Dintr-un punct de vedere tradițional, caracterul sacru al vieții umane și statul de drept alcătuiesc temelia unei societăți libere. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, societățile au cedat tentației de a deposeda anumite grupuri de demnitatea lor inerentă, dezumanizându-le.
Dezumanizarea nu apare din neant; ea provine din frică, din dinamica puterii și din diviziunile ideologice, adesea amplificate de politică. Pericolele pe care le presupune sunt teribile, câtă vreme nu doar că periclitează viața ”celuilalt”, ci invită la haos și violență, erodând pactul social care păstrează libertatea și provocând, până în cele din urmă, prăbușirea societății.
Dezumanizarea apare atunci când percepem anumite grupuri ca pe niște amenințări existențiale, o reacție omenească înnăscută, dar teribil de riscantă în perioadele de incertitudine. Tentația e de a considera că membrii lor sunt subumani, pentru a legitima excluderea și/sau agresiunea.
Astfel, în cadrul discursului politic, liberalii îi consideră pe conservatori drept sălbatici sau primitivi, în vreme ce conservatorii evidențiază imaturitatea și infantilismul liberalilor, condamnând isteria delirantă sau chiar demonică de care aceștia dau dovadă atunci când glorifică avortul și transgenderismul. Aceste opinii alimentează disprețul reciproc și creează mai degrabă un ciclu de excludere reciprocă, decât genul de dezbatere liberă și rațională practicat de Charlie Kirk.
Figurile proeminente – fie din guvern, fie din mass media – dezumanizează pentru a menține controlul. Dezumanizarea începe întotdeauna cu limbajul. În timpul Holocaustului, naziștii i-au numit pe evrei „untermenschen” și șobolani, justificând uciderea a șase milioane sub steagul purității rasiale.
În genocidul din Rwanda din 1994, etnicii Hutu i-au numit pe etnicii tutsi „gândaci de bucătărie”, permițând masacrarea a 800.000 de oameni în 100 de zile, o sălbăticie tribală născută din pasiuni necontrolate, fără nicio legătură cu vreo ”exigență” morală. Tot dezumanizarea a deschis calea genocidelor din Cambodgia, khmerii roșii numindu-i pe intelectuali „viermi”.
Mai aproape de noi, sclavia americană i-a dezumanizat pe africani ca „sălbatici”, aflați în proprietatea albilor, raționalizând înrobirea sub pretextul civilizării unei rase „inferioare” – o pată hidoasă pe principiile fondatoare ale națiunii, care preconizau egalitatea tuturor oamenilor în fața lui Dumnezeu.
Chiar și astăzi, în politica americană (maimuțărită copios de politicienii și mass media din România, n. trad. N.B.) portretizarea susținătorilor lui Trump drept „fasciști” dezumanizează jumătate din electorat, înăbușind discursul civilizat. Un astfel de limbaj, susțin conservatorii, provine din camerele de ecou ale mijloacelor de informare, care prioritizează senzaționalismul în detrimentul dialogului, erodând contractul social.
Pericolele dezumanizării sunt catastrofale, deoarece elimină constrângerile morale împotriva vătămării și amenință libertatea. Dezumanizarea distruge capacitatea de a empatiza cu cei din grupul advers, favorizează excluziunea, și deschide căi nebănuite către violența extremă. Atrocitățile de tipul uciderii lui Charlie Kirk sau a Irynei Zarutska (acestea fiind doar victimele cele mai recente), amenință ordinea constituțională: dezumanizarea subminează guvernul prin justificarea exceselor de putere (supravgherea în masă, lagărele etc.), fragmentează comunitățile, slăbește familia și biserica, diminuându-le capacitatea de a acționa ca bastioane împotriva tiraniei. Drept urmare, apar relativismul și autoritarismul, precum și îndoctrinarea care închide gura disidențior, considerați „plini de ură”. Rețelele sociale facilitează răspândirea dezumanizării, vitriolul anonimilor amplifică prejudecățile. Societatea în sens larg suferă, cruzimea face ravagii – de la neglijarea pacienților în sistemul de sănătate, până la destrămarea familiilor, cauzată de divergențele ideologice.
Ciclul este vicios: grupurile dezumanizate devin violente, adâncind polarizarea și slăbind echilibrul națiunii.
Narcisismul politic, grandomania și atașamentul lipsit de discernământ față de propria ideologie, provoacă dezumanizarea pe întreg spectrul politic. Acesta este un simptom al relativismului moral, în care respingerea adevărurilor absolute încurajează proclamarea adversarilor drept amenințări existențiale.
Rezultatul? Polarizarea care suprimă discuțiile pe teme precum avortul sau dreptul la arme, unde fiecare parte o vede pe cealaltă ca fiind inuman de insensibilă. Dacă combinăm toate acestea cu un sistem judiciar corupt sau ineficient, vom ajunge lesne la culturi tribale precum cele din Orientul Mijlociu, în cadrul cărora înfruntările sângeroase iau locul aplicării legii, dând naștere unor societăți în care asasinarea dușmanilor devine normală și chiar de dorit.
Dacă ne dorim să nu ajungem într-o asemenea situație, trebuie să ne cultivăm conexiunile personale, pe deplin conștienți de umanitatea noastră comună și egalitatea tuturor omenilor în fața lui Dumnezeu. Trebuie să ne alegem conducătorii apelând la principii și fără a ne lăsa pradă pasiunii. Tinerii trebuie să cunoasă istoria și să capete o cât mai bună educație civică, astfel încât să poată recunoaște și respinge rădăcinile dezumanizării promovând în același timp un dialog respectuos care reconstruiește încrederea.
Puterea oricărei națiuni constă în oamenii ei și nu în diviziunile ideologice arbitrare. Trebuie să avem încredere dar în același timp să ne verificăm cu atenție informțiile, ori de unde ar veni ele. Prin dezumanizare nu periclităm doar persoanele vizate, ci rănim și corodăm sufletul națiunii, invitând autoritarismul și justițiarismul pe care, altminteri, susținem că le detestăm. Respingând dezumanizarea întărim ordinea morală și asigurăm dăinuirea libertății.
Kevin Finn
Traducerea și adaptarea: Nedeea Burcă
Sursa: aici
