pe cei ce vin împotriva noastră.”
Aproximativ 75 de ani mai târziu, o oarecare Laura Dinu de la Antena 3 (dar nu numai ea) semnalează, excedată, ”situația uluitoare de la Constanța”, unde Înaltpreasfințitul Teodosie a îndrăznit să oficieze public Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfinții Apostoli. În prima zi de Crăciun! Incredibil! Ba chiar ”mai mult decât atât”, s-a scandalizat dumneaei, ”după slujbă vor fi interpretate și colinde!”
Cum Ana Pauker și tovarășul Luca nu-i pot aplica ”sancțiune pe linie de partid și de Guvern” pentru ”provocare”, ne simțim îndrituiți să reiterăm, o dată în plus, lămuririle Purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Eugen Tănăsescu: ”IPS Teodosie nu sfidează, ci se opune sfidărilor”, Domnia Sa fiind doar unul dintr-un lung șir de înalți ierarhi români care, cu vitejie peste vremuri călcând, au păstrat viu sufletul acestui popor.
Nedeea Burcă
Bibliografie: George Enache, Politică și religiozitate populară în România interbelică și la începutul regimului comunist, din Biserică și stat, Perspective teologice și istorice, vol. coord. de Vasile Adrian Carabă, Sebastian Laurențiu Nazâru, Ionuț Alexandru Tudorie, Brăila, 2019.
