Homosexualitatea, travestismul și fluiditatea de gen sunt concepte străvechi care există de mii de ani.

Progresiștii moderni se dau de ceasul morții explicând că legile și poruncile biblice din Vechiul și Noul Testament sunt ”învechite” și trebuie neapărat înlocuite cu unele ”adecvate secolului în care trăim”.Iar atunci când își califică practicile sexuale preferate drept ”progresiste”, ei par să uite cu totul că acestea nu sunt deloc noi sau moderne.

Găsim referiri la acestea chiar în Biblie (de exemplu în Levitic sau în Deuteronom, cap. 18 și, respectiv, 22) dar, în realitate, sunt mult, mult mai vechi. Astfel, primele mențiuni ale relațiilor sexuale practicate între persoane de același sex apar încă de acum patru milenii, în Mesopotamia, iar Egiptul antic avea cel puțin o zeitate, Shai/Shait care era când femeie, când bărbat. De altfel, unii egiptologi spun că identitatea sexuală a membrilor clasei conducătoare egiptene era fluidă într-un grad comparabil cu ceea ce se întâmplă în Occidentul contemporan.

Toate acestea sunt lucruri în general cunoscute, dar este foarte important să ni le reamintim, câtă vreme ne-am deprins să numin ideile alternative actuale despre gen și sex drept ”progresiste”. Ceea ce  este profund greșit, în ciuda pretențiilor celor care le-au reambalat și repus în circulație în ultimele decenii, susținându-le ca pe niște inovații absolute, care ar trebui să înlocuiască practicile și concepțiile ”învechite”.

Cum nu există niciun motiv de a le favoriza dintr-o perspectivă evolutivă avem de-a face, la ora actuală, nu cu eterna luptă dintre vechi și nou, ci cu o bătălie pe viață și pe moarte între două concepte străvechi, dar divergente, despre natura umană. Oamenii au purtat această luptă timp de milenii, din istoria antică, până în zilele noastre. Deoarece, în ciuda avansului continuu al tehnologiei, natura umană rămâne mereu aceeași.

Să nu ne amăgim, așadar, cu vorbe. Reciclând niște concepte ale trecutului îndepărtat și care, de fapt, nu erau nici atunci considerate ”normale” – Platon însuși,  despre care se crede că era homosexual, a catalogat relațiile sexuale dintre bărbați ca fiind nenaturale și a pledat fervent în favoarea căsătoriilor heterosexuale, pe care le considera singurele firești și absolut necesare – progresiștii noștri se războiesc, de fapt, cu creștinismul. Și, în special cu Ortodoxia care, în acest moment deconcertant al istoriei,  și-a păstrat atât fervoarea credinței  cât și o viziune  morală, etică și spirituală  de care Occidentul, prins în capcana unui vis consumist perfid și înșelător, ar avea nevoie mai multă decât oricând.

Noi, răsăritenii, am fost obligați de totalitarismul comunist, să dovedim o capacitate superioară de rezistență și există temerea că, asupra unor popoare învățate să supraviețuiască târându-se pe coate și pe genunchi, tentativele de inginerie socială, mai noi sau mai vechi, n-au nicio putere.

Așa se explică violența ofensivă a unei minorități care, din slugărnicie și spirit de imitație încearcă să-și distrugă, cu inconștiență, propria structură identitară, fără a avea nicio clipă onestitatea de-a-și  cerceta inima, încercând să priceapă cât de cumplite sunt primejdiile sufletești de care creștinismul a încercat să păzească umanitatea.

Nedeea Burcă