Când eram adolescent (a trecut între timp o viață de om), citeam multă literatură fantasy. J.R.R. Tolkien. G.R.R. Martin. C.S. Lewis,Terry Brooks.
Apoi Frank Herbert, cunoscut mai ales pentru romanul său Dune (1965) și întreaga epopee care i-a urmat.
Deși nu am parcurs întreaga serie Dune, am fost cucerit de primele două cărți. Acestea se concentrează pe Paul Atreides, moștenitorul Casei Atreides, din momentul numirii familiei sale la conducerea planetei deșertice Arrakis, sursa celei mai valoroase resurse din galaxie: mirodenia melanj.
Herbert a marcat un punct de cotitură în literatura științifico- fantastică, construind lumi și culturi noi, care integrau idei și evenimente complexe din lumea noastră, abordând o varietate de teme — politică, religie, ecologie și putere.
Apoi, ani de zile nu m-am mai gândit la Dune. Însă, în timpul pandemiei, mi-am amintit avertismentul lui Paul Atreides cu privire la pericolul fricii:
Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămîne doar eu.
Citatul — parte din Litania Bene Gesserit împotriva fricii și o mantră rostită de Atreides în timpul unui test crucial la începutul primului roman — este probabil cel mai faimos citat din cărțile Dune și unul distribuit deseori pe rețelele sociale în timpul pandemiei.
De curând, am dat însă peste un alt citat, pe care nu-l mai auzisem până acum, unul mult mai puțin cunoscut.
Toate guvernele suferă de o problemă recurentă: puterea atrage personalități patologice. Nu puterea corupe, ci este magnetică pentru cei coruptibili.
Este o reflecție profundă și, când am citit-o pentru prima oară, m-am întrebat dacă îi aparține într-adevăr lui Frank Herbert. Aproape fiecare dintre noi a văzut, la un moment dat, câte un citat online atribuit vreunei personalități celebre ori influente, doar pentru a descoperi, după o căutare de două minute, că citatul este pură ficțiune, sau atribuit în mod fals.
Nu este însă și cazul citatului lui Herbert despre putere. Deși nu-l mai auzisem niciodată, el apare în Canonicatul Dunei (1985), ultima carte din serie și îndeobște considerată cel mai slab dintre romanele Dune. (Ceea ce ar putea explica de ce nu am citit cartea și nu îmi aminteam citatul.)
Cuvintele lui Herbert despre putere mi-au atras atenția din două motive. În primul rând, ele răstoarnă într-o anumită măsură celebra replică a lordului Acton, conform căreia „puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Spre deosebire de Acton, Herbert nu susținea că indivizii sunt corupți de putere, ci că puterea îi atrage pe oamenii corupți.
În al doilea rând, în opera sa de căpătâi, Drumul către servitute, economistul Friedrich Hayek, laureat al Premiului Nobel, a dedicat un capitol întreg ideii că cei mai răi oameni din societate ajung la vârf (capitolul se numește, la propriu, Why the Worst Get on Top (De ce ajung în frunte cei mai răi).
În acel capitol, Hayek descrie pe larg modul în care sistemele centralizate propulsează anumiți indivizi la conducerea lor și ajunge la concluzia că persoanele cele mai dornice să planifice viața economică și socială sunt, de regulă, și cele mai lipsite de scrupule în exercitarea puterii asupra celorlalți.
„Pentru a asuma conducerea vieții economice a unor oameni cu idealuri și valori extrem de divergente”, scria Hayek, „nici cele mai bune intenții nu te pot împiedica să fii forțat să acționezi într-un mod care, pentru unii dintre cei afectați, trebuie să pară profund imoral.”
Drumul către servitute a fost publicată în 1944, într-o perioadă în care Stalin și Hitler erau pe val, iar lumea era cufundată în totalitarism. Cu toate acestea, Hayek nu vedea brutalitatea acestor sisteme ca pe niște „efecte secundare accidentale”, ci ca pe o evoluție firească, în care mecanismele de control și echilibru al puterii sunt distruse sau abandonate.
„Așa cum omul de stat democrat care își propune să planifice viața economică va fi pus curând în fața alternativei de a-și asuma puteri dictatoriale sau de a renunța la planurile sale”, scria el, „tot așa dictatorul totalitar ar avea în scurt timp de ales între desconsiderarea moralei obișnuite și eșec.”
Tocmai de aceea, cei care au cele mai mari șanse să acceadă la putere sunt „cei lipsiți de scrupule și de inhibiții”, concluziona Hayek.
Nu am idee dacă Herbert l-a citit vreodată pe Hayek, însă observația sa potrivit căreia guvernele au o tendință puternică de a atrage „personalități patologice” sună izbitor de asemănător cu ideea lui Hayek că „cei mai răi” ajung în frunte.
Cât despre natura puterii și dacă aceasta îi corupe pe cei care acced la poziții de forță, sau îi atrage pe cei mai răi, bănuiesc că ambele variante sunt adevărate. Oricum ar fi, istoria ne arată că rezultatul este cam același. Pentru fiecare George Washington, există o sută de Robespierre.
Jon Miltimore este directorul Fundației pentru Educație Economică (FEE). Semnatura lui se regăsește în Newsweek, The Washington Times, MSN. Com, The Washington Examiner, The Daily Caller, The Federalist, The Epoch Times etc.
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
