În ciuda rolului pe care l-au jucat în panica încălzistă și a imperativului Net Zero, ”părinții fondatori” ai revoluției verzi au rămas cvasi-necunoscuți. Ei au lucrat cu discreție, iar proiectul lor nu a fost niciodată despre știință sau conservarea naturii, ci o năzuință de instaurare a puterii tehnocratice profund influențate de eugenie. Acești bărbați (și câteva femei) erau copii ai secolului al XX-lea eliberator, dar au pregătit terenul unui secol XXI totalitar.

Maurice Strong (1929-2015)

Născut în 1929, la Manitoba, Strong a avut o carieră profitabilă de baron al petrolului, pentru ca, apoi, în anii 60, să fie numit șef al Agenției canadiene de dezvoltare interanțională. În timpul colaborării sale cu David Rockfeller, Strong a fost implicat în crearea Clubului de la Roma, un organism care va pilota Națiunile Unite în direcția verde. În 1972, cu binecuvântarea lui Rockfeller, Strong a fost numit președinte al primei Conferințe ONU privitoare la mediul înconjurător de la Stockholm. În același an, Strong a lansat programul ONU pentru Mediu. Munca lui a culminat cu înființarea Grupului Interguvernamental pentru Schimbările Climatice, în 1988, care susține aberant că știința încălzirii globale antropice este consacrată și dovedită.

Aurelio Peccei (1908-1984)

Cunoașterea mai multor limbi străine l-a adus la Fiat S.p.a. Cu toate că la începutul anilor 30 era urmărit ca antifascist ( a fost chiar închis și torturat de naziști), o misiune în slujba Fiat, dusă la îndeplinire în China, i-a asigurat o poziție de conducere în managementul companiei. După război, s-a mutat în Argentina, unde a înființat Fiat-Concord, cel mai mare producător de automobile din America Latină. În 1964 a devenit președintele al firmei de echipamente de birou Olivetti. A prezidat Comitetul pentru Cooperare Economică Atlantică și, în această perioadă, l-a cunoscut pe Alexander King, partenerul alături de care a înființat Clubul de la Roma.

Alexander King (1909-2007)

În momentul în care l-a cunoscut pe Peccei, King era șeful departamentului de probleme științifice al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, o agenție de comerț internațional. Pe vremea când era cercetător chimist, King a promovat DDT-ul în scopul protejării soldaților aliați aflați în război dar, mai târziu, și-a regretat implicarea, notând în memoriile sale: În retrospectivă, aversiunea mea principală în ceea ce privește DDT-ul este că a contribuit foarte mult la problema [creșterii] populației”. King și Peccei se prezentau ca niște industriași iluminați dar, în realitate sufletele lor nelegiuite erau pline de întuneric.

Paul Ehrlich (1932-)

Profesor emerit de studii asupra populației la Stanford, Ehrlich este poate cel mai cunoscut dintre cei prezentați aici datorită celebrei sale cărți The Population Bomb, scrisă împreună cu soția sa, Anne, în 1968, care a prezis că până în anii 80, războiul, bolile și foametea vor ucide miliarde de oameni. Ehrlich a criticat politicile care au permis suprapopularea. Deși, în regiunile subdezvoltate, malaria ucide sute de mii de oameni în fiecare an, Ehrlich a deplâns reducerea numărului de decese datorită DDT. Împreună cu avocatul Richard Bowers și profesorul Yale Charles Remington, Ehrlich a fondat organismul de campanie Zero Population Growth. În 1977, împreună cu soția sa și fizicianul de la Stanford John Holdren (mai târziu, consilier științific al președintelui Barack Obama) au scris Ecoscience: Population, Resources, Environment. Printre recomandările autorilor se numărau preluarea copiilor mamelor singure, sterilizarea involuntară prin adăugarea aditivilor chimici în alimente și apă, precum și limitarea la doi copii.

Robert Anderson (1917-2007)

Acest magnat al petrolului născut în Chicago, căruia îi plăceau pălăriile Stetson, era șeful ARCO, unul dintre cei mai mari producători de petrol din SUA. A devenit faimos după ce a descoperit petrol în Alaska, mult după ce alți căutători abandonaseră căutările. Golful Prudhoe a devenit astfel cel mai mare câmp petrolier al Americii de Nord. El este cunoscut, de asemenea, pentru achiziționarea, în 1977, a ziarului Observer, aflat în dificultate. Un susținător timpuriu al acțiunii globale de prevenire al dezastrelor ecologice, Anderson a condus Institutul Aspen pentru Studii Umanistice. Aspen a fost fondat în 1949, de Walter Paepcke, inspirat de romantismul german dar, după moartea acestuia, în 1960, Anderson a schimbat orientarea organizației înspre climă, aprovizionarea cu alimente și creșterea populației. În 1970, la un atelier de două zile, experții Aspen au ajuns la ”concluzia melancolică” conform căreia omenirea se confruntă cu o criză existențială. Contribuind la nașterea Friends of the Eart la San Francisco, în 1969, Anderson a inițiat prima Zi a Pământului, în 1970.

Barbara Ward (1914-1981)

Economistă britanică, Ward a fost o susținătoare a dezvoltării durabile și a redistribuirii bogăției. Cartea ei, Spaceship Earth (1966) descria planeta ca pe un sistem închis, de resurse finite, care trebuie reciclate. Profesoară la Universitatea Columbia, ea a fondat Institutul Internațional pentru Mediu și Dezvoltare. Lucrarea ei din 1971, Only One Earth: The Care and Maintenance of a Small Planet, scrisă împreună cu microbiologul René Dubos, a fost comandată de Strong, ca abecedar pentru Stockholm.

Garret Hardin (1915-2003)

Membru al Societății Americane de Eugenie din 1956, Hardin a devenit directorul acesteia în 1971. Începând cu 1973, i-a schimbat numele în Societatea pentru Studiul Biologiei Sociale. În 1968 a ținut o prelegere despre ”tragedia comunității” la Asociația Americană pentru Progresul Științei. El considera individualismul drept o forță distructivă și era deosebit de preocupat de libertatea de a procrea, explicitându-și ideologia neo-malthusiană în manualele sale pentru studenți. Spre deosebire de majoritatea vuvuzelelor cultului climatic, Hardin a fost un conservator social.

Jay Forrester (1918-2016)

Luând o poziție împotriva consumerismului și a economiei de piață liberă, Clubul de la Roma susține că provocările lumii post-industriale sunt prea complexe pentru instituțiile convenționale și establishmentul politic. Prima sa dare de seamă, The limits to Growth (1972) a fost scrisă de o echipă de absolvenți ai Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), care au recomandat ”o nouă formă de societate umană”. Conducătorul lucrării era Forreste, un teoretician al sistemelor, care a convins Clubul de la Roma să adopte modelul său dinamic care corelează populația, producția de alimente, industria, energia și poluarea, așa cum era acesta descris în cartea sa World Dynamics (1971). Limits to Growth a evidențiat modelarea computerizată pentru a măsura și prezice schimbările climatice.

Mihajlo Mesarovic (1928- )

Omul de știință sârb Mesarovoxi este un expert în teoria sistemelor care a lucrat la MIT. În cea de-a doua dare de seamă a Clubului de la Roma, Mankind at its Turning Point, Mesarovic și Eduard Pestel au descris omenirea ca pe o tumoră malignă a plantei. ”Lumea are cancer și cancerul este Omul.” Lucrarea îndemna la identificarea cu generațiile viitoare a căror supraviețuire era în pericol.”

Roland Wiederkehr (1943 – )

Ca tânăr jurnalist, Wiederkehr a fost angajat de World Wildlife Fund în 1968. Această organizație, fondată în 1961 de șeful UNESCO, Julian Huxley și de liderii Grupului Bildemberg, Prințul Bernhard al Țărilor de Jos, Prințul Filip al Marii Britanii și Godfrey Rockfeller, a pus bazele alarmismului climatic. Wiederkehr s-a opus energiei nucleare și a promovat turbinele eoliene. În 1992, în calitate de parlamentar, Wiederkehr a fondat, în Elveția sa natală [împreună cu Mihail Gorbaciov] fundația de mediu Green Cross Internațional.

Acești zece nihiliști au fost catalizatorii unei agende dezumanizante care urmărește politizarea științei,  cooptarea mediului academic, manipularea politicienilor și deturnarea corporațiilor de la concurența de piață, transformarea acestora în instrumente de control. În năzuința sa de a construi un regim totalitar, neofeudal, dictatura orwelliană verde aplică nu politici fundamentate pe dovezi ci așa zise ”dovezi”, fundamentate politico ideologic.

Niall McCrae este autorul cărții Green in Tooth and Claw: the Misanthropic Mission of Climate Alarm” (2024).

Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă

Sursa: aici