Pentru oricine încearcă să se desprindă de mulțimea de partis-priuri ideologice care ne-au fost inoculate de-a lungul timpului și să privească oarecum detașat și cu obiectivitate imaginea generală a ultimelor evoluții la nivel mondial, aceasta apare ca fiind nu doar îngrijorătoare în cel mai înalt grad, ci și de-a dreptul stupefiantă.

Bunăoară, cine ar fi putut crede, acum câțiva ani că, în ciuda autoritarismului manifest al regimului politic de la Moscova, Rusia ar putea să confere, vreodată, cetățenilor săi, mai multe drepturi și mai mult respect decât SUA, Canada sau alte țări occidentale (că despre România nici nu mai putem îndrăzni să aducem vorba!)?

Și totuși, de când cu pandemia de covid 19, democrația și drepturile americanilor se află într-un declin tot mai vizibil – avertizează Naomi Wolf[1], fost consilier al președintelui Bill Clinton, aceeași care atrăsese atenția asupra unui asemenea pericol încă din 2007, în bestsellerul ei, Sfârșitul Americii. Scrisoare de avertizare către un tânăr patriot[2].

”Statul ne-a zdrobit afacerile, ne-a interzis să ne adunăm și să ne rugăm împreună, așa cum prevede primul amendament, ne invadează corpurile și ne restricționează mișcarea”, scrie jurnalista americană.

În schimb, Rusia a avut doar un lockdown de șase săptămâni[3], pe care l-a încheiat în mai 2020, când a redeschis barurile și restaurantele (cu măsuri de distanțare fizică), iar în ceea ce privește carantinele ulterioare, regionale sau locale, acestea au fost de foarte scurtă durată, fie vizând doar vârstnicii, fie, alteori, impunând măsurarea temperaturii înainte de intrarea în sălile de teatru și de concert, sau închiderea localurilor publice la ora 23.

Totodată, prevalându-se de garanțiile Constituției și de separarea dintre Biserică și Stat, Biserica Ortodoxă Rusă a înfruntat deschis autoritățile ori de câte ori a fost necesar, astfel încât rușii s-au putut bucura de un Paște aproape normal, lipsit atât de imixtiunile brutale ale decidenților politici, cât și de tirania ”experților” sanitari.

Prin urmare, în Rusia, despotismul îmbrățișat de SUA și alte țări occidentale sub pretextul pandemiei de covid 19 a fost întru totul benign și, la ora actuală, putem spune că acolo viața a început să își urmeze deja cursul firesc.

În SUA, însă, vestita ”cancel culture” va rămâne în vigoare multă vreme de acum încolo, amenințând în mod real existența milioanelor de cetățeni care nu agreează acest concept. Și se va merge până la anularea unor eroi de tipul lui George Washington sau Abraham Lincoln, impuri din punct de vedere ideologic, prea albi și prea bărbați pentru gusturile progresiștilor care au preluat puterea la Casa Albă.

Până una alta se discută ”doar” despre ”condamnarea memoriei” (damnatio memoriae) și ”anularea” unor giganți ai culturii occidentale, printre care Homer, Shakespeare, Beethoven sau Cervantes sunt numai câteva nume alese la repezeală…

În Rusia nu există nici pic de ”cancel culture” și, în plus de asta, spre deosebire de milioanele de americani care se îndoiesc de faptul că Joe Biden a obținut mai multe voturi decât Donald Trump, rușii, nici măcar cei din opoziție, nu contestă victoria electorală a lui Putin.

Conform organizației independente, neguvernamentale, de sondaj și de cercetare sociologică Levada, respectată la nivel internațional, Putin a avut în mod constant infinit mai mulți susținători decât au avut vreodată Joe Biden sau Donald Trump[4].

Pentru români, care anul acesta comemorează 77 de ani de la intrarea României în sfera de influență a URSS, o asemenea răsturnare de situație nu poate fi decât zguduitoare și spectaculoasă. Fiindcă noi am experimentat fenomenul ”cancel culture”, în varianta sa cea mai dură, cu mult înaintea americanilor, pe propria noastră piele.

Și, așa stând lucrurile, ne amintim încă foarte bine metodele folosite pentru eliminarea și exterminarea elitelor, ne amintim legile prin care au fost îndepărtate așa zisele ”elemente reacționare” și, desigur, ne amintim că, până prin mai 1948, titlurile interzise ajunseseră să fie tipărite într-un volum de 500 de pagini. După cum n-am uitat nici că, tot atunci, au fost puse pe foc, la propriu, mii și mii de Biblii, partituri și discuri cu muzică religioasă.

Pe întreg parcursul intervalului cuprins între anii 1944-1963, așa zisa perioadă proletcultistă, directivele politice venite de la Moscova au sufocat întreaga viață a societății românești, aceasta fiind aservită unei ideologii care ne era totalmente străină și în care se vorbea despre ”dictatura proletariatului”, vehiculându-se idei precum cultul lui Stalin, lupta antiimperialistă, lupta pentru pace, lupta de clasă și așa mai departe. Timp în care ne-a fost modificată istoria, ni s-a impus un comportament străin de tradiția românească și au fost inițiate cele mai grave acțiuni cu caracter antinațional din întreaga noastră istorie.

Și tocmai fiindcă toate acestea au provocat răni nevindecabile în sufletul românesc, după 1990 am făcut tot ce era omenește posibil pentru a intra în sfera de influență a SUA.

Așa că astăzi nu mai luptăm împotriva imperialismului (ar fi și culmea!), ci ducem un teribil război fără sfârșit cu ”virusul ucigaș”, în vreme ce mari personalități istorice și culturale românești reîncep să re-intre, din ce în ce mai serios, în vizorul diverșilor politruci – urmași ideologici sau, uneori, chiar fiii de carne și sânge ai staliniștilor de odinioară.

Și, deoarece lumina vine, de data aceasta, de la Apus, adică exact din focarul New Age, care visează la o epocă agnostică și antihristică, anticreștinismul reprezentanților globalismului în România este astăzi infinit mai agresiv și mai nerușinat decât acela al bolșevicilor internaționaliști de odinioară.

Isterici, ignoranți și orbiți de ură, aceștia au dat deja semnalul pornirii noii revoluții culturale, re-începând să îngroape tot ceea ce înseamnă memorie, istorie, tradiție.

Nedeea Burcă